Iata un dialog care poate fi auzit adesea intre angajatori si firmele de recrutare cu care lucreaza acestia:
- M-am intalnit cu candidatul pe care l-ati trimis, e, intr-adevar, foarte bun, insa am o nedumerire: mi-ati spus ca omu’ a cerut 3,000 de Euro salariu, or, cand l-am intrebat eu, mi-a spus ca vrea 4,000.
- Da? Si cat l-ati lasat sa astepte, fata de ora stabilita?
- Pai, nu cine stie ce, cred ca vreo 10-15 minute... (asta inseamna ca l-a lasat sa astepte cel putin jumatate de ora)
- Ei, vedeti, de aia...
- ?!?
Mecanismul cresterii salariilor de la recruiter pana la angajator e simplu: cu cat candidatului ii place mai putin ce i se intampla la interviu (ce vede, cum e tratat etc.) cu atat “pluseaza” la salariu, cand e intrebat, desi venise in minte cu alta cifra. Sunt unii care au stabilit chiar un “mercurial”, destul de precis.
Un candidat mi l-a aratat pus frumos pe hartie, l-a inceput odata cand se plictisea asteptand mult peste ora stabilita la un interviu de angajare: fiecare sfert de ora intarziere insemna 500 de Euro in plus la salariu; daca cel cu care avea interviul iesea personal sa il roage sa mai astepte, cresterea era redusa la 100 de Euro; daca trimitea secretara sa il scuze, cresterea era de 300, in loc de 500; daca era dezordine mare in firma, si in biroul directorului, inca 300; in functie de cat de mult ii placea sau nu de cel cu care statea de vorba, aplica, de asemenea, o reducere sau o crestere. Si tot asa...
E normal ca orice candidat care nu e disperat sa obtina postul si care isi permite sa discute “de la egal la egal” cu potentialul angajator, sa caute sa compenseze cu ceva disconfortul sau riscul suplimentar percepute ca fiind legate de acea firma sau de acel job.
Unii pun conditii neasteptate, de ultim moment, altii cer garantii, insa cei mai multi pluseaza la salariu: “Daca tot e sa lucrez cu un..., mai bine sa stiu pentru ce o fac!”. “Semnalele de alarma” percepute ca atare de catre candidati sunt nenumarate, unele dintre ele fiind logice si usor de explicat, altele fiind extrem de subiective si legate de experienta anterioara a persoanei respective. Iata altele cateva, in afara de cele amintite mai sus, alese la intamplare:
• un interviu tinut de catre o persoana cu “rang” evident inferior celui corespunzator pozitiei in discutie. De multe ori se intampla ca directorul care trebuia sa tina interviul sa nu o mai poata face si atunci ii vine “inspiratia” sa trimita pe altcineva, la intamplare, sa se intalneasca cu candidatul, nestiind ca asta il va costa, probabil, vreo 20% in plus la salariu. Am auzit si de interviuri pentru pozitii de middle management tinute de catre secretare (chiar daca e amanta directorului, nu schimba prea mult situatia...)
• un sediu neingrijit, prost amenajat, la care se ajumge greu sau intr-o zona urata a orasului
• inghesuiala, dezordine, angajati care arata si care se poarta, stiti cum...
• un director necivilizat, prost imbracat, care vorbeste de 3 ori la telefon in timpul interviului sau, dimpotriva, nenatural si excesiv de formal, cu limbaj de lemn.
• interviuri prea scurte sau, dimpotriva, inutil de lungi si cu intrebari percepute ca nerelevante sau prea subiective, neserioase: “Care e culoarea dv. preferata?” poate avea ca rezultat “Mov, si 300 in plus la salariu”, evident, partea a doua cu voce scazuta.
Concluziile angajatorilor sunt, de multe ori, asemanatoare: “Ce neseriosi candidatii astia, romanii, la primul interviu cer 3,000 de Euro, iar la al treilea 4,000!”
Acum, ca am reusit si eu sa prevad cu destula precizie si reactiile angajatorilor, si pe cele ale candidatilor, pot face singur “calculele”:
- Ce salariu vrea candidatul cutare?
- 3,750 de Euro!
De aceea, nu de putine ori, recruiterii sunt acuzati ca sunt contributori importanti la cresterea salariilor de pe piata.
