P3 Logistic Parks anunță reînnoiri de contract și extinderi ale unora dintre cei mai longevivi chiriași din portofoliul local al dezvoltatorului de spații logistice, Logistic E Van Wijk și HOPI Logistics. Astfel, cele două companii își dezvoltă nevoile logistice în cadrul depozitului P3 și ocupă o suprafață de 20.538 de metri pătrați de spații logistice și birouri în cadrul parcului.

Evoluția din ultimii ani a celor doi jucători din piața de transport și logistică, împreună cu dezvoltarea P3 și construirea de noi depozite, a determinat o creștere a spațiului închiriat de aceștia în depozitul de pe Autostrada A1.

Furnizorul de transport și logistică E Van Wijk este chiriaș al parcului P3 Bucharest A1 din anul 2007 și și-a extins treptat suprafața închiriată, ajungând în prezent la o suprafață totală de 14.810 mp, de aproape patru ori mai mare față de volumul pe care îl avea în urmă cu 16 ani, și să ocupe integral depozitul 6 din parc.

HOPI Logistics, parte a HOPI CEE Logistics, companie ce oferă servicii de transport internațional, a cunoscut, de asemenea, o dezvoltare importantă în cadrul parcului P3 din București, compania aproape dublându-și nevoile de spații logistice în ultimii cinci ani. În prezent, transportatorul a încheiat un contract pe termen lung pentru peste 5.700 de metri pătrați de spații de depozitare și birouri în depozitul 10 din parcul P3.

Grupul P3: rezultate financiare în 2022. Cum arată cifrele

Investitorul și dezvoltatorul european de proprietăți logistice, P3 Group a crescut valoarea brută a activelor („GAV”) la 8,3 miliarde de euro, aceasta fiind doar modest afectată de o scădere a evaluării cu 2,3%. Din punct de vedere operațional, portofoliul companiei a crescut la 7,6 milioane de metri pătrați la nivelul celor 11 țări din Europa, înregistrând o rată de ocupare de 98%, cea mai ridicată din toate timpurile.

La rezultatele înregistrate au contribuit și tendințele favorabile pe termen lung ale cererii și ofertei, datorită tranziției continue a comerțului cu amănuntul către comerțul electronic și reorganizarea lanțurilor de aprovizionare ale clienților. Creșterea valorii brute a activului companiei (GAV) a fost determinată de implementarea prudentă a unui program de distribuire a capitalului, menit să crească portofoliul în mod profitabil prin activități de achiziție și dezvoltare.

Frank Pörschke, CEO P3 Group, a declarat: „Valoarea portofoliului nostru a crescut la 8,3 miliarde de euro ca urmare a achizițiilor și dezvoltării, în ciuda faptului că, datorită abordării noastre prudente, pe termen lung, am experimentat o reevaluare negativă comparativ scăzută prin extinderea randamentului la nivel de piață de doar 2,3%. Bazându-ne pe aceste fundamente puternice, vom continua să gestionăm cu atenție portofoliul nostru existent și să căutăm în mod activ oportunități atractive de creștere, fie prin dezvoltări, randamentul activelor individuale, finanțare forward, portofolii întregi sau chiar platforme.”

Sursa foto: P3

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea eCommerce »


Setari Cookie-uri