De la Parlament in jos pana la Consiliile Locale, dar si invers, adoptarea de legi, regulamente, ordine, hotarari, etc. Este singurul mijloc de gestionare a problemelor economice, administrative si politice ale tarii. Toata lumea simte nevoia sa adopte legi, ordonante, hotarari de guvern, ordine de parca aceasta este problema Romaniei - lipsa cadrului normativ menit sa faca lucrurile mai eficiente.

Nimic mai gresit intrucat problema nu este deficitul legislativ (in sens larg, atat la nivel national cat si la nivel local) adica lipsa cadrului legislativ necesar functionarii colectivitatilor nationale sau locale, ci din contra neaplicarea legii, inteleasa in acelasi sens larg, este principala problema a Romaniei. Cadrul legislativ exista dar nu este aplicat.

Romania investeste foarte mult in procesul legislativ, in adoptarea de norme si reguli, fara a exista reversul medaliei cu privire la aplicarea respectivului cadru legislativ. Decalajul dintre adoptarea de legi si aplicarea acestora este foarte mare in conditiile in care fiecare partid politic, Guvern, Ministru, conducator de autoritate publica, etc. se concentreaza asupra celei dintai etape – adoptarea legilor, ignorand cu desavarsire cea de-a doua etapa – aplicarea legilor.

Probabil ca este justificabila aceasta atitudine intrucat este mult mai usor sa adopti un cadru legislativ, pertinent sau mai putin pertinent, decat sa te centrezi pe aplicarea efectiva, la rigoare a legilor existente deja. Aplicarea legii este un proces de durata ce necesita timp, perseverenta, cunoastere si vointa, in timp ce adoptarea legii este o chestiune „dintr-un foc” ce nu solicita niciuna dintre calitatile de mai sus: timp, perseverenta, vointa, cunoastere, etc. Si in felul acesta constiinta publica este linistita prin faptul ca s-a facut ceva pentru a se rezolva o problema.

Cel mai des se intampla lucrul acesta in domeniul fiscal, unde fiecare Ministru de Finante sau fiecare Presedinte al ANAF intelege sa isi inceapa mandatul la conducerea institutiilor prin modificari legislative de natura sa reaseze contextul fiscal. Foarte putin se investeste in implementarea efectiva a cadrului legislativ „gasit” la momentul acceptarii mandatului. De la modificarea Codului Fiscal pana la modificarea de formularistica, totul este centrat in jurul reglementarii si mai putin pe aplicarea efectiva a legii existente deja.

Inflatia legislativa, atat la nivel central (Legi, Ordonante, Hotarari, Ordine) cat si la nivel infralegislativ este daunatoare si prin faptul ca de cele mai multe ori este nepertinenta, adica se adopta legi fara sa fie necesare sau oportune. Nimeni nu se mai deranjeaza sa efectueze studii de oportunitate, sa observe de ce nu este suficient cadrul legislativ existent, aplicat pana la ultima consecinta, concentrandu-se pe adoptarea de legi noi si regulamente de asemenea noi.

Romania sufera pentru ca legile nu sunt aplicate iar nu pentru ca acestea nu exista. A devenit o butada sustinerea conform careia nu exista lege. Ca jurist pot spune ca foarte putine sunt domeniile in care cadrul legislativ sa fie insuficient. In schimb, pot spune cu aceeasi siguranta ca infinit mai multe sunt domeniile in care legile existente nu se aplica, nu se face nimic pentru a se aplica, iar atunci cand te afli in situatia de a cere aplicarea uneia sau alteia dintre legile existente apare o anumita inertie a negatiei – nu se poate, nu exista, etc.

Banalitatea raului cum spunea Hannah Arendt s-a instaurat in Romania nu pe fondul unui deficit legislativ ci pentru ca nu se aplica legile existente.

Sursa foto: Pixabay.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri