Saptamana ce a trecut a adus pe prima pagina a ziarelor BOR (Biserica Ortodoxa Romana) si, mai ales, mesaje subliminale menite a diminua increderea in aceasta institutie ce surclaseaza in sondaje partidele politice, armata, presedintia sau parlamentul.
Fiecare dintre noi suntem liberi sa alegem: sa credem sau nu. Credinta este liber consimtita, iar BOR este una dintre bisericile cele mai deschise.
M-am nascut intr-o famile de ortodocsi, am frecventat scoala de duminica de la Catedrala Metropolitana din Timisoara, in noaptea de Ajun mergeam cu familia la slujba de la Biserica Catolica unde stiam ca pot sa-i cer Sfintei Marii ajutorul, iar dorinta mi se va implini. Tata, sarb pe jumatate, ma ducea din cand in cand la Biserica Sarbeasca din Timisoara. Eram abonati la Revista Cultului Mozaic si discutam Vechiul Testament cu prietenii evrei ai familiei. In Coran l-am regasit pe Isus si Maica sa Sfanta.
Copil fiind, in fiecare an de Sf. Nicolae mergeam la IPS Nicolae, Mitropolitul Banatului, cu flori, iar dintre invitati cel mai drag mi-era Episcopul de atunci al Aradului, viitorul patriarh Teoctist, ce stia intotdeauna sa-mi spuna o pilda pe care o tineam minte si care ma urmarea multa vreme.
Era o energie in acea camera pe care mi-o amintesc si astazi, la fel ca si suferinta din ziua in care am inteles ca, parasind copilaria, usa mi-a fost inchisa, fiindca eram fata. Revolta fata de lucrul neinteles a durat pana in ziua in care am nascut si am inteles ca darul Creatorului catre femei este atat de generos, incat cere sacrificii pe masura.
Dupa ce m-am decis sa devin matematician, mama mi-a vorbit despre Blaise Pascal si drumul lui catre El.
Am avut onoarea sa-l am profesor pe Costache Teleman, un mare matematician pe care credinta il ilumina.
Am crescut in credinta, fara sa-mi pun intrebari. Fara ritualurile pre-crestine ce sunt specifice sudului Romaniei.
Am inteles ce inseamna cu adevarat iubirea neconditionata a Creatorului doar la varsta de 39 de ani, in noaptea in care doctorii mi-au spus ca pruncul nascut din singura sarcina nu va trai pana dimineata.
Atunci am inteles puterea rugaciunii comune. In dimineata in care doctorii, dezarmati, nu mi-au putut explica de ce copilul este perfect sanatos (si de atunci tot asa), am inteles ce este Biserica.
Biserica este locul in care cei care CRED se roaga impreuna, egali in fata incercarilor vietii si. Preotii si monahii sunt doar slujitorii Bisericii. Cand preotul intra in altar si oficiaza slujba, el este doar “purtatorul de cuvant “ al Mantuitorului. Cei ce CRED, accepta acest lucru. Ceilalti, nu au dreptul sa se amestece.
A-i judeca pe preoti si mai ales pe monahii Bisericii este echivalent cu a contesta alegerea celui in care am declarat ca credem. Cum ar fi ca o institutie laica sa se amestece in treburile Vaticanului? Vi se pare plauzibil?
Nimeni nu ne obliga sa credem, dar daca o facem trebuie sa mergem pana la capat. In credinta nu exista zona gri. Crezi sau nu. Libertatea de a alege omul a “castigat-o“ (sau a fost pedepsit cu ea) odata cu izgonirea din confortul Edenului. Asumarea responsabilitatii este calea intoarcerii.
Sunt convinsa ca BOR, prin independenta economica ce o va avea prin managementul actualului Patriarh, este un competitor redutabil in campania pentru votul de incredere al romanilor.
O biserica bogata, implicata in proiecte sociale, educative si culturale. O Biserica cu destine gestionate de monahi culti, vorbitori de limbi straine si limbaj personalizat. O Biserica Implicata va deveni o alternativa la o societate civila divizata politic, la o clasa politica fara identitate.
Intr-o Europa consolidata administrativ si economic in care am intrat nepregatiti, BOR, sub conducerea Patriarhului Daniel, este garantia pastrarii identitatii si demnitatii nationale, intr-un dialog de la egal la egal cu celelalte bisericii.
Cui ii este frica de competitie? Doar celor care nu ofera decat forme fara fond.
Cand ne inchinam in fata unui inalt prelat al Bisericii, nu ne inchinam in fata omului, ci al Celui pe care el il reprezinta.
Inaltii prelati ai Bisericii ar trebui sa aiba acelasi tip de imunitate pe care il au diplomatii.
Excelentele lor Ambasadorii nu raspund decat in fata celor ce i-au trimis, indiferent de ceea ce fac. De ce nu putem judeca la fel in cazul ambasadorilor Mantuitorului? Cum sunt alesi ei? Dar ambasadorii Lui in alte Biserici?
Daca eu am dreptate, in anii care vin Biserica va creste in “sondaje” si “audienta”. Daca nu am dreptate, inseamna ca plata pentru ceea ce am acceptat sa se faca in noaptea de Craciun in ‘89 nu s-a incheiat inca!
Ceea ce nu se integreaza “moralei noastre” nu inseamna ca este gresit. Este doar o zona protejata, precum cea creata de parinti in jurul copiilor atunci cand incep sa mearga de-a busilea si sunt curiosi, dar iresponsabili.
