Un prieten vechi mi-a adus, cadou de iepuras, o carte greu de citit pentru un manager al crizelor noastre de fiecare zi, deoarece textul nu este centrat pe a face ci, mai degraba, pe a fi.
“Mic manual de fericire perfecta” al lui Ilarie Voronca este o carte potrivita pentru a fi degustata in aceasta saptamana. Textul curge, vorbind despre lumea perfecta ce va sa vina, asa cum o vedeau tinerii anilor ‘30. O lume perfecta, unde toti ar trebui sa ne gasim fericirea absoluta, in totala armonie cu cei din jurul nostru. Este - sau ar trebui sa fie –acum, un ceas de decantari ale albului si negrului ce ne coloreaza existenta intre “trebuie sa fac” si “imi place sa fac”. Trebuie sa tin post, trebuie sa-mi fac rost de miel, trebuie neaparat sa petrec in duminica care vine, trebuie sa am o masa imbelsugata.
Asa sunt obiceiurile. Este interesant ca obiceiurile au importanta si trebuie respectate doar atunci cand vine vorba de consum. Cand, insa, suntem pusi in fata renuntarilor fara logica ale cotidianului, gasim cu inventivitate mii de motive pentru a nu mai face ceea ce trebuie, ceea ce se “cade”.
Faptele bune se reduc la ceea ce se vede, ceea ce “da bine” in ochii lumii care impune reguli ce tin de politic, corectness-ul prezentului. Toata aceasta lume vorbeste despre fapte bune pe termen scurt, precum o bancnota aruncata in mainile unui cersetor profesionist, reprezentant al unui sector de realitate necesar pentru ca, prin contrast, eu sau noi sa fim altfel.
Totul semana cu scene de reality show atat vreme cat esenta momentului se pierde in decalajul de timp intre est si vest. Pentru Occident, Invierea s-a petrecut acum aproape o luna. La noi, in Est, timpul curge diferit. Ce-i poti raspunde unui copil, suspendat intre doua timpuri ale cautarii iertarii, de ce Iisus invie diferit pentru ei si pentru noi? Calcule omenesti diferite pentru accesul la iertare si fericire perfecta. Cine are dreptate si cine greseste? Sunt iertarea si fericirea concepte relative, dependente de decizia omului? Unde este absolutul Divinitatii in aceasta ecuatie a fericirii? Putem accede la fericire, indiferent de locul unde ne-am nascut pe pamant?
Intr-o lume in care totul este masurabil in grafice si statistici, modele mai mult sau mai putin perfecte incearca sa ne garanteze controlul asupra proceselor ce ne influenteaza viata profesionala sau de cuplu.
Relativitatea temporala a trairilor fundamentale ce ne leaga de universul din care am plonjat la un moment dat, nu fac decat sa accentueze sentimentul de insecuritate pe care crizele recente, cu defazaj de timp, il instaleaza subtil in subconstientul colectiv, contribuind la deruta celor prea singuri pentru a mai jindui la fericire perfecta. Ne multumim cu supravietuirea individuala pe drumul stresant spre “success”-ul prezent, trecand peste miracolul simplu al lumii, pentru ca nevoile noastre nu sunt, de fapt, decat nevoi virtuale create de regizorii unui show cu rating mare, pentru oameni rupti de lumea adevarata.
Deoarece cautam permanent o reteta pentru orice, reteta fericirii data de Ilarie Voronca mi se pare cea mai potrivita la acest ceas al cautarii fericirii: “A te inchide in sine inseamna a te jurui intunecimilor. A te deschide si a te amesteca cu lumea inconjuratoare inseamna a regasi linistea, seninatatea, placutul… Deci, dincolo de lucrurile pline de bucurie pe care ochii mei le-au vazut, exista alte lucruri pe care privirile nu le-au putut intalni. Dar acum am certitudinea ca aceste lucruri exista. Departe de a fi singur, sunt, dimpotriva, inconjurat de mii si mii de de lucruri minunate”.
Descoperiti-le! Asa sa va fie anul spiritual ce incepe in Dumnica ce vine!
