Simplificand, intr-o oarecare masura, lucrurile, se poate spune ca exista patru categorii de regimuri fiscale, delimitate de comportamentul algebric al impozitului marginal (mai exact spus, de comportamentul algebric al prelevarii marginale):
a) regim fiscal progresiv – impozitul marginal este crescator; b) regim fiscal regresiv – impozitul marginal este descrescator; c) regim fiscal proportional – impozitul marginal este constant; d) regim fiscal forfetar – impozitul marginal este nul. Dintre cele patru categorii de regimuri fiscale, trei trebuie considerate ca fiind regimuri fiscale propriu-zise (cele care au impozit marginal nenul), iar unul trebuie considerat ca fiind un regim fiscal incomplet (sau cvasi-regim sau, inca, regim fiscal orb).
Explicatia pentru aceasta „clasificare” rezida in faptul ca regimurile fiscale propriu-zise contin ambele componente generatoare ale venitului fiscal: baza de impozitare, respectiv rata de impozitare, pe cand regimul fiscal orb nu contine nici baza de impozitare, nici rata de impozitare. Mai exact spus, regimul fiscal orb contine direct rezultatul combinarii dintre baza de impozitare si rata de impozitare, adica chiar impozitul (sau prelevarea obligatorie) datorat (a).
Pentru a fi rigurosi, va trebui sa spunem ca o anumita baza de impozitare este, totusi, luata in considerare, dar nu in modul ortodox. Desigur, este o alta problema acuratetea cu care este fundamentat acest calcul prealabil si nu ne propunem, aici, sa analizam aceasta chestiune (probabil, vom reveni, intr-un material ulterior, pentru a discuta asupra pragului optim al valorii impozitarii forfetare).
Ceea ce ne intereseaza, pentru moment, este „personalitatea” acestui regim fiscal orb. Mai exact, dorim sa tratam urmatoarele aspecte: 1) conceptul de impozitare forfetara sau de impozit forfetar; 2) conditiile de necesitate a impozitarii forfetare; 3) virtuti si vulnerabilitati ale impozitarii forfetare. In interventia ulterioara, evocata mai sus, ne vom ocupa de urmatoarele aspecte: 1) pragul optim al impozitarii forfetare; 2) nivelul optim al impozitarii forfetare; 3) eficacitatea impozitarii forfetare; 4) eficienta impozitarii forfetare.
(1) Asupra conceptului de impozitare forfetara (de impozit forfetar)
Asadar, impozitul forfetar este acel impozit (sau prelevare obligatorie) care precalculeaza, in mod rigid, obligatia bugetara, fara ca aceasta din urma sa fie o functie de realizarea economica a bazei de impozitare. Acesta este motivul pentru care putem denumi un asemenea regim fiscal drept un regim fiscal orb (cam in maniera in care se face rambursarea TVA fara un control fiscal ex ante, adica o rambursare oarba).
In alte cuvinte, sarcina fiscala a destinatarului impozitului (adica a subiectului economic care suporta impozitul) nu mai este o functie de activitatea acestuia sau de impactul evolutiei mediului economic asupra activitatii sale, ci este prestabilita in mod rigid, desi nu arbitrar, de catre guvern (de regula anual, pentru a se permite adaptarea nivelului de impozitare la dinamica realitatii economice sau la cea a comportamentului fiscal al subiectilor economici). Impozitul datorat in cazul impozitarii forfetare este o suma monetara nominala fixa (evident, acesta este motivul pentru care impozitul forfetar marginal este nul).
Regimul fiscal orb generat de impozitarea forfetara trebuie sa respecte urmatoarele principii:
1) sa fie temporar – sa se mentina doar atat timp cat conditiile care-i reclama necesitatea (conditii discutate mai jos) sunt intrunite, in caz contrar revenindu-se la un regim fiscal propriu-zis; 2) sa fie sectorial – sa se aplice doar asupra unui segment clar delimitat al activitatii economice; 3) sa fie netoxic – sa evite selectia adversa a firmelor care au potential de mentinere pe piata, pe de o parte, si sa evite hazardul moral la nivelul comportamentului fiscal al subiectilor economici, pe de alta parte.
(2) Ce nu este impozitul forfetar?
In primul rand, impozitul forfetar nu este un impozit cu rata unica de impozitare, asa cum ar parea la prima vedere, pe baza faptului ca avem o marime constanta a impozitului prelevat. Intr-adevar, in cazul cotei unice de impozitare, valoarea nominala a impozitului este o functie liniara de baza de impozitare (in alte cuvinte, impozitul marginal este chiar cota unica de impozitare), pe cand, in cazul impozitului forfetar, valoarea nominala a impozitului este o constanta (in alte cuvinte, impozitul marginal este nul, asa cum s-a mentionat mai sus). Asadar, din punct de vedere al „ideologiei fiscale”, impozitul forfetar constituie o „impurificare” a regimului de cota unica de impozitare.
In al doilea rand, impozitul forfetar nu este un stabilizator fiscal automat, asa cum ar parea la prima vedere. Intr-adevar, un stabilizator fiscal automat trebuie sa aiba un efect anti-ciclic si supra-proportional asupra bazei de impozitare, pe cand, in cazul impozitului forfetar nu avem nici actiune anti-ciclica (baza de impozitare poate creste fara ca impozitul forfetar s-o reduca, sau se poate micsora fara ca impozitul forfetar s-o augmenteze), nici actiune supra-proportionala (baza de impozitare variaza in mod independent fata de marimea impozitarii forfetare). Asadar, din punct de vedere al „ideologiei fiscale”, impozitul forfetar constituie o accentuare a caracterului discretionar al politicii fiscale.
(3) Asupra necesitatii impozitarii forfetare
Oare ce factori sau conditii fac ca impozitarea forfetara sa devina necesara (adica sa constituie cea mai buna solutie de regim fiscal)? Ținand seama și de caracteristicile stabilite la discutarea conceptului de impozit forfetar, consideram ca raspunsul la aceasta intrebare ar putea fi construit in felul urmator:
a. opacitatea bazei de impozitare (ca marime, dinamica, structura) pentru inspectorul guvernamental. De reținut ca nu este vorba, aici, despre o incapacitate administrativa a guvernului (de exemplu, la nivelul activitații de control fiscal) ci despre o opacitate principiala a bazei de impozitare (prin opacitate principiala a bazei de impozitare se ințelege imposibilitate principiala de identificare, cuantificare și monitorizare a bazei de impozitare, de catre dispozitivul instituțional de politica fiscala.
Tot de natura principiala este, insa, și opacitatea generata de costul prohibitiv al controlului fiscal: daca randamentul controlului fiscal este negativ (adica daca cheltuielile cu administrarea controlului sunt, in mod principial – adica, non-accidental – mai mari decat incasarea prezumtiva de venituri publice), atunci se poate considera ca avem de-a face cu un caz de opacitate a bazei de impozitare);
b. incertitudinea critica a formarii, prezervarii și dinamicii bazei de impozitare. Este cazul, complementar celui evocat imediat anterior, al situației in care, deși baza de impozitare nu este opaca pentru inspectorul guvernamental, ea nu este predictibila in mod principial (este vorba, din nou, despre o imposibilitate principiala de predictibilitate și nu de o incapacitate (incompetența) metodologica sau tehnologica a guvernului de a genera predicții); caracterul critic al incertitudinii se refera la un grad inacceptabil de ridicat al acestei incertitudini (evident, nu este vorba, aici, despre incertitudinea obișnuita, specifica fenomenului economic și social in general, care este gestionabila, ci despre o incertitudine grava, non-gestionabila. Incertitudinea obișnuita este administrabila la nivelul trezoreriei publice. In ceea ce priveste incertitudinea critica, ea trebuie gestionata prin introducerea, de exemplu, a unor provizioane sui-generis la nivelul bugetului de stat – cum ar fi, in acord cu prevederile Pactului de Stabilitate si Crestere, ca, in anii cu creștere economica sa se asigure, prin politici fiscale anti-ciclice, un excedent bugetar care sa fie utilizat in anii cu reducere a cresterii economice sau cu recesiune;
c. caracterul de nisa al bazei de impozitare. Avem o baza de impozitare de nișa atunci cand activitatea economica generatoare a acelei baze de impozitare are un caracter local (evident, caracterul de local cuprinde toate semnificațiile localului (ca gen de activitate, ca spațialitate, ca durata etc.) care, ca urmare, nu poate face obiectul unei impozitari standard (propriu-zise).
d. caracterul capilar al bazei de impozitare. Avem o baza de impozitare capilara atunci cand generarea ei se realizeaza in pofida normativitații existente sau impotriva regularitaților asteptate (atragem atenția asupra faptului ca economia subterana nu se incadreaza aici – intrucat economia subterana este generata, indeosebi, de opacitatea bazei de impozitare –, desi suntem tentati sa consideram asa. Economia subterana are propria rarionalitate economica, pe cand capilaritatea, dimpotriva, nu poate expune nici o rationalitate economica, cel putin nu de genul celor cunoscute și acceptate).
Intr-o oarecare masura, capilaritatea frizeaza hazardul moral, desi si acesta din urma poate prezenta o anumita rationalitate economica). Capilaritatea bazei de impozitare reprezinta o caracteristica extrem de importanta in filosofia fiscala, inca insuficient luata in considerare la proiectarea sistemelor, mecanismelor si procedurilor fiscale.
Dorim sa precizam ca ocurenta oricareia dintre cele patru conditii evocate mai sus poate justifica introducerea impozitarii forfetare, deci aceste conditii nu sunt cumulative. Evident, daca nici una dintre aceste conditii nu este verificata, atunci introducerea impozitarii forfetare nu este justificata, deci nu este necesara.
(4) Introducerea „ne-legala” a impozitarii forfetare
Daca, totusi, in conditiile in care nu exista ocurenta nici uneia dintre cele patru conditii mentionate, impozitarea forfetara este introdusa, atunci avem de-a face cu o falsa eligibilitate a regimului fiscal, bazata pe mimarea acestei eligibilitati:
1. mimarea opacitatii: este vorba despre incapacitatea administrativa a inspectiei guvernamentale (controlul fiscal) de a monitoriza formarea si dinamica bazei de impozitare;
2. mimarea incertitudinii critice: este vorba despre incapacitatea profesionala a dispozitivului fiscal (politica fiscala si administrarea fiscala) de a realiza predictii rezonabile cu privire la baza de impozitare; incapacitatea poate fi una reala (incompetenta metodologica si instrumentala) sau una fictiva (mimarea incapacitatii reale in scopuri non-ortodoxe, cu conotatii de coruptie);
3. mimarea nisei: este vorba despre definirea ne-legala a unor activitati economice ca fiind generatoare de baze de impozitare de nisa, sau de extinderea ne-legala (de exemplu, prin mijloace metodologice) a unor asemenea activitati economice (aici termenul „ne-legal” are semnificatia sa din praxiologie si nu pe cea din drept. In alte cuvinte, o institutie poate fi ne-legala chiar daca ea este instituita printr-o lege de tip juridic sau printr-un act normativ de tip juridic, in general, atunci cand incalca un principiu praxiologic. Si invers, o institutie poate fi legala chiar daca ea nu a fost instituita printr-un act normativ de tip juridic, daca este consistenta cu un principiu axiologic. Desigur, cazul ideal se produce atunci cand legalitatea juridica se suprapune peste legalitatea praxiologica);
4. mimarea capilaritatii: este vorba despre pretinse tendinte sau „predispozitii” ale contribuabililor de a realiza evaziune fiscala; desigur, apelarea producerii capilaritatii are si o consecinta legata de incompletitudinea sau non-adecvarea normei fiscale (din moment ce aceasta a generat capilaritatea) dar, de regula, aceasta concluzie este eludata si se retine doar atitudinea capilara a contribuabililor.
a) regim fiscal progresiv – impozitul marginal este crescator; b) regim fiscal regresiv – impozitul marginal este descrescator; c) regim fiscal proportional – impozitul marginal este constant; d) regim fiscal forfetar – impozitul marginal este nul. Dintre cele patru categorii de regimuri fiscale, trei trebuie considerate ca fiind regimuri fiscale propriu-zise (cele care au impozit marginal nenul), iar unul trebuie considerat ca fiind un regim fiscal incomplet (sau cvasi-regim sau, inca, regim fiscal orb).
Explicatia pentru aceasta „clasificare” rezida in faptul ca regimurile fiscale propriu-zise contin ambele componente generatoare ale venitului fiscal: baza de impozitare, respectiv rata de impozitare, pe cand regimul fiscal orb nu contine nici baza de impozitare, nici rata de impozitare. Mai exact spus, regimul fiscal orb contine direct rezultatul combinarii dintre baza de impozitare si rata de impozitare, adica chiar impozitul (sau prelevarea obligatorie) datorat (a).
Pentru a fi rigurosi, va trebui sa spunem ca o anumita baza de impozitare este, totusi, luata in considerare, dar nu in modul ortodox. Desigur, este o alta problema acuratetea cu care este fundamentat acest calcul prealabil si nu ne propunem, aici, sa analizam aceasta chestiune (probabil, vom reveni, intr-un material ulterior, pentru a discuta asupra pragului optim al valorii impozitarii forfetare).
Ceea ce ne intereseaza, pentru moment, este „personalitatea” acestui regim fiscal orb. Mai exact, dorim sa tratam urmatoarele aspecte: 1) conceptul de impozitare forfetara sau de impozit forfetar; 2) conditiile de necesitate a impozitarii forfetare; 3) virtuti si vulnerabilitati ale impozitarii forfetare. In interventia ulterioara, evocata mai sus, ne vom ocupa de urmatoarele aspecte: 1) pragul optim al impozitarii forfetare; 2) nivelul optim al impozitarii forfetare; 3) eficacitatea impozitarii forfetare; 4) eficienta impozitarii forfetare.
(1) Asupra conceptului de impozitare forfetara (de impozit forfetar)
Asadar, impozitul forfetar este acel impozit (sau prelevare obligatorie) care precalculeaza, in mod rigid, obligatia bugetara, fara ca aceasta din urma sa fie o functie de realizarea economica a bazei de impozitare. Acesta este motivul pentru care putem denumi un asemenea regim fiscal drept un regim fiscal orb (cam in maniera in care se face rambursarea TVA fara un control fiscal ex ante, adica o rambursare oarba).
In alte cuvinte, sarcina fiscala a destinatarului impozitului (adica a subiectului economic care suporta impozitul) nu mai este o functie de activitatea acestuia sau de impactul evolutiei mediului economic asupra activitatii sale, ci este prestabilita in mod rigid, desi nu arbitrar, de catre guvern (de regula anual, pentru a se permite adaptarea nivelului de impozitare la dinamica realitatii economice sau la cea a comportamentului fiscal al subiectilor economici). Impozitul datorat in cazul impozitarii forfetare este o suma monetara nominala fixa (evident, acesta este motivul pentru care impozitul forfetar marginal este nul).
Regimul fiscal orb generat de impozitarea forfetara trebuie sa respecte urmatoarele principii:
1) sa fie temporar – sa se mentina doar atat timp cat conditiile care-i reclama necesitatea (conditii discutate mai jos) sunt intrunite, in caz contrar revenindu-se la un regim fiscal propriu-zis; 2) sa fie sectorial – sa se aplice doar asupra unui segment clar delimitat al activitatii economice; 3) sa fie netoxic – sa evite selectia adversa a firmelor care au potential de mentinere pe piata, pe de o parte, si sa evite hazardul moral la nivelul comportamentului fiscal al subiectilor economici, pe de alta parte.
(2) Ce nu este impozitul forfetar?
In primul rand, impozitul forfetar nu este un impozit cu rata unica de impozitare, asa cum ar parea la prima vedere, pe baza faptului ca avem o marime constanta a impozitului prelevat. Intr-adevar, in cazul cotei unice de impozitare, valoarea nominala a impozitului este o functie liniara de baza de impozitare (in alte cuvinte, impozitul marginal este chiar cota unica de impozitare), pe cand, in cazul impozitului forfetar, valoarea nominala a impozitului este o constanta (in alte cuvinte, impozitul marginal este nul, asa cum s-a mentionat mai sus). Asadar, din punct de vedere al „ideologiei fiscale”, impozitul forfetar constituie o „impurificare” a regimului de cota unica de impozitare.
In al doilea rand, impozitul forfetar nu este un stabilizator fiscal automat, asa cum ar parea la prima vedere. Intr-adevar, un stabilizator fiscal automat trebuie sa aiba un efect anti-ciclic si supra-proportional asupra bazei de impozitare, pe cand, in cazul impozitului forfetar nu avem nici actiune anti-ciclica (baza de impozitare poate creste fara ca impozitul forfetar s-o reduca, sau se poate micsora fara ca impozitul forfetar s-o augmenteze), nici actiune supra-proportionala (baza de impozitare variaza in mod independent fata de marimea impozitarii forfetare). Asadar, din punct de vedere al „ideologiei fiscale”, impozitul forfetar constituie o accentuare a caracterului discretionar al politicii fiscale.
(3) Asupra necesitatii impozitarii forfetare
Oare ce factori sau conditii fac ca impozitarea forfetara sa devina necesara (adica sa constituie cea mai buna solutie de regim fiscal)? Ținand seama și de caracteristicile stabilite la discutarea conceptului de impozit forfetar, consideram ca raspunsul la aceasta intrebare ar putea fi construit in felul urmator:
a. opacitatea bazei de impozitare (ca marime, dinamica, structura) pentru inspectorul guvernamental. De reținut ca nu este vorba, aici, despre o incapacitate administrativa a guvernului (de exemplu, la nivelul activitații de control fiscal) ci despre o opacitate principiala a bazei de impozitare (prin opacitate principiala a bazei de impozitare se ințelege imposibilitate principiala de identificare, cuantificare și monitorizare a bazei de impozitare, de catre dispozitivul instituțional de politica fiscala.
Tot de natura principiala este, insa, și opacitatea generata de costul prohibitiv al controlului fiscal: daca randamentul controlului fiscal este negativ (adica daca cheltuielile cu administrarea controlului sunt, in mod principial – adica, non-accidental – mai mari decat incasarea prezumtiva de venituri publice), atunci se poate considera ca avem de-a face cu un caz de opacitate a bazei de impozitare);
b. incertitudinea critica a formarii, prezervarii și dinamicii bazei de impozitare. Este cazul, complementar celui evocat imediat anterior, al situației in care, deși baza de impozitare nu este opaca pentru inspectorul guvernamental, ea nu este predictibila in mod principial (este vorba, din nou, despre o imposibilitate principiala de predictibilitate și nu de o incapacitate (incompetența) metodologica sau tehnologica a guvernului de a genera predicții); caracterul critic al incertitudinii se refera la un grad inacceptabil de ridicat al acestei incertitudini (evident, nu este vorba, aici, despre incertitudinea obișnuita, specifica fenomenului economic și social in general, care este gestionabila, ci despre o incertitudine grava, non-gestionabila. Incertitudinea obișnuita este administrabila la nivelul trezoreriei publice. In ceea ce priveste incertitudinea critica, ea trebuie gestionata prin introducerea, de exemplu, a unor provizioane sui-generis la nivelul bugetului de stat – cum ar fi, in acord cu prevederile Pactului de Stabilitate si Crestere, ca, in anii cu creștere economica sa se asigure, prin politici fiscale anti-ciclice, un excedent bugetar care sa fie utilizat in anii cu reducere a cresterii economice sau cu recesiune;
c. caracterul de nisa al bazei de impozitare. Avem o baza de impozitare de nișa atunci cand activitatea economica generatoare a acelei baze de impozitare are un caracter local (evident, caracterul de local cuprinde toate semnificațiile localului (ca gen de activitate, ca spațialitate, ca durata etc.) care, ca urmare, nu poate face obiectul unei impozitari standard (propriu-zise).
d. caracterul capilar al bazei de impozitare. Avem o baza de impozitare capilara atunci cand generarea ei se realizeaza in pofida normativitații existente sau impotriva regularitaților asteptate (atragem atenția asupra faptului ca economia subterana nu se incadreaza aici – intrucat economia subterana este generata, indeosebi, de opacitatea bazei de impozitare –, desi suntem tentati sa consideram asa. Economia subterana are propria rarionalitate economica, pe cand capilaritatea, dimpotriva, nu poate expune nici o rationalitate economica, cel putin nu de genul celor cunoscute și acceptate).
Intr-o oarecare masura, capilaritatea frizeaza hazardul moral, desi si acesta din urma poate prezenta o anumita rationalitate economica). Capilaritatea bazei de impozitare reprezinta o caracteristica extrem de importanta in filosofia fiscala, inca insuficient luata in considerare la proiectarea sistemelor, mecanismelor si procedurilor fiscale.
Dorim sa precizam ca ocurenta oricareia dintre cele patru conditii evocate mai sus poate justifica introducerea impozitarii forfetare, deci aceste conditii nu sunt cumulative. Evident, daca nici una dintre aceste conditii nu este verificata, atunci introducerea impozitarii forfetare nu este justificata, deci nu este necesara.
(4) Introducerea „ne-legala” a impozitarii forfetare
Daca, totusi, in conditiile in care nu exista ocurenta nici uneia dintre cele patru conditii mentionate, impozitarea forfetara este introdusa, atunci avem de-a face cu o falsa eligibilitate a regimului fiscal, bazata pe mimarea acestei eligibilitati:
1. mimarea opacitatii: este vorba despre incapacitatea administrativa a inspectiei guvernamentale (controlul fiscal) de a monitoriza formarea si dinamica bazei de impozitare;
2. mimarea incertitudinii critice: este vorba despre incapacitatea profesionala a dispozitivului fiscal (politica fiscala si administrarea fiscala) de a realiza predictii rezonabile cu privire la baza de impozitare; incapacitatea poate fi una reala (incompetenta metodologica si instrumentala) sau una fictiva (mimarea incapacitatii reale in scopuri non-ortodoxe, cu conotatii de coruptie);
3. mimarea nisei: este vorba despre definirea ne-legala a unor activitati economice ca fiind generatoare de baze de impozitare de nisa, sau de extinderea ne-legala (de exemplu, prin mijloace metodologice) a unor asemenea activitati economice (aici termenul „ne-legal” are semnificatia sa din praxiologie si nu pe cea din drept. In alte cuvinte, o institutie poate fi ne-legala chiar daca ea este instituita printr-o lege de tip juridic sau printr-un act normativ de tip juridic, in general, atunci cand incalca un principiu praxiologic. Si invers, o institutie poate fi legala chiar daca ea nu a fost instituita printr-un act normativ de tip juridic, daca este consistenta cu un principiu axiologic. Desigur, cazul ideal se produce atunci cand legalitatea juridica se suprapune peste legalitatea praxiologica);
4. mimarea capilaritatii: este vorba despre pretinse tendinte sau „predispozitii” ale contribuabililor de a realiza evaziune fiscala; desigur, apelarea producerii capilaritatii are si o consecinta legata de incompletitudinea sau non-adecvarea normei fiscale (din moment ce aceasta a generat capilaritatea) dar, de regula, aceasta concluzie este eludata si se retine doar atitudinea capilara a contribuabililor.
