Unii parlamentari cred ca ar trebui sa poata destitui consiliul de administratie al BNR pe baza respingerii unui raport pe care consiliul l-ar prezenta parlamentului. Daca, judecat dupa cine stie ce criterii, raportul este nesatisfacator, atunci consiliul poate fi demis. Probabil ca la prima vedere, multi pot fi de acord cu aceasta idee. Dar, la o analiza mai atenta, aceasta idee este pur si simplu periculoasa. In ultima instanta, asa cum voi arata, ea este o amenintare la adresa bunastarii populatiei.
Aceasta amenintare se naste daca raportul cu pricina este respins pe alte motive decat neatingerea obiectivului pe care poporul roman l-a dat bancii centrale. Iar obiectivul fundamental dat de societate bancii centrale, consfintit in Legea 312/2004, este asigurarea si mentinerea stabilitatii preturilor. Cu alte cuvinte, inflatia trebuie sa fie joasa si stabila. Pentru a atinge obiectivul, legea i-a dat bancii centrale independenta, care este acompaniata de transparenta si responsabilitate. In acest sens, legislatia in vigoare prevede deja ca BNR prezinta in fata parlamentului un raport. Iar BNR a prezentat cate unul in fiecare an. Daca aceasta prevedere exista deja in reglementarile in vigoare, atunci ce doresc cei care vorbesc de parca nu ar sti de ea?
Ei tintesc, probabil, sa interpreteze acel raport dupa cum doresc, in afara obiectivului fundamental. Astfel s-ar eluda raportul reglementat de legi moderne dintre BNR si Parlamentul Romaniei si s-ar introduce mai mult discretionarism in aceasta relatie. De exemplu, lasand la o parte obiectivul stabilitatii pe termen lung a preturilor, majoritati parlamentare vremelnice ar putea decide, pe criterii populiste, ca rata dobanzii de politica monetara a crescut prea mult, producand costuri mari pentru afaceri. La fel, neglijand obiectivul stabilitatii pe termen lung al preturilor, astfel de majoritati, ar putea decide ca reducerea prea abrupta a ratei dobanzii a dus la deprecierea prea mare a leului. Pe baza acestor rezultate – costuri crescute cu dobanzile, incetinirea creditului sau deprecierea leului – politicienii ar putea decide ca guvernatorul si ceilalti membri ai consiliului de administratie au facut o treaba proasta si ar trebui demisi.
Citeste si:
Numai ca procedand asa, majoritatile respective ar desconsidera vointa poporului roman asa cum este formulata in Legea 312/2004. Acesta a incredintat bancii centrale sarcina sa asigure stabilitatea preturilor pe termen lung, utilizand toate instrumentele legal permise, in combinatiile si dozajul stabilit de consiliul de administratie. Daca, analizand deciziile BNR, legislativul ar hotari, in raspar cu interesul pe termen lung al societatii, ca o crestere a ratei dobanzii care duce la stabilitatea inflatiei este un rezultat nedorit, majoritatile respective ar incalca independenta bancii centrale si ar schimba, arbitrar, obiectivul incredintat prin lege bancii centrale.
La fel, diverse majoritati parlamentare ar putea sa ceara indeplinirea unui obiectiv conjunctural, care sa contravina obiectivului fundamental. De exemplu, ignorand independenta si obiectivul fundamental al BNR, unii parlamentarii ar putea cere, cum au mai facut-o, instituirea un curs fix al leului in raport cu o anumita valuta, sau reconvertirea creditelor din franci elvetieni in lei, la un anumit curs din trecut. In vartejul populismului, astfel de obiective ad hoc pot genera usor majoritati. Dar astfel de obiective sunt in contradictie cu independenta bancii centrale si cu obiectivul fundamental.
Citeste si:
Din discursul unor parlamentari se poate deduce ca independenta bancii centrale este un moft sau un privilegiu acordat unei birocratii care nu difera cu nimic de alte birocratii, de exemplu de unele birocratii din guverne. Este o eroare profunda. In termenii inovatiilor majore care au influentat progresul omenirii, inovatia institutionala a independentei bancii centrale este similara cu inovatia separarii dintre puterea administrativa si religie (asa numita secularizare).
Numai ca i-a luat mai mult timp omenirii sa inteleaga ca are nevoie de independenta bancii centrale decat i-a luat sa genereze secularizarea. Abia in perioada 1970-1990 am dobandit cunoasterea despre ce poate face societatea in mod sustenabil pentru ca legitatile care guverneaza economia si politica sa nu rezulte in inflatie necontrolata si pierderi de bunastare. In esenta, aceasta cunoastere spune ca pentru a asigura stabilitatea pe termen lung a preturilor, politica monetara are nevoie (i) de o structura de guvernanta dedicata exclusiv acestui obiectiv (Lucas, 1972,), (ii) de reguli care sa guverneze schimbarile in marimea instrumentului de politica monetara (Kydland si Prescott, 1977) si (iii) de independenta instrumentului (Rogoff, 1985, si Walsh, 1995).
Citeste si:
Independenta bancii centrale nu este, deci, o intamplare sau un act de benevolenta al politicienilor. Sub presiunea societatii, politicienii din democratiile mature au transpus in legi stocul de cunoastere mentionat, astfel incat sa le fie imposibil diverselor majoritati parlamentare sa intervina in operatiile monetare. Decizia politicienilor pare la fel de eroica si inteleapta ca cea a lui Ulise, care, dupa razboiul troian, pe drumul de intoarcere acasa, se leaga de catarg pentru a nu se lasa atras de chemarea inselatoare a sirenelor. Dar nu este similitudine. Politicienii nu au adoptat acele legi dintr-o gandire anticipativ-inteleapta proprie, ca a lui Ulise, pentru a se feri de tentatia de a folosi banca centrala in scopuri populiste, ci la presiunea societatii.
Organizarea bancii centrale ca birocratie autonoma, nealeasa prin vot, si cu un bilant propriu, este raspunsul societatii la necesitatea de a izola operatiile monetare de influenta politicului. Aceasta forma de raspuns este dependenta de relatia speciala care exista intre societate si politicieni. Particularitatea acestei relatii este aceea ca in unele cazuri, politicienii pot reprezenta vointa publicului, iar in altele nu. Cand utilizeaza criterii populiste pentru a lua decizii, politicienii actioneaza impotriva interesului pe termen lung al publicului. La fel se intampla si atunci cand politicul influenteaza operatiile monetare.
Citeste si:
Acordarea autonomiei birocratiilor din anumite arii speciale a fost necesara exact pentru a le proteja de diverse coalitii politice vremelnice care, pe criterii populiste, ar putea actiona contrar intereselor pe termen lung ale publicului. „Nevoia pentru autonomie birocratica este motivul pentru care noi nu cedam politica monetara sau strategia militara pentru a fi conduse de reprezentantii nostri alesi”, spune Fukuyama (2012).
In practica, aceasta inseamna ca nu este permis ca birocratia respectiva sa fie supravegheata in mod curent de legislativ. Doar periodic si doar prin intermediul rapoartelor referitoare la obiectivul fundamental se poate exercita acel control. Cu alte cuvinte, legislativul nu este indrituit sa judece politicile urmate de banca centrala pentru atingerea obiectivului fundamental si, ca o consecinta, nu-i poate cere sa atinga obiective intermediare sau alternative.
Citeste si:
Totusi, daca legislativul nostru ar face acest lucru, rezultatul ar fi echivalent cu excluderea BNR din sistemul european al bancilor centrale, deoarece ar fi singura banca centrala din cele 28, care si-ar pierde independenta. Ar fi o incalcare grava a articolelor 130 si 131 ale Tratatului european1(vezi nota de subsol) care, impreuna cu Statutul Sistemului European al Bancilor Centrale consacra independenta bancilor centrale de-a lungul a patru coordonate esentiale: independenta functionala, cea institutionala, cea individuala si cea financiara. Ar fi o declaratie extrem de credibila ca suntem impotriva uniunii monetare, ai carei membri ne-am angajat sa devenim. In fine, mult mai profund, ar fi dovada dispretului nostru fata de libertate, care este baza civilizatiei occidentale si principalul factor al prosperitatii ei.
Citeste si:
Avand aspectele de mai sus clarificate, cred ca pot sa afirm, fara un risc prea mare de a gresi, ca probabilitatea ca independenta bancilor centrale sa se erodeze in viitor a crescut. Acesta idee este valabila pentru toate bancile centrale din lume, nu numai pentru BNR. Particularitatea romaneasca vine din lipsa de rafinament a cailor care vor duce in acea directie.
Ca om care cunoaste acest domeniu din interior, pot sa spun, din nou fara un risc prea mare de a gresi, ca mecanismele identificate pentru a ocoli regulile si aranjamentele institutionale moderne care asigura independenta BNR pentru a ajunge la mai mult discretionarism sunt rudimentare. Cred ca primul mecanism care a fost conceput de timpuriu, dar care nu a functionat eficient in practica, a fost numirea pe criterii politice a membrilor consiliului de administratie. Numai ca, vorba poetului, „cum venira se facura toti o apa si un pamant”, in sensul ca au aderat, mai devreme sau mai tarziu, mai de voie mai de nevoie, la valorile moderne ale institutiei. In acest fel, ei i-au dezamagit/„tradat” pe cei care i-au sustinut.
Ideea recenta la care m-am referit in acest articol, aceea a posibilitatii demiterii consiliului de administratie pe baza unui raport cu criterii nespecificate de evaluare, este noua. Ea pare mai bine protejata la ideea de „tradare”. Numai ca aceasta este chiar mai putin rafinata decat prima. Este chiar rudimentara. In sfarsit, sunt si idei mai rafinate, a caror aplicare s-ar putea sa aiba drept consecinta neintentionata, erodarea independentei bancii centrale. „Avand in vedere ca bancile centrale vor continua, probabil, sa urmareasca obiective multiple pentru o lunga perioada de timp, independenta lor va continua sa se erodeze”, spune Blejer (2013). Aceasta erodare are grade diferite in functie de masura in care diverse banci centrale si-au asumat implicit obiective multiple. Din cauza capcanei lichiditatii in care se afla economiile dezvoltate, riscul este mai mare in economiile dezvoltate, care s-au aflat/se afla in capcana lichiditatii din 2009 incoace.
Discursurile care cer o supraveghere politica crescuta a bancilor centrale si noi standarde de transparenta si responsabilitate s-au inmultit. Ele au fost mai intense in tarile dezvoltate, unde au fost utilizati bani publici pentru salvarea unor banci prea mari pentru a fi lasate sa esueze. Nu cred ca bancile centrale se opun unei transparente marite sau ca se pot eschiva de responsabilitatile prevazute in legi in cazul in care atingerea obiectivului fundamental este ratat din motive imputabile.
Raman insa de definit concepte ca „supraveghere politica marita” sau „responsabilitate crescuta”. Daca ele implica o reducere a independentei bancilor centrale, atunci nu ar trebui adoptate. Din moment ce independenta bancilor centrale este o inovatie buna, ea nu ar trebui erodata. Datorita ei, bancile centrale au stabilizat inflatia. Dar, nu-i asa, nicio fapta buna nu ramane nepedepsita.
Bibliografie:
- Blejer, I. Mario (2013), „Central Banks‘ Outdated Independence”, http://www.project-syndicate.org.
- Croitoru, Lucian (2015), „The Liquidity Trap, Democracy and Central Bank Independence”, Scientific Annals of the ‟Alexandru Ioan Cuza” University of Iasi, Economic Sciences 61 (1), 2014, 1-14 DOI 10.2478/aicue-2014-0002.
- Fukuyama, Francis (2012), „Democracy and Corruption”, The American Interest, October.
*** Legea 312/2004 privind Statutul BNR, http://www.bnr.ro/apage.aspx?pid=404&actId=1
*** Treaty on the Functioning of the European Union, http://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?Uri=CELEX:12012E/TXT
*** Statute of the European System of Central Banks and of the European Central Bank, https://www.ecb.europa.eu/ecb/legal/pdf/c_32620121026en_protocol_4.pdf
1 Atasez, in engleza, continutul acestor articole: (Art 130)„When exercising the powers and carrying out the tasks and duties conferred upon them by the Treaties and the Statute of the ESCB and of the ECB, neither the European Central Bank, nor a national central bank, nor any member of their decision-making bodies shall seek or take instructions from Union institutions, bodies, offices or agencies, from any government of a Member State or from any other body. The Union institutions, bodies, offices or agencies and the governments of the Member States undertake to respect this principle and not to seek to influence the members of the decision-making bodies of the European Central Bank or of the national central banks in the performance of their tasks.”; (Art 131) „Each Member State shall ensure that its national legislation including the statutes of its national central bank is compatible with the Treaties and the Statute of the ESCB and of the ECB.”
Sursa foto: Mediafax Foto
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și:
