Managerul de criza: Trimite astazi intrebari despre managementul de criza

E criza. O stim cu totii, subiectul s-a banalizat, nu mai suscita comentarii si nu prea mai genereaza reactii. Poate o ridicare blazata din umeri. Ei bine, da. E criza. Si?

Exista cumva in societate asteptarea ca, mai devreme sau mai tarziu, prostia asta sa se termine si sa ne intoarcem toti la treburile noastre, asa cum ni le faceam. Pana atunci, ne ocupam de supravietuire si facem fata crizei cum putem mai bine. Facem, care va sa zica, management de criza. Eu cred ca aceasta asteptare e complet deplasata si, daca ea s-ar realiza, inseamna ca nu am invatat nimic din situatia in care ne aflam si foare curand o vom repeta.

Deci, hai sa vorbim despre managementul de criza. E un subiect mult discutat de presa in ultima vreme. Cateva teme sunt recurente. Le sintetizez aici pe scurt.

1. Managerul de criza erou. Managementul de criza e vazut ca un fel de asalt al cavaleriei usoare; curajos, letal si energic. Ori la bal ori la spital. Ori ne facem bine ori sucombam. E nevoie de energie, de hotarare, de un fel de raceala nemiloasa cu care luam decizii impopulare si facem curatenie, pentru ca managerul erou stie bine, mai bine decat oricine altcineva, ce e de facut.

2. Managerul tehnician. El e un specialist al crizelor si al deciziilor dure, calculate. Inlocuieste in momente grele pe managerul-poet care are idei bune dar e cam cu capul in nori si nu prea se pricepe sa le puna in aplicare si care, pe deasupra, are prea multe emotii investite in starea de fapt de acum ca sa poata face ce trebuie. El conduce criza precum tunde iarba, de la un capat la celalalt, metodic si cu pasiune. E de preferinta contabil sau fost director financiar.

3. Managerul … obisnuit. Adica, cum ar veni, de fapt nu exista manageri de criza. Ei sunt niste manageri obisnuiti care opereaza in contexte speciale. Fac ce fac de obicei, dar cu restrictiile momentului. Managementul de criza e un mit. In fond, ce e diferit?

Nu am sa detaliez aici cum vad eu fenomenul. Las aceasta dezbatere in seama sesiunii deschise de astazi, 23 aprilie. Dar, pentru a va provoca gandirea si comentariile, trebuie sa va introduc o idee.

Notiunea insasi de management de criza, asa cum e ea vehiculata prin literatura, e bazata pe niste axiome si anume:

A. Criza e localizata la o companie sau eventual o industrie
B. Cauzele crizei sunt mai degraba intrinseci, actiuni sau decizii gresite ale managementului anterior
C. Solutiile sunt identificabile, mai ales de catre cineva nou, venit din afara, si planificabile
D. Esenta conducerii este de tip implementare, executie, a face lucrurile sa se intample.

Situatia de acum nu e asa. Criza de acum e sistemica si generalizata. Ipotezele de lucru sunt exact pe dos, si anume:

A. Criza e generala si sistemica. Sistemul insusi e pus la indoiala.
B. Cauzele sunt globale si extrinseci.
C. Nimeni nu poate prezice ce urmeaza sa se intample si nu exista nici o cale de actiune macar oarecum garantat corecta. Planificarea e o utopie periculoasa.
D. Esenta conduceri sta in capacitatea de a face fata schimbarii, de a fi flexibil si adaptabil atat ca persoane dar, mai ales, ca organizatie.

Ceea ce managerul de criza de modelul 1 face in situatia din modelul 2 este exact ceea ce face o caprioara surprinsa noaptea pe sosea in bataia farurilor: incremeneste, pentru ca I s-a schimbat brusc paradigma si e dezorientata. Problema e ca acest reflex de supravietuire, tradus prin bagatul capului la cutie, reducerea costurilor si asteptatul ca valul sa treaca, e foarte periculos pentru ca la scara macro-economica adanceste criza. Ca atare managerul de criza, asa cum e el vazut in mod clasic, e de fapt generator de crize nu rezolvitorul lor.

Cum ar trebui sa arate managementul de criza adecvat pentru situatia pe care o traversam e o intrebare la care va las sa reflectati si careia sper sa-i gasim impreuna raspuns astazi, 23 aprilie.

Cum se face management de scadere? Ce inseamna un management de restructurare? Cum sa asiguri crestere in timp de criza? Cum sa investesti in contextul unui declin economic?

Acestea sunt doar cateva intrebari la care cei doi invitati de top vor raspunde in cadrul Live Text – Dezbaterile Wall-Street cu specialistii Erudio.

Dupa succesul primei intalniri, in cadrul celei de-a doua dezbateri Wall-Street, Eugen Voicu, director general al Aviva Investors, si Adrian Stanciu, managing partner al Human Synergistics, vor discuta in direct impreuna cu cititorii Wall-Street despre managementul de criza .


##LIVE_TEXT_REDIR_5##


Setari Cookie-uri