De 24 de ore m-am intors in tara si toata incarcatura de atitudine pozitiva castigata in zilele petrecute intr-o lume guvernata de normalitate si stabilitate s-a topit, treptat, pe drumul catre casa. Primul lucru pe care l-am remarcat a fost diminuarea calitatii serviciilor pe masura inaintarii catre est. De cum te apropii de granita romaneasca, incep cozile.
Statul la coada pentru plata unor taxe obligatorii reflecta gradul de respect pe care autoritatile publice beneficiare ale acestor taxe il acorda platitorului. Timpul furat cetateanului, din cauza lipsei de preocupare a institutiilor pentru constructia de strategii in vederea optimizarii solutiilor de adoptat in situatii de criza, genereaza in trafic frustrari necunoscute vest-europenilor.
Iti dai seama ca te indepartezi de civilizatie pe masura ce se inmultesc masinile de politie de pe sosele. Punctul culminant este atins atunci cand, la Szeged, in Ungaria, parasesti brusc autostrada (care continua optimist spre Belgrad) si te prabusesti intr-un drum pe doua benzi, fara nici o speranta. Intratul in tara pe la Nadlac este experienta care te trezeste cu brutalitate din reveria europeana. Desi mai sunt inca doua puncte de trecere a frontierei, la Turnu si la Cenad, din cauza lipsei de informare si semnalizare corespunzatoare, tot traficul se scurge printr-o vama cu jumatate din ghiseele necesare un proces de tranzitare civilizat. Am asteptat 4 ore, pe timp de noapte, la o coada infernala, inaintind ca melcul si privind neputinciosi cum, masini cu numere de Romania, depaseau ilegal pe banda de TIRuri, afisind dispretul suveran cu care urma sa ne intalnim, de altfel, permanent, cu accente din ce in ce mai dramatice, in drumul catre Bucuresti.
Am observat, insa, si un aspect pozitiv in acea scurgere imbecilizanta spre ghiseul la care trebuie sa cobori din masina pentru a lua pozitia slugarnica de aplecare in fata autoritatii. Romanii ce lucreaza afara au invatat sa respecte indicatoarele rutiere, sa nu comenteze agresiv normele impuse logic de o situatie de criza, sa-i respecte pe ceilalti. In interiorul masinilor cu numar de Italia sau Spania muzica abia se auzea si –imbucurator - nu intuiai nici o nota de manea locala. Singurul virus neaos romanesc, rezistent la vaccinul civilizator, se pare ca este mancatul bomboanelor agricole ale caror resturi “paveaza” intrarile si iesirile din tara. “Fabricat in Romania”...
Un alt produs din acelasi brand, ghiseele vamii au rezistat cu incapatanare tranzitiei. Au ramas la nivelul de acum 17 ani, garantind perpetuarea servilitatii in fata autoritatii, pe care toti o pacalim, intru-un sport national al furtului caciulii.
Timp de o jumatate de ora, cat s-a scurs pentru ca 2 masini sa treaca de bariera din fata mea, am urmarit fetele smerite ale unor concetateni, traficanti de te-miri-ce, negociind servil cu vamesul plictisit deschiderea portbagajului.
Daca la granita maghiara ofiterul de frontiera iesise din bunker si prelua pasapoartele de la geamul masinilor, rezolvind urgent verificarea - incepind cu buna seara si terminind cu drum bun in limba romana - la noi, plictisul detasat al agentului lipit de scaun a fost primul semnal de alarma pentru ce avea sa vina: drumul umilintei si al ingenunchierii, de-a lungul Muresului, catre o Capitala in deriva. Pseudo-sosele neiluminate, gropi nesemnalizate, microbuze cu soferi platiti la cursa gonind agresiv peste banda continua. Din loc in loc, masini albe de politie ascunse smechereste dupa curbe in care banda continua nu exista, iar indicatoarele de “depasire interzisa” sunt amplasate, strategic, intre copaci (Simeria). Carute lenese, cu cai costelivi, in spatele carora se tarasc siruri de TIRuri cu soferi isterizati deja de depasirea unor vehicule ce trebuiau casate de cativa zeci de ani. Ma intreb: cine raspunde de aplicarea stampilei de verificare tehnica? Probabil este un ghiseu, precum cel din vama!
Din loc in loc, femei blazate isi ofera carnea sub ochii ingaduitori ai masinilor albe cu insemnele nationale aplicate cu mandrie pe portiere. Gunoaie si parcari duhnind a hazna. Masinile de lux cu insemne de capitala trec in tromba peste linia continua, fortind stopurile de pe banda de deplasare la stanga (Sebes). Traversarea Sibiului este expresia suprema a incapacitatii absolute de gandire pe termen lung a guvernantilor din ultimul deceniu. Va puteti imagina un oras minunat, capitala europeana in 2007, cu pretiosul centru istoric sufocat de noxele traficului ce tranziteaza Romania.
Am intrat in Bucuresti pe o ploaie torentiala vestita de doua curcubee imense, de o frumusete cutremuratoare. O bucurie curmata brusc de privelistea unei autostrazi ce imi amintea de tranzitarea Serbiei in 1992. Sunt acasa, trec pe langa un steag decolorat si zdrentuit ce flutura intr-o parcare pentru TIRuri. Mi-e rusine si mi-e ciuda ca nu stiu si nu pot sa fac nimic! Un batran prieten, intelept, ma linisteste: “Esti in Romania, o tara trista, plina de umor!”
