Acționarii Elefant Online au aprobat în cadrul Adunării Generale majorarea capitalului social al companiei cu echivalentul în lei a 2 milioane de euro. Anterior, acționarii au decis realizarea unui plasament privat de obligațiuni denominate în RON, operațiune care va avea loc în perioada următoare prin intermediul Tradeville.

“Sumele atrase în cadrul majorării de capital și a noii emisiunii de obligațiuni vor asigura infuzia de capital necesară pentru a ne atinge obiectivele de creștere. Pe de o parte, ne vom concentra pe eficientizarea operațională a business-ului existent, experiența utilizatorilor și automatizarea livrărilor. Pe de altă parte, vom investi resurse în Elefant Marketplace. Acesta este finalizat din punct de vedere tehnic și va fi lansat în curând. Vom investi în dezvoltarea sa, în promovare și în consolidarea relațiilor cu partenerii din marketplace”, declară Sergiu Chircă, CEO Elefant.ro.

Elefant este una dintre principalele platforme de comerț electronic din România, cu o rată anuală compusă de creștere (CAGR) a GMV (gross merchandise value) de 32% între 2018 și 2020.

În primul semestru al acestui an Elefant a înregistrat o valoare a GMV de aproximativ 121 milioane lei, față de 117 milioane lei în primele șase luni ale anului 2020.
În 2018, compania a mai derulat o emisiune de obligațiuni, listată pe piața AERO administrată de Bursa de Valori București până în luna septembrie a acestui an, atunci când fondurile atrase au fost returnate investitorilor ca urmare a ajungerii la scadență a emisiunii.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea eCommerce »


Setari Cookie-uri