Office Sky, un start-up românesc lansat în 2022, oferă, în premieră pe piaţa din România, asistente personale virtuale, conform unui comunicat al companiei, transmite Agerpres.

Potrivit sursei citate, chiar dacă denumirea de "asistent virtual" poate induce ideea de robot, toţi angajaţii Office Sky sunt persoane reale, cu experienţă de executive sau personal assistant şi care realizează diverse tipuri de activităţi care pot fi utile unei persoane preocupate de creşterea afacerii sale (de exemplu, social media management sau contabilitate primară, time management sau data entry).

Procesul de recrutare este unul extrem de riguros, incluzând testări pentru toate competenţele candidatului, de la cele digitale, la cele lingvistice sau de organizare şi eficienţă, susţin reprezentanţii companiei.

"Proiectul s-a născut în era digitală, ca o nevoie tot mai mare a companiilor, a profesioniştilor şi chiar a persoanelor private de a avea un ajutor, o asistentă, care să se ocupe de sarcinile zilnice, repetitive, dar fără a avea grija unui angajat. Office Sky oferă servicii de asistenţă remote, însă noi am mers dincolo de definiţia clasică a unui astfel de rol, pregătind şi instruind o "dublură virtuală", un Doppelganger, pe care clienţii noştri se pot baza pe deplin", a spus Adriana Cazacu, Fondator Office Sky.

Un prim avantaj al soluţiei Office Sky îl reprezintă costurile reduse în raport cu angajarea in-house a unei asistente. Cei care solicită serviciile pot contracta exact numărul de ore de care au nevoie, care poate fi mai mic decât orele lucrate de un angajat full-time, şi pot solicita serviciile asistenţilor doar atunci când au nevoie de ele.

Un alt avantaj pe care îl au clienţii Office Sky este că beneficiază de o gamă largă de competenţe şi abilităţi, deoarece, în funcţie de nevoile şi proiectele lor, le sunt alocate mai multe "dubluri", combinând competenţele mai multor asistente pentru a atinge rezultatele dorite.

Office Sky oferă o gamă largă de servicii, de la simple la complexe, de la o rezervare la restaurant sau preluare de apeluri, la raportări de business sau contabilitate primară. Serviciul este 100% personalizabil, deoarece fiecare client este unic, iar nevoile sale pot fi diferite de ale altora.

Clienţii vor colabora cu asistenta lor prin intermediul aplicaţiei Office Sky, disponibilă pentru Android şi IOS, prin care pot trimite sarcini către asistentă, pot urmări statusul cererilor sau vizualiza facturile emise şi statusul plăţilor.

Sursa foto: Shutterstock / Peshkova

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea eCommerce »


Setari Cookie-uri