Am citit relatarile din presa potrivit carora imaginarea de catre MFP a bugetului in anul aderarii prevede un deficit de 2% din PIB. Ca totodata, bugetul va avea in vedere nevoia de a finanta lucrari de infrastructura demarate in anul in curs si altele. Chiar relatarea din ZF (7 august. a.c) vorbeste de “sfarsitul deficitelor mici”. Am fost insa nedumerit de omisiunea unor elemente esentiale pentru interpretarea evolutiei bugetare in Romania, a deficitelor acestuia. Mai precis, ma refer la rolul contributiei noastre la bugetul Uniunii, ca si a cofinantarii fondurilor UE; interjoaca aici influente de ordin statistic cu impactul asupra bugetului public. Sa fiu mai explicit.
Pentru 2006 tinta de deficit bugetar, dupa a doua rectificare, este de 2,5%, care ar indica o politica bugetara activista in raport de perioada precedenta, cand deficitul a fost de 0,9% din PIB. Prin urmare, fata de tinta din acest an cea din anul aderarii arata un deficit programat inferior, ceea ce este curios, din mai multe motive. Intre acestea din urma se numara obligatia de a contribui la bugetul Uniunii (cca. 1% din PIB) si cofinantarea, fie ea probabil la un nivel scazut (din cauza capacitatii de absorbtie inca limitate) a unor fonduri europene. Ce vreau sa spun este ca, asumand alte conditii neschimbate in structura cheltuielilior guvernamentale, deficitul programat in anul aderarii ar fi trebuit sa fie superior celui din acest an cu cca 1,2-1,5% din PIB, adica sa ajunga la aproape 4%. Cum poate fi interpretata deci intentia MFP de a stabili o tinta de deficit bugetar de 2% in 2007?
O explicatie ar fi ca oficiali ai Ministerului Finantelor Publice isi dau seama ca deficitul bugetar din acest an are sanse limitate de a fi concretizat daca se respecta angajamentul de a se finanta numai proiecte investitionale serioase. Trebuie adaugat aici ca executia bugetara pe primele sapte luni arata un surplus de 1,12% din PIB datorita unor incasari bugetare sporite induse de dinamica consumului si cresterea fiscalizarii (prin extinderea aplicarii cotei de 16% si taxe noi). Ca sa se realizeze un deficit de 2,5% pana la finele anului ar insemna ca cheltuielile nete ale bugetului (cheltuieli minus venituri) sa fie de 3,7% din PIB. Aceasta pare pare foarte greu de efectuat, chiar daca ministerele de linie au rutina de a da drumul la punga in partea a doua a anului. Situatia descrisa face posibil ca anul 2006 sa se incheie cu un deficit in executie de sub 2%, chiar spre 1% din PIB.
Daca asa stau lucrurile in acest an (cu deficit posibil intre 1-2% din PIB) deficitul programat in 2007 este de judecat cu repere diferite. Pentru ca, daca deficitul tinta in 2007 ar fi mai mare decat cel efectiv in 2006, el ar sugera, la prima vedere, o politica bugetara mai activa, prin cheltuieli bugetare mai mari. Daca scadem insa din el contributia la bugetul Uniunii, care implica cheltuieli facute in afara economiei romanesti, cererea agregata interna ar corespunde unui deficit de 1% din PIB –adica aproape de cererea agregata din anul in curs (admintand un deficit intre 1-2% din PIB). Concluzia ar fi ca, din punct de vedere al deficitului bugetar, situatia ar fi, mai mult, sau mai putin, stationara. Dar nu acelasi lucru es poate spune despre nivelul cheltuielilor agregate, care pot fi suplimentate de fonduri UE si alte venituri nefiscale ale bugetului.
Poate fi luat in calcul si un pas de ameliorare a incasarilor fiscale, de 0,3-0,4% din PIB anual, care ar mari nivelul cheltuielilor bugetare fara marirea deficitului. Cu aceste venituri fiscale suplimentare ar putea fi cofinantate proiecte ce folosesc fonduri UE. Unele cheltuieli din acest an ar putea sa nu mai fie in bugetul din 2007. Dezirabil este ca modificarile in structura bugetului sa priviliegieze investitiile in bunuri publice.
Bugetul aderarii trebuie sa fie orientat pe proiecte convenite cu Uniunea, care se insemne dezvoltarea infrastructurii si investitii in educatie. Structura cheltuielilor bugetare conteaza mult in impulsionarea ofertei interne, in domolirea inflatiei.
