In cei peste 15 ani de cand caut oameni pentru pozitii de conducere, niciodata nu am putut recruta pe cineva care lucreaza la stat, fie in administratie sau intr-o SC. Nu numai ca nu am avut succes cu un astfel de om, dar nici macar nu imi amintesc sa fi fost vreodata luat in calcul de vreun angajator strain.
Daca ii spun de unde vine candidatul, imediat da CV-ul la o parte, de cele mai multe ori fara sa se uite deloc pe el. Eu m-am straduit cat am putut de mult sa rezist tentatiei stereotipurilor insa, se pare, si rezistenta mea a ajuns aproape de limita. La un moment dat, chiar mi-am impus sa ma intalnesc cu cat mai multi candidati de la stat, tocmai ca sa scap de prejudecatile care imi dadeau mereu tarcoale.
Rezultatele au fost anticipate de catre unii mai sceptici, care erau la curent cu initiativa mea: prejudecatile au trecut cu brio prin acest experiment si acum sunt in “forma maxima”.
De la manageri care lucreaza in firme de stat primesc putine CV-uri, insa primesc foarte multe de la cei care lucreaza in aparatul administrativ: guvern, agentii, parlament, primarii etc. Cateodata stau la discutii cu ei mult mai mult decat in mod obisnuit si ii pun sa-mi povesteasca ce si cum se intampla pe acolo, pe la “ei”. Nu stiu sa spun daca acesti oameni sunt mai slabi sau mai buni decat cei care lucreaza in firmele private, romanesti sau straine, insa pot sa spun, cu mana pe inima, ca “acolo” e o alta lume. Acolo functioneaza o cu totul alta logica, alta matematica, sunt alte valori, alte aspiratii, chiar si notiunea de curatenie (praf, pete) e diferita.
Iata, am un short-list cu mai multi astfel de candidati, oameni cu cu greutate, toti, cu ani buni de experienta, unii cu studii in strainatate (platite de stat, evident), pe care vreau sa-i prezint unei mari corporatii multinationale, pentru un post foarte important. Sa-i luam pe rand:
Candidatul A: Domnule angajator, iata, el este candidatul A. Lucreaza de cinci ani la Primaria Capitalei pe un post cu o foarte mare responsabilitate. El este cel care a decis ca Bucurestiul trebuie sa arate ca o fortareata si a pus stalpi antitanc (pardon, anti-masini), din metru in metru, pe toate strazile orasului, in jurul oricarui spatiu verde sau chiar al unei simple bucati de asfalt marcate cu un bizar semn de “interzis”, ba a inconjurat si Palatul Victoria cu ei. A vrut ca, vazuta din elicopter, Piata Dorobantilor sa arate ca o adevarata “Linie Maginot”. La fel si Bulevardul Aviatorilor, chiar si straduta mea dintre blocuri. El i-a facut un mare bine si unui vecin de-al meu care si-a asigurat gratuit un loc de parcare pe cinste: a gasit un astfel de loc ingradit, a scos un stalp si i-a facut o mica ajustare ca sa devina detasabil, fara sa se observe, si, cand vine, il ridica si introduce masina, apoi il pune la loc. La fel, il pune la loc dupa ce pleaca si nimeni nu observa nimic, doar unii mai naivi isi inchipuie ca masina era acolo si i-a facut cineva bietului om o aroganta, ingradind-o cu stalpi.
Acest domn, deci, a decis, in urma unor analize si calcule sofisticate, ca e mai bine sa cheltuiasca multe milioane pe zeci sau sute de mii de astfel de stalpi, sa mai cheltuiasca alti bani pentru montarea lor, altii pentru inlocuirea celor daramati de masinile care, oricum, nu prea se sinchisesc de ei (sunt de plastic, ca sa se rupa usor si sa nu cumva sa zgarie masina vreunui nesimtit), incat orice strain sa fie impresionat de perspicacitatea romanului care gaseste INTOTDEAUNA o solutie ca sa isi aseze masina pe un spatiu verde sau pe trotuar IN SPATELE stalpilor. Domnia sa a considerat absurd sa-i amendeze pe soferii care parcheaza pe orice spatiu interzis, fie ca sunt niste flori acolo sau ca ocupa o banda intreaga dintr-o strada intens circulata. Aceasta masura ar fi avut multe consecinte penibile.
In primul rand, ar fi dublat bugetul Primariei in cateva luni, in loc sa-l injumtateasca, asa cum e normal. In al doilea rand, daca unii nu ar mai parca in acest fel, de teama amenzii, cum ar mai putea ceilalti soferi sa spuna: “Pai ce, nu asa face toata lumea? Sunt eu mai prost?” Apoi, exista riscul sa se mai fluidizeze circulatia in oras si, atunci, despre ce ar mai vorbi ziarele si televiziunile? Sa-i lasam pe ziaristi, mai bine, sa se ocupe zilnic de trafic, poate nu mai au timp sa-si bage nasul si prin alta parte.
Prin urmare, domnule angajator, vi-l recomand cu mare caldura pe Candidatul A. Va asigur ca va va revolutiona businessul, in cateva luni nimic nu va mai arata ca inainte. Doar dumneavoastra ati spus ca noutatea si schimbarea sunt printre prioritatile companiei. Va veti dubla numarul de angajati si, atunci, veti fi director peste o mie de oameni, nu doar peste cinci sute, ca acum. Ce ziceti? Spuneti ca vreti sa mai vedeti si alti candidati? Sigur, vi-i prezint imediat ...
Candidatul B: Domnule angajator, iata un alt candidat valoros, e seful Politiei unui sector din Bucuresti. Da, chiar el e, cel pe care l-ati vazut la televizor, ce memorie fenomenala aveti! Va aduceti aminte, spunea foarte convingator reporterului ca nu poate amenda niste soferi de camion care circula printr-o zona interzisa, de au adus la exasperare un cartier intreg. Exact, pentru ca nu era sigur daca nu cumva firma de transporturi nu a obtinut o autorizatie speciala de la primarie ca sa circule prin acea zona interzisa. Nu e genial? Haideti sa recunoastem, dumneavoastra nu v-ar fi dat prin minte asa ceva.
Poate ca ati fi sunat la firma respectiva sa intrebati daca are o asemenea autorizatie, sau la Primarie, sau ati fi dat amenda soferilor si, daca chiar aveau autorizatie, v-o aratau chiar ei sau cereau anularea amenzii, insa un rationament ca acela de mai sus nu e la indemana oricui. Dar, daca tot vorbim de politie, sa va mai prezint un candidat...
Candidatul C: Domnule angajator, iata o tanara doamna procuror. E o mare speranta pentru sistemul judiciar romanesc, asta daca nu o veti angaja dumneavoastra, bineinteles. Eu, recunosc, am avut ocazia s-o cunosc din intamplare, dupa ce, ani de zile, mi se furau aproape in fiecare luna oglinzile de la masina. Aha, stiti despre ce vorbesc... Da, si eu am renuntat la oglinzile retrovizoare, am inceput sa ma obisnuiesc sa conduc asa. Dupa cum va spuneam, la vreun an de cand am avut ultima data oglinda, primesc acasa o scrisoare, cu antet frumos – Ministerul Public, Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti - cu toate numerele de inregistrare la locul lor, semnata de tanara duduita.
Dati-mi voie sa va citesc, pe scurt: “Fiind audiat in urma unui autodenunt, invinuitul Cutare a recunoscut savarsirea faptei, incepandu-se urmarirea penala fata de acesta sub aspectul savarsirii infractiunii de furt calificat. Din probatoriul administrat in cauza a rezultat, insa, ca, desi exista indicii temeinice ca fapta a fost savarsita de catre invinuit, in sarcina acestuia nu se poate retine cu certitudine savarsirea infractiunii pentru urmatoarele motive: nu au fost identificati martori oculari, nu au fost recuperate bunurile sustrase, nu au fost ridicate urm papilare care sa conduca la invinuit. In aceste conditii, se apreciaza ca probatoriul administrat pana in prezent este insuficient in vederea retinerii cu certitudine in sarcina invinuitului a savarsirii faptei. Totodata, avand in vedere modul si imprejurarile de comitere, se constata ca probatoriul nici nu mai poate fi completat. In consecinta, se va dispune scoaterea de sub urmarire penala fata de invinuit.” Dar de ce ati ramas asa, cu gura cascata, va doare vreo masea? Sa va dau un Nurofen?
Ei, ce spuneti? Daca il angajati pe unul dintre acestia doi, veti fi sigur ca, in scurt timp, peste afacerea dumneavoastra se va asterne o certitudine absoluta. E drept, dumneavoastra va trebui sa dovediti in fiecare zi, la intrarea in firma, ca sunteti chiar dumneavoastra, vi se va lua o proba ADN si veti da o declaratie pe proprie raspundere, in fata unui notar care fa fi angajat full-time in companie, insa ce conteaza acest mic deranj pe langa enormele beneficii pe care le vor aduce firmei? Dorit sa mai vedeti pe cineva, spuneti? Sigur...
Candidatul D: Domnule angajator, iata un candidat care nu poate sa stea prea mult la interviu, trebuie sa se intoarca urgent la Parlament, ca sa voteze o lege capitala pentru tara. El e cel care si-a dat seama ca toti producatorii sunt infractori, sau, oricum, potentiali infractori periculosi, si, prin urmare, a decis ca totul trebuie etichetat. Deocamdata a reusit sa puna etichete doar pe bauturi, tigari si paine, insa urmeaza, in curand, veiozele, ciorapii si agrafele de birou. Incepand din toamna, a propus ca fiecare firma sa-si eticheteze si propriii angajati, ca sa se elimine, astfel, munca la negru. Directorii straini vor avea doua etichete, cu holograma, una in romana si cealalta intr-o limba de circulatie internationala. Sigur, el e un om foarte avangardist in gandire, considera desueta practica asta veche de mii de ani a pedepsirii doar a vinovatilor. Nu vi se pare novatoare ideea de a pedepsi, anticipat si preventiv, pe toata lumea? Vad ca tot nu sunteti convins. Nu-i nimic, mai am candidati...
Candidatul E: Domnule angajator, iata un candidat de exceptie, un mare expert de la FPS. Om cu carte, spirit analitic si vizionar, a avut intr-o dimineata revelatia (stand pe toaleta, spun unii apropiati) ca la ocuparea fiecarui post de manager la o firma de stat candidatii trebuie sa aduca un “plan de management pentru restructurarea activitatii”. Asa, sa crape de ciuda cei de la Big4, sa le ia painea de la gura incompetentilor alora care stau cu zecile si analizeaza o companie luni intregi pana sa emita o amarata de concluzie. Nu! Un adevarat plan de management se face inainte de a ajunge in firma, eventual dandu-i de vreo trei ori un inconjur ca sa vezi, prin gaurile de la gard, ce si cum se poate restructura.
Va intrebati daca functioneaza? Merge perfect, va spun eu, am participat la cateva astfel de concursuri (doar ca invitat, din pacate) si am vazut cum “comisiile” evalueaza astfel de “strategii” in cel mult 5 minute, ba chiar cum se dadeau si notele si calificativele: asta e genial, asta e asa si asa, aici candidatul nu dovedeste ca are o gandire manageriala solida etc. Deci, ce spuneti de un astfel de strateg in firma dumneavoastra? Bine, va las sa va mai ganditi. Pana atunci, sa vi-l mai prezint pe domnul de acolo, care asteapta nerabdator la usa..
Candidatul F: Domnule angajator, iata, v-am lasat surpriza la urma, cum se face de obicei. E un domn ministru care – veti vedea - are o intelegere foarte profunda a mecanismelor de business. Are chiar si un doctorat in management, cu o lucrare despre cum trebuie sa se faca recrutarile in Romania. El e cel care a facut descoperirea epocala ca o firma de recrutare trebuie sa fie acreditata pentru a cauta si recomanda candidati. Asta ca sa ii apere pe angajatori si pe candidati de nu-se-stie-ce, insa promit sa va spun daca aflu vreodata. El a crezut ca decizia de angajare o ia chiar firma de recrutare si, prin urmare, angajatorul si candidatul nu mai au nicio sansa in cazul in care aceasta face o recomandare gresita. Dar nu conteaza pentru ca, oricum, dupa acreditarea tuturor firmelor nu va mai exista posibilitatea unei evaluari gresite. Cum dovedeste o firma ca a ajuns la perfectiune, pentru acreditare?
Pai, e simplu! In primul rand, trebuie sa aduca “documente doveditoare referitoare la baza materiala necesara pentru desfasurarea activitatii, o lista de inventar cu bunurile materiale ale societatii, sa precizeze cu exactitate numarul de calculatoare, de video-proiectoare, telefoane, abonamente Internet, abonamente de presa etc.” Apoi, cazierul fiscal al firmei (cum poate sa faca o recrutare cineva care a uitat intr-o luna sa-si plateasca datoria la Stat???) si dovada existentei sediului. Mai trebuie aduse “documente ce atesta proiectele desfasurate in domeniu pana la momentul obtinerii atestarii” (vai de cei care isi deschid o firma noua de recrutare!) si “recomandari privind bonitatea si profesionalismul firmei: recomandari de la clienti, articole de presa si scrisoare de la banca pentru a atesta ca firma are bonitate”.
Nu in ultimul rand, in lista de atestare mai apare scris si “CV-uri”. La inceput nu am inteles prea bine daca trebuie sa trimit CV-urile originale si eu sa pastrez copiile, sau invers, si nici daca eu trebuie sa platesc eu camionul care sa duca cele 100,000 de CV-uri ale mele, insa avocatul nostru a spus ca s-ar putea sa fie vorba despre CV-urile noastre, ale recruiterilor. Chestiunea e inca in studiu.
Nu va simtiti mai aparat acum, domnule angajator? Pai, mai poate veni la dumneavoastra vreo firma de recrutare din strainatate, din alea care-si tin interviurile in salile de pe la Hilton si Marriott, daca nu are o situatie financiara solida si abonamente la presa? Sigur ca nu, ar fi intr-o crunta ilegalitate!
Ei, v-ati hotarat, ati luat o decizie? Cum? Spuneti sa nu mai calc prin firma dumneavoastra? Dar nu inteleg, domnule angajator... eu v-am prezentat pe cei mai buni candidati, crema, elitele care conduc destinele unei tari intregi, nu pe cele ale unei amarate de multinationale, ca a dumneavoastra... Ba tampit esti tu, cu prejudecatile tale de occidental!
Iarasi un client pierdut! Si asta, cu siguranta, pentru ca nu am videoproiector in firma. Nu am avut niciodata. Maine ma duc, neaparat, sa-mi iau unul...
