Studiu VTEX: Produsele necesare ”noii normalități”, creștere de 400% a vânzărilor de la începutul pandemiei

Alimentele, produsele pentru sport și fitness, jucăriile, cărțile, bijuteriile și cele pentru casă sunt categoriile care au înregistrat, anul acesta, cele mai mari creșteri ale vânzărilor în mediul online, la nivel mondial, potrivit unei analize realizate, în 40 de țări, inclusiv în România, de VTEX, soluția complet integrată de comerț, marketplace și Order Management System (OMS).

Cea mai mare creștere în vânzările online a avut-o categoria produselor alimentare. Începând cu luna martie a acestui an, vânzările online de alimente au crescut cu până la 400%, creșterea rămânând constantă în ultimele luni, la peste 300%.

O evoluție similară a avut-o categoria sport & fitness, ce a atins în luna iunie o creștere de 250% față de aceeași perioadă a anului trecut. Trendul de creștere s-a menținut pe tot parcursul anului, ultimele luni consemnând o majorare de peste 150%.

Produsele și decorațiunile pentru casă, jucăriile, cărțile, bijuteriile și electronicele au înregistrat, de asemenea, vânzări de peste 150%. În ultimele luni, avansul s-a păstrat în jurul unei creșteri de 100%.

„Anul 2020 a generat o schimbare radicală a comportamentului de consum în toată lumea. Dacă, inițial, lockdown-ul a fost motorul principal pentru creșterea vânzărilor, mai ales pe categorii de produse neajunse încă la o maturitate în eCommerce, ulterior, acțiunile retailerilor, orientate către păstrarea acestei evoluții, către retenția și fidelizarea clienților, i-au determinat pe clienți să facă achiziții online în continuare. În același timp, clienții au găsit suficiente motive pentru a păstra acest comportament de consum: posibilitatea de a face abonamente la anumite servicii, comoditate, acces mai rapid la o gamă mai mare de produse, economii de timp și bani, siguranță mai mare etc.”, spune Cristi Movilă, Growth Leader pentru Europa Centrală și de Est la VTEX.

Creșterea vânzărilor online de anul acesta a fost susținută și de intrarea de noi categorii de clienți în eCommerce. Dacă, până anul trecut, cumpărăturile pe internet erau considerate a fi, în principal, apanajul persoanelor mai tinere, anul acesta, la nivel mondial, mai multe milioane de clienți de peste 50 de ani, cu disponibilitate mai mare de cumpărare, au făcut achiziții online.

Un alt factor care a contribuit la evoluția pozitivă a industriei eCommerce în 2020 a fost gradul mare de deschidere al comercianților către a face parteneriate, asocieri, către a găsi noi surse de venit. Este o tendință care se va manifesta și în perioada următoare și care determină o creștere rapidă a numărului de marketplace-uri.

„Se schimbă modul în care clienții fac achiziții, punând presiune pe companii să își regândească modelul de business și strategia. România este parte din această tendință, cu tot mai multe marketplace-uri în piață și o vizibilitate din ce în ce mai mare a acestora. Pe lângă schimbarea de strategie, retailerii ar trebui sa ia în calcul, pentru anul viitor, alocarea unui buget mai mare pentru a îmbunătăți experiența de cumpărare a clienților, pentru oferirea de servicii cu valoare adăugată, de consultanță aplicată pe nevoile clienților. Retailerii trebuie să trateze situația actuală ca fiind noua normalitate, prioritățile fiind acum optimizarea business-ului și a operațiunilor, adaptarea la noul context și orientarea rapidă spre vânzarea de bunuri și produse care sunt necesare în această perioadă”, mai spune Cristi Movilă.

Acestea au fost unele dintre cele mai importante teme / recomandări / soluții dezbătute la cea de-a treia ediție din România a European Digital Commerce, parte a evenimentului european cu același nume, dedicat industriei de comerț.

Cea de-a treia ediție a evenimentului din România a avut loc pe 9 decembrie și s-a desfășurat pentru prima oară exclusiv în online. European Digital Commerce a adus împreună peste 450 de specialiști interesați de tendințele industriei de comerț, de provocările omnichannel-ului, de procesul de adaptare la noile realități și de modalitățile de creștere și dezvoltare a afacerilor în această perioadă, în contextul pandemiei de COVID – 19.

Evenimentul European Digital Commerce face parte dintr-o serie de conferințe periodice, dedicate industriei de comerț, desfășurate în mai multe țări din Europa. Puțeți urmări ediția de anul acesta desfășurată în România în link-ul de mai jos:

Despre autor
Armand Iliescu
Armand s-a alăturat echipei Wall-street.ro în anul 2016, an în care a și finalizat cursurile Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion . De-a lungul timpului a acoperit domenii precum FinTech, Finanțe-Bănci și Fiscalitate. A pus umărul timp de patru ani la consolidarea proiectului Future Banking , dedicat industriilor FinTech și digital banking, din poziția de Head of Growth. Tot în cadrul aceluiași proiect a dat startul emisiunii FinTech Friday,...

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea eCommerce »



Setari Cookie-uri