Sambata seara, dupa o saptamana plina de peripetii, nu tocmai placute (o aterizare de urgenta ca urmare a unui geam spart, o ingurgitare cu sughituri de presa neconstructiva acumulata pe birou de 5 zile, o confruntare cu realitatea europeana in situatie de criza intr-o zi de vineri si inca cateva mostre de modele scapate de sub control), am plecat spre o aniversare de 50 de ani de feminitate ingradita, de unde mi-am propus sa plec devreme ca sa refac “batrana carcasa”, analizata atat de critic de o consoarta intru sex cu opinii ferme, pe care am avut masochismul sa o citesc pe blogurile “rasfoite“ cu o seara inainte, cand somnul se incapatana sa nu se instaleze din cauza socului cultural al intoarcerii acasa.
Dupa o anumita varsta, orele de “socializare” se contracta, in cautarea linistii necesare decantarii ambalajului colorat cu care se incarca, de regula, comunicarile in lumea “noua”, precum branza la fel de noua in pietele cu cantare cracanate de fabricatie CAER, din vremurile tineretii mele comuniste.
Am ajuns acasa, tarziu, spre zori, fara sa realizez cum a trecut timpul. De ce? Am intalnit niste tineri (pentru mine, tanar inseamna cam varsta de +35 de ani) bancheri stralucitor de inteligenti de la care am invatat intr-o seara tot atata economie logica cat am invatat despre P&L in timpul masurat in cateva mii de $. Multumesc!
De ceva vreme, am un gust amar cand privesc Romania prin binoclul ce citeste viitorul.
Oricat de bine ar arata procentele globale, batrana carcasa tabacita imi spune intelept sa nu ma incalzesc prea tare, ca s-ar putea ca dusurile reci, ciclice, despre care stiu ca se vor declansa, sa ma caleze. Si totusi, ascultandu-i pe ei, cei de care depinde indirect eficienta proceselor de decizie economica, am inceput sa inteleg altfel formulele si, mai ales, datele cu care operez de ceva vreme in virtutea inertiei. Cand intalnesti oameni inteligenti, destepti, self confident fara aroganta, se valideaza sentimentul de siguranta si stabilitate de care fiecare dintre noi avem nevoie pentru a ne detasa de microrationamente si a indrazni sa gandim fara constrangeri meschine.
Daca Romania produce astfel de oameni (imi propun sa va vorbesc despre ei in aceasta vara) noua ne ramane doar obligatia de a prasi balariile ce-i inconjoara, astfel incat ei sa creasca liber si viguros, sa preia puterea, sa faca ceea ce stiu sa faca intr-un spirit al moralei pe care, teoretic, o sprijinim dar practic avem dificultati in a o trai (noi, generatiile cu idealuri centrate pe supravietuire).
Poate suna patetic, dar acum stiu care este modelul de banca unde sa-mi tin banii, ce provider de servicii de comunicare ar trebui sa aleg, ce avocat ar trebui sa ascult pentru a-mi castiga drepturile de cetatean european. Stiam ce vreau, acum stiu ca se si poate, in acest colt de lume atat de controversat ca sistem institutional. La urma urmei, institutiile sunt virtuale, atat timp cat oamenii care ar trebui sa le transforme in organisme vii nu sunt pe masura valorilor care le definesc.
Cu experienta vest-europeana foarte proaspata si prin extrapolari mai putin generoase decat cele din sondajele electorale, cred ca pot sa afirm ca Romania, underground, are resursele umane la nivelul calitatii cerute de cultura organizationala europeana. Filtrele de selectare ale acestor valori sunt inca in faza de “autorizare” derulata de “autoritati” validate doar pe principiul inertiei.
Intr-o lume in care “merge and acquisition” este cuvantul de ordine, noi putem construi fara costuri pe principiul “small is beautiful, and most of all simple As the nature we want (?) to save”.
