Daca intrebi un roman (dintre cei alesi de soarta) ce-si doreste, invariabil primesti acelasi raspuns, indiferent de perioada anului in care se desfasoara sondajul: ”vreau sa ma distrez”. Ce isi doreste orice roman? ”O masina dupa care lumea sa intoarca capul, o femeie alaturi, (daca este barbat), sau un accesoriu de firma (daca este femeie), care sa-i completeze statutul de “above the line”, bani si notorietate in lumea in care se invarte.
Multa vreme m-am intrebat de ce oamenii din Romania, cu un anumit standing financiar, isi invesesc banii in case de vacanta pe litoralul mioritic sau apeleaza la ofertele ce promit distractie maxima in locatii de 5 stele. De ce as avea nevoie de un apartament de 300 euro pe noapte si nu ma pot multumi cu o camera (in care, de fapt, vin doar sa dorm) intr-un hotel de 2 stele care costa numai 20% din preturile afisate cu litere mari de agentiile de turism care stiu sa exploateze snobismul romanesc de tip “nouveau riche”. Iata un raspuns, tot atat de plauzibil, pe cat de lipsit de logica: romanii care au bani, au nevoie sa-si valideze avantajul material, precum o face vanzatorul dintr-un magazin occidental in fata unei bancnote de 200 euro platite cash: foloseste markerul!
Cum se naste starea de bine? Cum se naste distractia? In nici un caz, cu exces de alcool, dupa care ai sigur nevoie de recuperare. In nici un caz, incalcand regulile pe care altii le respecta din bun simt.
In fiecare vara revine in discutie, cu consecventa unui PR subordonat marketingului de import, povestea despre spiritul din “Vama”. Ce a fost acolo, acum 20 de ani? Au fost oamenii care au creat Vama. Oamenii pentru care distractia insemna bucuria unui clar de luna, implinirea dupa o lectura de calitate comentata cu oameni care-ti impartaseau valorile, consumul minimal de confort material intr-o companie intelectuala. Goliciunea nu era afisata ostentativ, ea reprezenta doar o forma de protest fata de cei care ne restrictionau libertatea de a gandi. Cred ca, spiritual, Vama incepe sa dispara pentru ca pseudo-libertatile zilnice ne ucid foamea de calitate.
Cand scriu aceste randuri, ma aflu intr-o localitate a Europei, intr-un hotel de unde se vede micul port pescaresc, cu o terasa minuscula unde lumea se saluta dimineata ca intre prieteni, unde seara, tarziu, miroase a paine coapta si foetaj. Afara nu se aude decat marea, pentru ca hoardele de turisti in cautarea distractiei bantuie suficient de departe pentru a putea pretinde ca nu exista. Sunt flori puternic colorate, copaci pe care aventurile imobiliare nu i-au clintit, deoarece oamenii le-au fost alaturi, cladiri pe care edilii le pastreaza asa cum erau acum 100 de ani, o plaja linistita (fara onomatopeele emise de copiii cu parinti preocupati sa caute neaparat distractia care sa le umple timpul). Vanzatorul imi da restul exact si imi spune “multumesc”, chiar daca am cumparat numai o apa plata.
Unde este locul asta minunat? L-am gasit pe internet, asa cum am gasit si alte locuri pentru oamenii care pun semnul egal intre tihna si distractie.
Oamenii de aici sunt la fel de tineri, precum oamenii din Vama tineretii mele. E drept, aici nu poti intra cu masina pe plaja, nu ai voie sa te apropii de mal cu ski-jet-urile, nu exista bodegi cu muzica data la maxim, nu exista umbrele si paturi pliante pazite de baieti care stau cu mana intinsa. Exista, insa, o generala stare de bine care ne face pe toti sa zimbim, chiar daca duminica Franta a pierdut un meci.
Viata este minunata, cand stii sa te bucuri fara excese. Pacea si tihna te lasa sa plonjezi in tine; pana si sexualitatea se trezeste natural.
Visele se transforma in realitate, daca ai curajul si tenacitatea sa le ramai fidel. Bucuria de a-ti urma visele, oricat de absurde ar fi ele, este distratia care tine cel mai mult. Este victoria ta, care nu depinde de loviturile de la 11 metri.
Cartea saptamanii : “TIHNA”, de Attila Bartis, Editura Paralela 45, o carte despre oameni care, dupa ce o inchizi, se incapataneaza sa-ti ramana lipita de suflet!
