Cum reusesti sa recunosti o zi perfecta? Greu de spus ca ar exista un ghid de buzunar. Nici macar dictionare cat o biblioteca nu te pot ajuta. Pentru ca o asemnea zi e facuta pentru fiecare dintre noi dupa chipul si simtirea noastra. In fiecare dimineata, pe Pamant isi incep viata cea scurta peste 6 miliarde de zile perfecte. Cate ajung la batranete, nimeni nu stie... Uneori, mor chiar la nastere.
Si toate aceste lucruri se intampla, pentru ca o zi perfecta nu stie sa se exprime de capul ei. Nu te trage de maneca din momentul in care ai deschis ochii dimineata. Nici nu iti da buna ziua cand iesi pe usa si nici nu te asteapta vesela in strada, sa te insoteasca la treburile tale.
Nu. Ziua cea perfecta sta cuminte, pana cand reusesti sa ii descoperi locul in care s-a pitit. Acolo, in mintea ta, incepe visul ei. Viseaza la oameni perfecti. La situatii prefecte. Si spera sa se prelungeasca intr-o noapte perfecta. Pentru ca altfel, ar putea considera ca nu si-a gasit niciodata rostul in lumea ta. Si nu te-ar putea sluji asa cum a fost menita sa o faca.
Cand iti incepi ziua, aminteste-ti ca ea incepe, la randul ei, aventura de a te cunoaste pe tine. Si, pana veti intelege amandoi ca ati ajuns sa fiti cei mai buni prieteni, e posibil sa va tachinati reciproc.
De cand ai descoperit-o te insoteste peste tot, ca un manual de istorie deschis la primele capitole. E dornica sa consemneze toate lucrurile pe care le-a facut deja pentru tine. Cum te-a trezit si te-a umplut de viata. Cata incredere ti-a dat chiar de la primii pasi nesiguri pe care ii faci dupa ce te-ai ridicat din pat. Cum te-a ajutat sa-i mirosi parfumul. Pentru ca fiecare dimineata are un parfum propriu. Uneori dulceag, te inneaca in lumea lui marunta si cu iz de bodega afumata cu tigari ieftite. Alterori dur, ascutit, te alunga din pat asa cum o iubita furioasa isi alunga din gand visul cuplului perfect.
Apoi, cu fiecare minut care trece, ziua se obisnuieste cu tine. Si ajunge sa ti se dedice asa cum doar prietenii adevarati o fac.
Tu, in schimb, tu ii pui la indoiala bunele intentii in loc sa-i inapoiezi sinceritatea. Si foarte rar... ajungi sa o deosebesti de zilele nefaste.
Cum recunosti, asadar, ziua cea perfecta? O traiesti, probabil. O astepti sa treaca, sa iti arunce in spinare toate lucrurile bune pe care le-a pregatit pentru tine. Apoi, cand s-a sfarsit, nu te mai gandesti la ea. Pentru ca altfel, parfumul acela iconfundabil de zi perfecta are toate sansele sa dispara, aruncandu-se naiv in fata primului necaz pe care l-ai intalnit in cale.
Si mai mult decat orice, n-o judeci niciodata, pentru ca risti sa-i trezesti orgoliul. Fiecare zi are dreptul la intelegere. Si doar daca le vezi pe fiecare cu propria ei fiinta, ajungi sa intelegi ca zilele ca si noi oamenii, avem mai multe in comun decat ne-am putea imagina. Pentru noi, judecata trebuie sa fie personala. Nici un copil nu trebuie sa raspunda pentru greselile parintilor lui. Si nici un individ nu trebuie judecat prin raportare la faptele altora. Asa glasuiesc cele mai bune sisteme de drept din lume. Asa ne-am obisnuit sa gandim cu totii.
Si, cu toate astea, cand e vorba sa ne amintim propriile noastre fapte, alegem sa le privim impreuna, ca pe infractorii recidivisti din cele mai negre temnite ale lumii. La fel facem si cu zilele noastre. Dupa cativa ani zilele perfecte, isi sterg adeseori istoria. Si se transforma in nimic.
Nu cred ca se supara, totusi. Aleg poate sa ne viziteze mai rar.
