Viseu de sus

Ma bucur ca pot citi despre locurile natale intr-un ziar de prestigiu. M-am nascut si am trait in Viseu pana la 20 de ani; am copilarit pe Valea Wasserului, am trait langa tapinari si deopotriva langa ciobani, padurari, geologi etc. Am prins vremuri grele, am vazut mizeria in care erau obligati sa munceasca si traiasca acei oameni, frigul indurat iarna pentru a scoate lemnul din padure, caldura sau ploaia, am vazut greul prin care erau nevoiti ciobanii sa treaca pentru a-si duce oile la munte primavara si a le readuce la "oras". M-am hranit ani la rand cu traditiile morosenesti si marturisesc ca si acum tanjesc dupa ele (locuiesc in Bucuresti). Dar ce se intampla de cativa ani incoace e greu de descris si de suportat. S-a pierdut graiul, portul, hainele traditionale atat de frumoase si greu de lucrat manual, au fost inlocuite de blugi si geci de motoristi. Si eu incurajez evolutia si progresul dar traditia cred ca s-a pierdut undeva pe drumul dintre Milano si Castellon. Valea Wasserului e o ruina, s-a exploatat masa lemnoasa dupa bunul plac al potentatilor locului ale caror jeep-uri te stropesc pe strazile pline de gropi ale orasului, zona "turistica" e doar o vaga amintire a ceea ce a fost odata, interesul public s-a transformat in interes personal, gasca celor tari face legea in "sat", iar ceilalti se zbat intre saracie si mizerie. Imaginea de ansamblu pe care reporterii dumneavostra au redat-o e una cam "subtire"; trebuie vazut mai adanc in miezul problemelor, sunt multe si nu marunte, dar sunt sigur ca problemele Viseului si ale zonei in general nu vor mai face obiectul unei cercetari jurnalistice prea devreme. Ma multumesc sa traiesc cu amintirile ce mi-au umplut copilaria si sa sper ca, poate, intr-o zi, un alt Dragos sau Bogdan se va ridica din mijlocul celor saraci si va face dreptate.