De joi pana duminica, asa cum va povesteam saptamana trecuta, s-a desfasurat targul de carte BOOKFEST, editia 2007.
Oamenii de cultura locali au scris de bine, de rau sau deloc, dupa cat de implicati sunt in partidele culturale. Pentru ca, trebuie sa stiti ca, si in cultura, la fel ca si in politica, daca nu esti intr-un grup de interese, nu dai si nu primesti ceva, cat de mic, nu existi. O spun cu toata responsabilitatea, ca observator (generator de profit si taxe) de pe margine al fenomenului cultural romanesc, mai ales in incercarea de a intelege mecanismele ce s-ar putea optimiza pentru ca acest spatiu, pe care foarte multi dintre noi il iubesc, fiecare in felul lui, sa arate putin mai bine.
In orice domeniu de activitate din Romania avem o mare problema. De-a lungul timpului tranzitiei s-au construit si, mai ales, s-au consolidat, odata cu acumularile de capital, relatii de afaceri, prin externalizari inteligente, greu de surmontat de idealistii tineri, adeptii inovatiilor cu bani putini.
Din motivele ce vi le voi enumera, orice schimbare de sef, oriunde s-ar fi produs ea, n-a schimbat prea mult, nici in contractele de furnizare de energie, nici in contractele de asfaltare de strazi, nici in contractele de aprovizionare cu medicamente, aparatura medicala, nici in relatiile cu furnizorii de armament, masini de protocol, microbuze de transportat elevi, discutatul corn si lapte sau trambitatele sali de sport in care se desfasoara din ce in ce mai putine ore de profil.
Marile prietenii ale tranzitiei, la noi si oriunde in lume, au fost, vrem nu vrem, intre cei ce fac banii si cei care-i promoveaza. Odata cu globalizarea, imaginea, culoarea, sunetul utilizate creativ au devenit capetele de pod dintre producator si consumator. In lumea asta plina de zgomot, precum in balciurile de duminica de pe vremuri, fara sa-ti izolezi consumatorii din multimea de gura-casca, nu poti supravietui comercial.
In cartea lui Zola, “La paradisul femeilor”, stralucitorul marketer Muret are o idee geniala. Povestea se intampla pe la sfarsitul secolului al XIX-lea. El creaza la intrare imbulzeala cu produse ieftine. Strada se blocheaza. Lumea ce trece are impresia ca dincolo de porti este o oportunitate de neratat si intra, chiar daca nu avea intentia. Clientul ce depaseste imbulzeala nu este lasat sa se odihneasca. Umbrelele colorate, plasate agresiv in holuri, au reduceri ce te obliga sa cumperi.
Anul trecut, la Bookfest s-a intamplat cam la fel. La intrare, coada la bilete. In tot targul, culoare de acces stramte. Oameni ce se frecau unii de altii, imbulzeala. Cu 3000 de m.p. mai putin decat in anul acesta. Panouri, mult zgomot, un mare mall de sambata al cartii, cu oameni de televiziune si politicieni cu mare grad de “self esteem”.
Unora le-a placut, asa cum place o zi de reduceri de 80% intr-unul dintre magazinele cu nume sonor pe care imi place sa le numesc “muzee”. Mie, personal, imi place sa ma apropii de carte fara sa ma inghionteasca nimeni. Fara bruiaje sonore. Imi place sa schimb o vorba cu vanzatorul de carte, fara sa ma simt jenata fata de omul din spatele meu ce asteapta la rand. Si imi mai place alternanta la putere. Imi plac mai mult peisajele cu multe obcine domoale, decat piscurile agresive si solitare a caror frumusete depinde exclusiv de comparatia cu campia plata ce-i inconjoara.
Spatiul mioritic, definit atat de frumos de Blaga, n-ar trebui sa fie umbrit de goana dupa “tatuci” sau monopoluri.
