Cotaţiile futures la bumbac au trecut marţi peste pragul de un dolar pentru o livră prima dată în ultimii zece ani, în contextul în care vremea nefavorabilă şi problemele din industria de shipping pun în pericol livrările de bumbac, ceea ce va duce la creşterea costurilor pentru îmbrăcăminte în toată lumea.

La bursa de la New York, contractul la bumbac cu livrare în luna decembrie a urcat până la 1,005 dolari pentru o livră (453 grame), cel mai ridicat nivel înregistrat după luna noiembrie 2011. Preţul bumbacului a crescut cu 28% în acest an, pe fondul unei cereri puternice venită în special din China, combinată cu perturbările pe partea de ofertă provocate de pandemie şi haosul din sectorul de logistică, ca urmare a creşterii costurilor cu transportul maritim, notează Agerpres.ro.

Un preţ mai mare la bumbac înseamnă că va creşte şi costul articolelor de îmbrăcăminte. Retailerii ar putea încerca să transfere aceste costuri la consumatori, rezultând în inflaţie, pentru orice - de la tricouri la blugi -, ceea ce ar putea diminua cererea şi afecta marjele pentru producători precum Levi Strauss & Co.

2021 ar putea fi al doilea an consecutiv de deficit global de aprovizionare cu bumbac

Analiştii se aşteaptă ca 2021 să fie al doilea an consecutiv de deficit global de aprovizionare cu bumbac, iar China, cel mai mare utilizator mondial, are nevoie de noi surse de aprovizionare cu bumbac pentru industria sa textilă, după reacţiile internaţionale negative cu privire la abuzurile la care sunt supuşi uigurii musulmani din regiunea chineză Xinjiang, principala regiune producătoare de bumbac din China. La începutul acestui an, SUA au interzis importurile de produse din bumbac provenit din regiunea chineză Xinjiang.

Alte importante ţări producătoare de bumbac, precum Bangladesh, Pakistan şi India, au şi ele probleme cu culturile de bumbac. Mexicul, un important cumpărător, se pregăteşte să cumpere cea mai mare cantitate de bumbac american din ultimii 11 ani. În sezonul 2020-2021 încheiat în luna iulie, exporturile de bumbac ale SUA au atins 16,4 milioane baloţi, cel mai ridicat nivel din ultimii 15 ani, graţie unor importuri globale record. Pentru prima dată în ultimii şase ani, China a depăşit Vietnamul, devenind cea mai importantă destinaţie pentru bumbacul american.

Cele mai recente motive de îngrijorare cu privire la oferta de bumbac vin din India, unde recolta din statul Punjab este compromisă din cauza unei omizi, susţine Judy Ganes, preşedintele J. Ganes Consulting.

Sursa foto: Pexels

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea eCommerce »


Setari Cookie-uri