„Sugar Couture a luat naștere după ce m-am lăsat de facultate. Mi-a venit o idee, să fac șapte modele de tricouri pe care le-am fotografiat la mine acasă, pe un covor alb, pufos. Erau tricouri simple, cu diverse mesaje, cam ce se purta la vremea aceea, adică acum șapte-opt ani. Le-am pus pe Facebook și în 30 de minute am vândut toate cele șapte tricouri. Un tricou era 69 de lei, deci nu era pe vremea aceea nici foarte scump, nici foarte ieftin”, a declarat pentru wall-street.ro, Andreea David, fondator Sugar Couture, un brand care produce și comercializează în principal colanți, costume de baie, body-uri, dar și alte articole vestimentare și accesorii.

Cu o pasiune foarte mare pentru tot ce ține de fashion, dar fără să aibă inițial cunoștințe în materie de business sau de design, Andreea și-a urmat intuiția și a devenit antreprenor când avea puțin peste 20 de ani. A început cu tricouri inscripționate cu mesaje diverse și tot ce era în trend, așa că la început nu a fost nevoie decât de o investiție de 300 de lei. Facebook-ul și Instagram-ul făceau deja cam toată treaba.

„Pe atunci am și prins un algoritm bun la Facebook, adică postai și chiar vedea lume, ajungea la oameni postarea. Dacă aveai 1.000 de prieteni, vedeau aproape toți care erau la ora respectivă online. După care am prins și era în care Instagramul a crescut. Și la fel, era un impact bun, oamenii erau foarte activi și cred că acest lucru m-a ajutat enorm pentru că abia după trei ani am ajuns să investesc mai mult în publicitate plătită. Până atunci am crescut organic și cu ajutorul influencerilor care cumva și ei erau la început și puteai colabora pe barter. Și ei primeau produse, se bucurau, le făceau reclamă, totul era mult mai mic. Vorbim de 2015”, își aduce aminte tânăra.

După primele trei luni de vândut tricouri, mesajele primite pe pagina de Facebook nu încetau să apară, iar Andreea, deși primea ajutor din partea mamei sale cu împachetatul, nu mai făcea față comenzilor. Așa s-a hotărât că e timpul să-și creeze un magazin online, un site prin care lumea să poată să plaseze mai ușor și mai operativ comenzile. Odată cu deschiderea magazinului online, creatoarea Sugar Couture a decis să lanseze și o colecție specială de tricouri, imprimate cu emoji-uri cu maimuțe, un trend care, spune ea, a prins foarte bine la oameni. De acolo până la a diversifica portofoliul de ținute a mai fost un singur pas.

„Și atunci, după tricouri am zis hai să fac și fuste și mai multe articole. Am tot cochetat între a găsi un atelier perfect și a găsi un material perfect. Acum, uitându-mă în urmă, în sinea mea, ce văd la Sugar Couture e chiar evoluția mea ca persoană. Țin minte că la început, când trebuia să expediez prima comandă, nici nu știam cu ce să expediez, habar nu aveam”, povestește creatoarea Sugar Couture și cea care, totodată, concepe piesele vestimentare de la zero.

Investiția inițială în site s-a ridicat la 1.000-2.000 de lei, iar la început, Andreea a colaborat cu o cunoștință care pentru crearea și mentenanța platformei de pe care vindea. Abia ulterior a apelat la o firmă de IT care este axată doar pe acest tip de serviciu. Însă pe lângă acestea, la Sugar Couture, relațiile de colaborare sunt foarte lungi, spune creatoarea brandului oferind exemplul specialiștilor în imprimeuri care i-au fost alături de la început și cu care lucrează și în prezent.

Suntem și pe mai multe platforme, pe Fashion Days, pe Zalando sau Asos. Avem și câteva parteneriate cu magazine fizice: Băneasa Shopping City, Victoria 46, Afi Brașov și avem și un mic magazin al nostru deschis în Pipera, pe strada Iancu Nicolae.

Andreea David, fondator Sugar Couture

Sursa foto: Facebook / Sugar Couture

Citește și: AnTanTe: Povestea a două prietene pasionate de artă care aduc zâmbete și bucurie cu ajutorul picturii

De la tricouri la colanții care i-au adus succesul

În 2021, Andreea David a călătorit în Brazilia, alături de prietenul ei David Pasztor, implicat și el în business, pe partea de IT development. După trei luni petrecute pe continentul american, Andreea s-a întors acasă cu o țesătură premium, care azi îi întregește colecția de colanți și de costume de baie.

Andreea David, alături de prietenul ei David Pasztor, implicat și el în business, la emisiunea Imperiul Leilor. Sursa foto: Faceboo/ Sugar Couture Andreea David, alături de mama sa care o ajută în afacere

„Avem și o făbricuță proprie unde creăm prototipurile sau creem produsele care nu au vânzare pe volum. Iar la produsele care sunt cele mai vândute, cum sunt colanții sau costumele de baie, lucrăm cu fabrici din România. Țesătura am dezvoltat-o în Brazilia, în 2021. Am stat trei luni acolo pentru a crea țesătura, apoi a mai durat cam șase luni până când au fabricat țesătura și a ajuns în România”, a declarat pentru wall-street.ro, Andreea David, fondator Sugar Couture.

Deși țesătura este creată în Brazilia, produsele vestimentare sunt made-in România, în fabrici de la Târgu Mureș, Ploiești și Buzău, fiecare specializate pe lucrarea anumitor articole vestimentare pe care Sugar Couture le vinde.

„În curând vrem să lansăm colecția de `mommy to be` pentru că ne-am dat seama că audiența noastră țintă e cea la care femeile devin mămici. Am avut multe cereri de la persoane care ne-au fost cliente și acum au revenit pentru că le trebuie o pereche de colanți cu două mărimi mai mari pentru că așteaptă un copil. Așa că vreau să fac o colecție de colanți și body-uri pentru viitoare mămici, ceva confortabil. Vrem să mai introducem un alt tip de țesătură, alta în afară de cea pe care o avem, cea anticelulitică, vrem să introducem și o țesătură netedă, însă tot din poliamidă și tot de o calitate superioară”, a mai precizat pentru wall-street.ro fondatoarea Sugar Couture.

Lecția pandemiei: „nu-ți pune toate ouăle într-un singur coș”

Industria de e-commerce din România este într-o continuă dezvoltare, iar pandemia a transformat domeniul într-unul dintre câștigătorii crizei. Cu toate acestea, în ciuda schimbării obiceiurilor de consum ale românilor, ochii nu rămân ațintiți la nesfârșit către online.

„Adevărul e că da, online-ul e încă la putere, dar după pandemie, după restricții am resimțit la oameni senzația de `vreau să îți ating produsul, vreau să merg în mall, vreau să mă plimb, vreau să îți văd produsele` (...) Și cumva, ce am învățat după pandemie a fost faptul că nu trebuie să-ți pui toate ouăle într-un singur coș pentru că depinzi doar de Google, Facebook, Instagram și de postări. Și am zis hai să ne extindem și cumva asta ne-am propus pentru anul acesta, să ne extindem și fizic”, a precizat antreprenoarea, care este prezentă cu brandul și în Ungaria și Bulgaria, prin marketplace-uri.

Salopetă Sugar Couture

În viitor, Andreea David spune că planurile Sugar Couture sunt să pătrundă în cât mai multe marketplace-uri, atât în celelalte care au prezență națională, cât și în cele europene. Cea mai ambițioasă țintă este să ajungă pe piața din SUA, în Florida sau California.

Sugar Couture comercializează doar produse vestimentare și accesorii destinate femeilor. În general, clientele care trec pragul virtual al Sugar Couture și care achiziționează marca sunt femei între 25-35 de ani cu venituri medii și peste medii, cărora le place să călătorească, să aibă grija de ele și care frecventează saloanele de înfrumusețare.

„Inițial, chiar anul trecut când am făcut făcut rebrandingul și am trecut la premium, cumva prețurile noastre s-au dublat. Și calitatea s-a schimbat, e altă chestiune. Am avut acea schimbare de cliente pentru că cele care și-au cumpărat o pereche de colanți la 150 de lei poate nu și-au mai permis cu așa ușurință o pereche de colanți la 300 de lei, cât este acum. E un preț dublu și acolo s-a schimbat puțin targetul nostru”, a precizat Andreea David, care anul acesta a luat finanțare de la doi jurați de la emisiunea Imperiul Leilor: Cristina Bâtlan și Sebastian Dobrincu.