"Grupul continua sa-si extinda platforma online la nivel global. Anul trecut au avut loc lansarile online ale Zara, Massimo Dutti si Zara Home in Canada, Zara in Rusia si Pull&Bear in Romania. De la inceputul anului, s-a deschis Zara.com in Grecia, iar in urmatoare saptamani se va lansa in Romania, iar in toamna/iarna in Coreea de Sud si Mexic, cand grupul va fi online pe 27 de piete", se arata intr-un raport al Inditex, citat de Mediafax.

In prezent, pe site-ul brandului apare mesajul "Online, din 2 aprilie".

Din 19 martie si magazinul online al Massimo Dutti a inceput livrarile in Romania. Alte magazine care au anuntat ca vor incepe livrarile online sunt Carrefour, Intersport sau Nike.

Afla mai multe despre aceasta tendinta in cadrul evenimentului regional ecomTEAM ce va avea loc pe 2-3 aprilie la Brasov.

Inditex este prezent pe piata romaneasca cu sapte din cele noua branduri din portofoliu, respectiv Zara, Zara Home, Bershka, Pull&Bear, Stradivarius, Oysho si Massimo Dutti. Grupul nu a adus pe piata locala magazinele Zara Kids si Uterqüe.

Anul trecut, Inditex a deschis 10 magazine in Romania: cate unul Zara, Pull&Bear, Oysho si Zara Home si cate doua Massimo Dutti, Bershka si Stradivarius. Astfel, reteaua grupului a ajuns la 98 de magazine pe piata locala.

Afacerile Inditex: 150 de milioane de euro

In 2012, afacerile Inditex in Romania au depasit 150 milioane euro, iar rata de profit a fost de peste 14%. Astfel, Inditex a obtinut anul trecut pe piata locala o cifra de afaceri totala de 671 milioane lei (150,6 milioane euro), cu 30% mai mari comparativ cu anul anterior, si un profit net de 97,2 milioane lei (21,8 milioane euro), in crestere cu 20%.

Toate cele sapte branduri au inregistrat cresteri si au fost profitabile. Cea mai mare crestere a profitului net a fost inregistrata de Bershka, care si-a dublat castigul fata de 2011, iar cel mai mare avans al cifrei de afaceri a fost obtinut de Stradivarius, de 47%.

Jumatate din business si profit a fost generat de magazinele Zara, care au inregistrat in 2012 o cifra de afaceri de 332,5 milioane lei (74,6 milioane euro), cu 26,4% mai mare decat in 2011, si un profit net de 51,4 milioane lei (11,5 milioane euro), in crestere cu 16,6%.

Citeste si:

Restul a fost generat in ordine de Bershka, Pull&Bear, Stradivarius, Massimo Dutti, Oysho si Zara Home.

Bershka a avut afaceri de 104,6 milioane lei (23,4 milioane euro) in 2012, cu 36,6% mai mare fata de anul anterior, si un profit de circa 8 milioane lei (1,8 milioane euro). Magazinele Pull&Bear au raportat o crestere cu 25,2% a afacerilor, la 86,9 milioane lei (19,5 milioane euro), si un avans usor al profitului, de doar 2%, la 11,5 milioane lei (2,6 milioane euro).

In cazul Stradivarius, cifra de afaceri s-a situat la un nivel de 61,5 milioane lei (13,8 milioane euro), iar profitul la 7 milioane lei (1,6 milioane euro), consemnand o crestere de 51,1% fata de castigul din 2011.

Massimo Dutti a inregistrat in acelasi interval o majorare cu 35,6% a afacerilor, la 59,1 milioane lei (13,3 milioane euro), si cu 9,4% a profitului net, la 14,2 milioane lei (3,2 milioane euro).

Marca Oysho a avut in 2012 afaceri de 13,7 milioane lei (3 milioane euro), cu 27% mai mari, si un profit de 2,8 milioane lei (627.000 euro), cu 14,8% peste nivelul din 2011.

Magazinele cu decoratiuni Zara Home au avut un castig net de 2,3 milioane lei (522.000 euro), cu 15,7% mai mare, la afaceri in crestere cu 9%, de 12,6 milioane lei (2,8 milioane euro).

Inditex a deschis primele magazine din Romania in 2004 in franciza, iar in 2007 a intrat direct pe piata.

La nivel mondial, Inditex este prezent in aproape 90 de state cu o retea de 6.340 de magazine si a avut in 2013 vanzari de 16,7 miliarde euro si un profit net de 2,4 miliarde euro.