Asupra impozitului forfetar (II)

(1) Unele virtuti ale impozitarii forfetare

Impozitarea forfetara legala, adica acel caz in avem ocurenta cel putin a uneia dintre conditiile legale (in sens praxiologic) ale necesitatii acestui regim fiscal, poate avea unele efecte pozitive importante si relevante. Enumeram cateva dintre cele mai importante:

a. limitarea, reducerea si, la limita, evitarea evaziunii fiscale. Se refera la situatia in care eligibilitatea cheltuielilor deductibile este mimata (extinsa in mod nelegal, de exemplu cheltuieli care nu sunt sau nu pot fi asociate, in mod functional, veniturilor), sau la situatia in care unele venituri nu sunt inregistrate, in ambele situatii reducandu-se baza de impozitare (profitul impozabil);

b. reducerea cheltuielilor de administrare fiscala, ca urmare a reducerii „cantitatii” necesare de control fiscal. Se refera la faptul ca activitatea economica impozitata forfetar nu mai trebuie sa fie transparenta pentru inspectorul guvernamental;

c. incurajarea dezvoltarii activitatii economice. Se refera la necesitatea contribuabililor care sunt subiecti ai impozitarii forfetare de a asigura substanta economica pentru plata impozitului forfetar (obtinerea unui profit net cel putin la nivelul impozitului forfetar), ceea ce are un impact pozitiv asupra altor impozite, „clasice”, indirecte;

d. cresterea certitudinii coincidentei dintre venitul public incasat si venitul public programat. Aceasta conduce la cresterea stabilitatii financiare macroeconomice;

e. selectia economica a agentilor economici viabili. Agentii economici care nu obtin, cu caracter de continuitate, un profit economic minimal (adica egal cu valoarea monetara a impozitului forfetar) va trebui sa iasa de pe piata, ceea ce constituie un proces de asanare economica extrem de util si eficace; pentru necesitatile materialului de fata, prin profit economic intelegem acel profit contabil insotit de disponibilitatile aferente in trezoreria agentului economic in cauza, adica acel profit contabil insotit de capacitatea agentului economic de a plati efectiv obligatia bugetara asociata.

(2) Unele vulnerabilitati ale impozitarii forfetare

Din punct de vedere al filosofiei fiscale, regimul fiscal orb nu poate constitui regimul fiscal dominant intr-o economie nationala. Ratiunile pentru aceasta afirmatie sunt urmatoarele:

a) ratiuni de natura teoretica

• cvasi-generalitatea impozitarii forfetare ar avea semnificatia preluarii calculului economic din „sarcina” pietei libere in cea a birocratiei guvernamentale, ceea ce este imposibil (posibilitatea calculului economic centralizat a fost infirmata si in teorie si in practica sociala);

b) ratiuni de natura empirica

• rigiditatea prelevarii fiscale prin impozitarea forfetara conduce la pierderi definitive de venituri fiscale, chiar daca acestea nu sunt programate in bugetul public. Ne referim la faptul ca cresterea bazei de impozitare nu mai are efect pozitiv asupra venitului fiscal, din moment ce nivelul impozitului este stabilit in mod independent de variatia bazei de impozitare;

• exista un efect advers important pentru contribuabilii care se situeaza, cu criteriul de impozitare forfetara – de exemplu, cifra de afaceri –, sub pragul de rentabilitate care ar permite mentinerea lor pe piata, ceea ce conduce la disparitia rapida si, posibil, definitiva, a surselor de prelevare a insusi impozitului forfetar.

Introducerea impozitarii forfetare legale, adica realizarea cazului in avem ocurenta cel putin a uneia dintre conditiile legale (din nou, aici, in sens praxiologic) ale necesitatii acestui regim fiscal, poate crea, totusi, unele vulnerabilitati in sistemul economic in cauza. Principalele asemenea vulnerabilitati pot fi:

1. minarea activitatilor economice incipiente ale firmelor care nu inregistreaza profit economic; este vorba despre firme ale caror activitati economice sunt, in principiu, eficiente, dar care se afla la inceputul intrarii pe piata (adica sub impactul barierelor economice la intrare). Activitatea acestor firme va fi descurajata si, in functie de locul ocupat pe orizontala si verticala activitatii economice nationale, descurajarea lor va putea produce efecte negative in lant, cu finalitate negativa asupra veniturilor fiscale totale ale bugetului public;

2. trecerea costului arieratelor comerciale inter-firme asupra firmelor care nu-si pot refinanta datoriile comerciale sau nu pot produce substitute monetare pentru creantele detinute. Este vorba despre firmele care sunt viabile, inregistreaza profit contabil dar nu pot procura cash-flow-ul aferent acestui profit contabil din cauza fenomenului arieratelor comerciale inter-firme. De data aceasta, este minata activitatea firmelor care sunt in croaziera economica (au depasit barierele economice la intrare, sunt instalate pe piata si sunt angrenate in mod eficient in sistemul economic national);

3. crearea unei asimetrii in materia concurentei economice, prin cresterea normativa a costului fix al firmelor care fac obiectul impozitarii forfetare. Într-adevar, daca vom considera obligatia bugetara ca pe un cost sui-generis (desi, in sensul ortodox al termenului cost, obligatia bugetara nu se incadreaza in costul de productie), adica daca o vom considera ca pe un cost de functionare a firmei in general, atunci competitivitatea firmelor care sunt supuse impozitarii forfetare dar care nu reusesc sa produca substanta economica necesara platii obligatiei bugetare respective, este afectata negativ, deoarece eventuala finantare externa a platii obligatiei bugetare va intra in costul de productie viitor. Apare un cerc vicios care, in cele din urma, va depuncta firmele in cauza in raport cu competitorii lor.

(3) Consideratii finale

In dezbaterea publica produsa in marja problemei impozitarii forfetare, a aparut si ideea nastrusnica referitoare la faptul ca impozitarea forfetara ar impozita pierderea. Desigur, in cele de mai sus, atunci cand am tratat eventualele vulnerabilitati pe care le poate crea impozitarea forfetara, ne-am referit si noi la riscul ca unele firme sa fie afectate atat in sustenabilitatea activitatii cat si in ceea ce priveste competitivitatea lor.

Cu toate acestea, ideea ca impozitarea forfetara impoziteaza pierderea ni se pare excesiva si, de fapt, de nesustinut (daca ar fi asa, atunci orice internalizare a externalitatilor negative ar trebui condamnata). Vom argumenta pozitia noastra pornind de la ratiunile generale ale impozitarii (adica ale prelevarii obligatorii, de la asociatii care compun statul, a unor contributii legale pentru sustinerea sectorului public). În context, consideram ca exista 4 ratiuni distincte pentru justificarea (rationalizarea) impozitului (a oricarui impozit):

1. Ratiunea filosofica (ratiunea costului contractual): in baza contractului social, statul trebuie sa asigure bunurile publice (bunurile publice sunt bunuri care sunt create exclusiv de catre stat, se distribuie in afara pietei, adica in mod non-competitiv, gratuit, iar consumul lor este public – indiferent cat se consuma din bunul public, cantitatea disponibila din acel bun public nu se reduce, ex. apararea nationala); prin definitie bunurile publice sunt la dispozitia tuturor membrilor societatii, prin urmare, toti membrii societatii trebuie sa contribuie la producerea lor (aceasta se face prin plata impozitelor);

2. Ratiunea economica (ratiunea costului economic): cei care obtin excedente economice din activitati lucrative (activitatile lucrative sunt acele activitati care aduc profit, adica excedent de venituri fata de cheltuieli sau, mai exact, excedent de incasari fata de plati) de orice fel, reusesc sa obtina aceste excedente atat ca urmare a meritelor proprii (investitii in bani, munca, risc, imaginatie etc.) cat si ca urmare a conditiilor economice, sociale, institutionale etc. existente deja; aceste conditii au fost create de catre stat, pe baza impozitelor platite de generatiile anterioare (sau de catre cele viitoare, daca aceste conditii au fost create prin indatorare publica); din punct de vedere generic, se poate spune ca statul detine „actiuni” in orice asemenea intreprindere privata – impozitele datorate nu reprezinta, astfel, altceva decat „dividende” datorate actionarului public pentru intreaga infrastructura generala asigurata mediului economic;

3. Ratiunea sociala (ratiunea costului social): activitatile economice genereaza atat costuri individuale (recuperate prin introducerea lor in pretul individual, de catre subiectul economic in cauza) cat si costuri sociale (asa-numitele externalitati negative, de ex. poluare, somaj, criminalitate). Neutralizarea externalitatilor negative este realizata de catre stat (tot in baza contractului social). Finantarea acestei neutralizari se realizeaza prin plata impozitelor de catre subiectii economici care, prin forta lucrurilor, creeaza externalitati negative (fie explicite, fie implicite);

4. Ratiunea morala (ratiunea costului moral): natura umana incurajeaza comportamentul de tip free rider (comportamentul free rider este acel comportament care urmareste obtinerea beneficiului fara a achiesa la plata pretului acelui beneficiu (se mai numeste paradigm calatorului clandestin); comportamentul de tip free rider creeaza injustitie sociala informala; evitarea acestui comportament nu se poate face decat prin normarea obligativitatii de a plati contravaloarea avantajelor de care beneficiaza fiecare subiect economic in virtutea calitatii sale de membru al societatii (al statului, in sens larg).

Consideram ca ratiunea economica si ratiunea morala a impozitarii se pot aplica in totalitate si in mod justificat impozitarii de tip forfetar. Celelalte ratiuni trebuie tratate in contextul in care am discutat chestiunea vulnerabilitatilor generate de acest tip de regim fiscal.


Setari Cookie-uri