Duminica seara am fost la concertul Gloriei Gainor. A trecut ceva timp, si tineretea generatiei mele odata cu el, de cand “I will survive” era fredonat deopotriva dupa un esec predictibil in amor sau dupa un “festin” in apartamentele de bloc, cu mancare procurata la “negru”, ce se substituiau cu brio reustaurantelor inchise, pe atunci, la orele serii.
Muzica si stropul de parfum picurate in ceas de cumpana sau de cautari de solutii miraculoase pentru crizele existentiale au acelasi efect, declanseaza valul de amintiri legate de un moment anume cand, invariabil, ti-a fost bine. Acel bine ce se aplica in memorie, precum o pecete peste un manuscris ce ascunde povestea unei comori.
Anii ‘70 in Romania au fost ani ai deschiderii in educatie, ai programelor curajoase in domeniul artelor, curriculum-ului cu influente occidentale, al traducerilor de exceptie din literatura universala. Un moment scurt de respiro inainte de vijelia ce avea sa mature tot. In acei ani, se dansa in cluburile studentesti pe muzica ultimului disc aparut in occident, se dezbateau in grup ideologiile schimbarii promovate inteligent in paginile cartilor de la Editura politica, se polemiza cu savoare pe marginea cinematografiei ruse sau poloneze.
Eram tineri, furiosisi, mai presus de toate, convinsi ca lumea incepe cu noi, iar schimbarea este doar o problema de timp. Dragostea era o forma de protest, iar dansul era modalitatea noastra de miting. Miscarile studentesti din ‘68 au deschis drumul unei schimbari de mentalitate care, din fericire, n-a ocolit Romania.
Muzica acelor ani, textele cantecelor fredonate de tinerii ghemuiti in jurul gropii de la Costinesti, pe plaja de la 2 Mai sau in fata corturilor de la Plaiul Foii ne-a ajutat sa nu abdicam de la speranta. Fredonand impreuna cu restul lumii acelasi refren aveam convingerea ca zidul ce ne despartea de civilizatie putea fi demolat. Cautam simboluri in fiecare virgula si jubilam cand constientizam neputinta cenzurii in fata mesajelor generoase ce ajungeau la foarte multi dintre noi prin intermediul muzicii sau cartilor.
Acum, dupa 30 de ani, a fost nemaipomenit sa vad un pusti, de varsta fiului meu, cantand alaturi de Gloria Gainor cu patima noastra de atunci, despre supravietuire. Astazi, cand textele din muzica romaneasca abunda de violenta si agresivitate, iar cuplul este o halta de sexualitate unde acceleratul iubirii sau, mai simplu, “sageata ei albastra” nici nu mai catadicseste sa opreasca, imi este tot mai greu sa regasesc samanta sperantei in schimbarea in bine.
Fiecare generatie isi are propriul vocabular prin care isi comunica programul de viitoare guvernare. Neologismele aduse de exercitiul cotidian sunt elemente constructive in masura in care ele rezoneaza cu esenta vocabularului mostenit prin transferul de putere dintre generatii; la fel ca intr-o companie, atunci cand se realizeaza transferul de putere decizionala. Continuitatea este conditia esentiala a supravietuirii organizatiei si a eficientei, din punctul de vedere al actionarilor. Segmentarea conduce la puncte critice generatoatoare de consumuri neprofitabile.
In goana exploatarii oportunitatilor variate la care avem acces mai mult sau mai putin neintermediat, uitam de resursele fundamentale ce alimenteaza continuitatea moralei existentei in spatiul generos reprezentat de planeta pe care o impartim.
Lumea poate ramane un spatiu minunat, atata vreme cat cei mai multi dintre noi se vor incapatana sa mai gandeasca liber, sa caute, apeland la profunzimea cuvantului, aliati intru valori pentru ca promiscuitatea sa poata fi eliminata. Creatorul ne-a investit cu resursele necesare urcusului spre lumina, dar noi suntem singurii care putem desavarsi lucrarea Lui pentru ca lumea sa supravietuiasca.
“I am what I am
I am my own special creation
So come take a look
Give me the hook or the ovation
It's my world”
Care e lumea ta?
O lume ce merita investigata. Cea a Margueritei Yourcenar in cartea“Cu ochii deschisi” publicata la Editura Curtea veche, in cadrul programului de lectura “Cartea lifting pentru suflet” sprijinit de Oriflame.
Muzica si stropul de parfum picurate in ceas de cumpana sau de cautari de solutii miraculoase pentru crizele existentiale au acelasi efect, declanseaza valul de amintiri legate de un moment anume cand, invariabil, ti-a fost bine. Acel bine ce se aplica in memorie, precum o pecete peste un manuscris ce ascunde povestea unei comori.
Anii ‘70 in Romania au fost ani ai deschiderii in educatie, ai programelor curajoase in domeniul artelor, curriculum-ului cu influente occidentale, al traducerilor de exceptie din literatura universala. Un moment scurt de respiro inainte de vijelia ce avea sa mature tot. In acei ani, se dansa in cluburile studentesti pe muzica ultimului disc aparut in occident, se dezbateau in grup ideologiile schimbarii promovate inteligent in paginile cartilor de la Editura politica, se polemiza cu savoare pe marginea cinematografiei ruse sau poloneze.
Eram tineri, furiosisi, mai presus de toate, convinsi ca lumea incepe cu noi, iar schimbarea este doar o problema de timp. Dragostea era o forma de protest, iar dansul era modalitatea noastra de miting. Miscarile studentesti din ‘68 au deschis drumul unei schimbari de mentalitate care, din fericire, n-a ocolit Romania.
Muzica acelor ani, textele cantecelor fredonate de tinerii ghemuiti in jurul gropii de la Costinesti, pe plaja de la 2 Mai sau in fata corturilor de la Plaiul Foii ne-a ajutat sa nu abdicam de la speranta. Fredonand impreuna cu restul lumii acelasi refren aveam convingerea ca zidul ce ne despartea de civilizatie putea fi demolat. Cautam simboluri in fiecare virgula si jubilam cand constientizam neputinta cenzurii in fata mesajelor generoase ce ajungeau la foarte multi dintre noi prin intermediul muzicii sau cartilor.
Acum, dupa 30 de ani, a fost nemaipomenit sa vad un pusti, de varsta fiului meu, cantand alaturi de Gloria Gainor cu patima noastra de atunci, despre supravietuire. Astazi, cand textele din muzica romaneasca abunda de violenta si agresivitate, iar cuplul este o halta de sexualitate unde acceleratul iubirii sau, mai simplu, “sageata ei albastra” nici nu mai catadicseste sa opreasca, imi este tot mai greu sa regasesc samanta sperantei in schimbarea in bine.
Fiecare generatie isi are propriul vocabular prin care isi comunica programul de viitoare guvernare. Neologismele aduse de exercitiul cotidian sunt elemente constructive in masura in care ele rezoneaza cu esenta vocabularului mostenit prin transferul de putere dintre generatii; la fel ca intr-o companie, atunci cand se realizeaza transferul de putere decizionala. Continuitatea este conditia esentiala a supravietuirii organizatiei si a eficientei, din punctul de vedere al actionarilor. Segmentarea conduce la puncte critice generatoatoare de consumuri neprofitabile.
In goana exploatarii oportunitatilor variate la care avem acces mai mult sau mai putin neintermediat, uitam de resursele fundamentale ce alimenteaza continuitatea moralei existentei in spatiul generos reprezentat de planeta pe care o impartim.
Lumea poate ramane un spatiu minunat, atata vreme cat cei mai multi dintre noi se vor incapatana sa mai gandeasca liber, sa caute, apeland la profunzimea cuvantului, aliati intru valori pentru ca promiscuitatea sa poata fi eliminata. Creatorul ne-a investit cu resursele necesare urcusului spre lumina, dar noi suntem singurii care putem desavarsi lucrarea Lui pentru ca lumea sa supravietuiasca.
“I am what I am
I am my own special creation
So come take a look
Give me the hook or the ovation
It's my world”
Care e lumea ta?
O lume ce merita investigata. Cea a Margueritei Yourcenar in cartea“Cu ochii deschisi” publicata la Editura Curtea veche, in cadrul programului de lectura “Cartea lifting pentru suflet” sprijinit de Oriflame.
