Le-am întâlnit pe fondatoarele AnTanTe în atelierul lor din zona Piața Rosetti, acolo unde creează lunar zeci, poate chiar sute de haine colorate, vesele, feminine și unice.

“Chiar dacă avem două colecții fixe an de an, fiecare obiect este făcut doar pentru persoana care îl dorește. După ce face comanda pe site, clientul este sunat, îi cerem măsurile și discutăm în caz că are anumite preferințe pentru acea haină, dacă vrea o combinație dintre două modele pe care le avem pe site, dacă vrea o pictură diferită șamd”, îmi explică Raluca Văleanu.

Dar până să ajungă aici, AnTanTe Design a început cu un nume care ne aduce aminte de jocurile copilăriei și câteva tricouri pictate în sufrageria Ioanei. Atunci când căutau un nume pentru brand-ul lor, cele două prietene voiau un cuvânt care să descrie ideea de tineresc, jucăuș și de haine altfel, așa că le-am venit în cap unul dintre jocurile copilăriei, AnTanTe, DizeManePe.

“Faptul că am reușit să vindem foarte repede primele produse, pe o pagină de Facebook, ne-a încurajat să ne dezvoltăm și să începem să facem o linie întreagă de haine pictate”, își amintește Ioana, deși, pe vremea aceea niciuna dintre fete nu credea că poate transforma această pasiune într-o afacere. Dar au continuat să își dezvolte pasiunea, iar la un an de la startul afacerii, Raluca și Ioana și-au închiriat și un mic atelier și au angajat o croitoreasă. Ulterior, mai exact în urmă cu șase ani, și-au deschis și un magazin online, iar acum vânzările se fac în proporție de 90% online (cele mai multe în shop-ul propriu, dar și pe Fashion Days și eMag, unde au câteva produse la vânzare).

“Acum avem cinci oameni, inclusiv noi, care lucrează la producție și facem două colecții pe an, una de primăvară-vară, extrem de colorată, și una de toamnă-iarnă. Pe lângă aceste colecții fixe pe care avem și le punem și pe site pentru a fi comandate, mai facem, probabil, încă 2-3 colecții pe care clienții le pot găsi fie în atelier, fie pe la târgurile la care participăm”, explică Ioana, care adaugă că nu de puține ori li se cere să facă și rochii de mireasă pictate sau seturi personalizate pentru întreaga familie.

Dar cele două antreprenoare recunosc că pasiunea pentru artă nu le-ar fi fost de ajuns ca să poată ține pe picioare o afacere de nișă timp de peste 13 ani.

“Ne-a ajutat foarte mult că suntem absolvente de ASE pentru că moda este un domeniu în care e greu să supraviețuiești dacă ești doar creativ. Trebuie să știi să te administrezi sau să îți iei pe cineva care se pricepe”, mai declară Raluca Văleanu.

Cum cumperi și întreții o haina pictată de AnTanTe

Deși numele și hainele AnTanTe te duc cu gândul la copilărie, clientele AnTanTe sunt femei mature (dar cu sufletul tânăr), cu vârste cuprinse între 30 și 50 de ani, asumate și independente, care lucrează cu preponderență în domenii precum medicină, avocatură sau IT. Și fiind femei ocupate, majoritatea își comandă online obiectul ales, care ajunge în maximum o săptămână de la dată efectuării comenzii.

“Dacă e urgență, de exemplu este un cadou care trebuie să ajungă într-o anumită zi, prioritizăm acea comandă pentru a fi gata la timp. De asemenea, asigurăm și retuș clienților în caz că este nevoie pentru că ne dorim că ei să poarte cu drag acel produs”, mai afirmă Ioana Vlăsceanu, care adaugă că pictura în sine pe o rochie sau o bluză durează câteva ore.

Dar principala frică a oamenilor, mai ales când sunt la prima comandă, este durabilitatea culorilor.

“Lucrăm cu culori speciale pentru textile, cele mai bune din piață. De asemenea, folosim materiale din fibră naturală, care ajută mult culorile să reziste. Tot ce trebuie să facă posesorul este să spele aceste haine la 30-40 de grade, nu la temperaturi mai mari, și ele durează ani întregi. Hainele pot fi călcate și pe față și pe dos fără ca pictura să fie afectată”, explică Raluca.

AnTanTe nu a crescut prețurile deși unele accesorii și-au triplat prețul

Cele două prietene recunosc că este foarte provocator să fii antreprenor zilele acestea, mai ales în industria de fashion care este una foarte volatilă. Iar principala provocare din anul acesta o reprezintă scumpirile pe linie.

“Sunt accesorii pe care le folosim destul de frecvent, cum ar fi capsele, care și-au triplat prețul în ultimul an. În ciuda acestor scumpiri, până în prezent noi am decis să nu ridicăm prețurile”, susține Raluca. Chiar dacă mediul mediului economic este unul incert, cele două antreprenoare și-au propus creșterea cifrei de afaceri până la 100.000 de euro în acest an, față de 70.000 de euro cât au realizat anul trecut. Iar pe termen mediu și lung, Raluca și Ioana au în plan să traducă magazinul online și în limba engleză pentru a-și extinde vânzările și la nivel internațional.

Sursa foto: Wall-Street.ro