Cum putem organiza timpul de lucru intr-o maniera in care sa putem atinge o productivitate maxima, contribuind totodata la satisfactia celor care muncesc? Dintre toate aspectele ce tin de echilibrul viata-serviciu, acesta este cel mai delicat si interesant.
Nu cu multa vreme in urma, timpul alocat muncii era stabilit in functie de orele de zi-lumina. Acest lucru s-a intamplat insa pana la venirea revolutiei industriale, cand electricitatea si iluminarea artificiala au facut posibil ca proprietarii de fabrici fara scrupule sa-si mentina masinariile functionale si in timpul noptii, indiferent daca angajatii plateau cu sanatatea lor. Pe la jumatatea secolului XIX, milioane de muncitori americani si englezi efectuau anual o munca monotona de 3500 de ore - aproape 10 ore in fiecare zi din an.
Bineinteles, o exploatare atat de grosiera nu a avut viata lunga, proprietarii se numarau si ei printre acei muncitori nefericiti.
In secolul XX, Henry Ford, pionierul conceptului de ”welfare capitalism” a introdus prima data saptamana de lucru de 48 de ore, dupa care, spre nemultirea colegilor sai capitalisti, pe cea de 40 de ore. De atunci, sindicatele din toata lumea au intreprins o campanie de mare anvergura si succes pentru a se asigura ca orele de munca sunt rezonabile, cu pauze adecvate.
In ziua de astazi, dintre tarile dezvoltate, angajatii din Coreea de Sud sunt cei care lucreaza cele mai multe ore, intre 8:00 si 19:00, in timp ce, la polul opus, va mai dura pana cand francezii vor renunta in totalitate la saptamana de lucru de 35 de ore, introdusa in anul 2000 de guvernul socialist. Intre timp, intreaga discutie referitoare la orele de munca a fost rasturnata de noi factori, precum globalizarea, stirile non-stop si internetul.
Orele de lucru au incetat a mai fi o problema in tarile dezvoltate, cel putin pana in ziua de astazi. Conceptul de ”flexitime” (practica in care angajatii isi permit, in anumite limite, sa-si aleaga orele de lucru) este cunoscut de cateva decenii; si din ce in ce mai multe organizatii invata sa-si adapteze procedurile pentru a veni atat in sprijinul parintilor ce au copii care merg la scoala, cat si in sprijinul celor care au nevoi speciale. In multe cazuri, este chiar mai util sa ai angajati ce folosesc birouri la diferite ore intrucat angajatorii au nevoie de un spatiu mai mic; iar de acest lucru suntem constienti si noi, la Regus, unde gestionam spatiile de lucru - ar fi coplesitor daca toti clientii ar veni in acelasi timp la birou!
Exista insa organizatii in care inca se aplica sisteme invechite si ierarhizate si unde tinerii doritori sa urce in ierarhie stiu ca ar putea avea parte de o promovare daca sunt primii in birou, inaintea sefilor, asigurandu-se totodata ca pleaca ultimii, pentru a pune in ordine si ceea ce a ramas nerezolvat. Insa aceasta rutina, care era de altfel norma in domeniul bancar in anii '80 si '90, isi gaseste sfarsitul pe masura ce lumea intelege deficientele acelei culturi distrugatoare de suflete, dominata de barbati increzuti, cultura care a adus de fapt o valoare foarte mica partenerilor, angajatilor si tuturor celorlalti.
Astazi, cei care isi risca cel mai mult sanatatea din cauza muncii excesive sunt executivii hartuiti sau middle managerii care trebuie sa raspunda sefilor ce se afla in zone cu diferite fusuri orare. De exemplu, in cazul in care un angajat lucreaza in Europa pentru o companie americana, acesta va fi sub presiune locala pentru a respecta programul normal de lucru, fiind totodata nevoit poate ca si seara, cand ajunge acasa, sa raspunda la niste apeluri si solicitari urgente din partea sefilor din Vest, care la ei apar de altfel in mijlocul zilei de munca.
Nu exista un raspuns prompt la o astfel de dilema cu exceptia incercarii de a negocia in asa fel incat sa-ti protejezi sanatatea mentala, precum si perspectivele locului de munca. In final, daca iti alegi un anumit serviciu, inseamna ca accepti posibilitatea de a fi sunat aproape la orice ora din zi si din noapte, mai putin atunci cand intrerupi orice comunicare pentru a dormi. In aceste circumstante, orele de lucru sunt atat de flexibile incat devine chiar dificil sa le contorizezi.
Iar daca acceptam, pentru cateva dintre motivele pe care le-am prezentat, ca orele de lucru ar trebui sa fie astazi flexibile, atunci ar trebui sa ne asiguram ca acestea sunt insumate intr-un mod corect, astfel incat cei care muncesc sa fie recompensati in concordanta cu orele pe care le aloca muncii? Departe de a fi adevarat, in opinia mea. Si in aceasta directie vad si una dintre cele mai radicale schimbari in ceea ce priveste viitorul stilului de munca.
In calitate de angajator, nu sunt interesat de numarul de ore pe care cineva il aloca unei anumite activitati. Tot ce ma intereseaza e daca acel angajat foloseste timpul productiv si isi indeplineste sarcinile. As prefera de departe o persoana care sa depaseasca mereu asteptarile atunci cand vine vorba de sarcini, chiar daca reuseste acest lucru in 10 ore pe saptamana, decat pe cineva care munceste non-stop, dar care esueaza in atingerea obiectivelor. Nu pot face exceptii in aceasta privinta!
Si in acest mod prevad ca intreaga discutie legata de orele de lucru isi va gasi o rezolvare de la sine in urmatoarele decenii. Oamenii vor trebui sa fie conectati la munca in timpul orelor in care in mod normal sunt activi. Vor munci atunci cand doresc si vor fi evaluati si recompensati in functie de ceea ce realizeaza. In anii ce vor veni, nepotii nostri vor ridiculiza angajamentul nostru de a merge zilnic la serviciu si ingaduinta cu privire la ”orele de lucru normale”.
Nu cu multa vreme in urma, timpul alocat muncii era stabilit in functie de orele de zi-lumina. Acest lucru s-a intamplat insa pana la venirea revolutiei industriale, cand electricitatea si iluminarea artificiala au facut posibil ca proprietarii de fabrici fara scrupule sa-si mentina masinariile functionale si in timpul noptii, indiferent daca angajatii plateau cu sanatatea lor. Pe la jumatatea secolului XIX, milioane de muncitori americani si englezi efectuau anual o munca monotona de 3500 de ore - aproape 10 ore in fiecare zi din an.
Bineinteles, o exploatare atat de grosiera nu a avut viata lunga, proprietarii se numarau si ei printre acei muncitori nefericiti.
In secolul XX, Henry Ford, pionierul conceptului de ”welfare capitalism” a introdus prima data saptamana de lucru de 48 de ore, dupa care, spre nemultirea colegilor sai capitalisti, pe cea de 40 de ore. De atunci, sindicatele din toata lumea au intreprins o campanie de mare anvergura si succes pentru a se asigura ca orele de munca sunt rezonabile, cu pauze adecvate.
In ziua de astazi, dintre tarile dezvoltate, angajatii din Coreea de Sud sunt cei care lucreaza cele mai multe ore, intre 8:00 si 19:00, in timp ce, la polul opus, va mai dura pana cand francezii vor renunta in totalitate la saptamana de lucru de 35 de ore, introdusa in anul 2000 de guvernul socialist. Intre timp, intreaga discutie referitoare la orele de munca a fost rasturnata de noi factori, precum globalizarea, stirile non-stop si internetul.
Orele de lucru au incetat a mai fi o problema in tarile dezvoltate, cel putin pana in ziua de astazi. Conceptul de ”flexitime” (practica in care angajatii isi permit, in anumite limite, sa-si aleaga orele de lucru) este cunoscut de cateva decenii; si din ce in ce mai multe organizatii invata sa-si adapteze procedurile pentru a veni atat in sprijinul parintilor ce au copii care merg la scoala, cat si in sprijinul celor care au nevoi speciale. In multe cazuri, este chiar mai util sa ai angajati ce folosesc birouri la diferite ore intrucat angajatorii au nevoie de un spatiu mai mic; iar de acest lucru suntem constienti si noi, la Regus, unde gestionam spatiile de lucru - ar fi coplesitor daca toti clientii ar veni in acelasi timp la birou!
Exista insa organizatii in care inca se aplica sisteme invechite si ierarhizate si unde tinerii doritori sa urce in ierarhie stiu ca ar putea avea parte de o promovare daca sunt primii in birou, inaintea sefilor, asigurandu-se totodata ca pleaca ultimii, pentru a pune in ordine si ceea ce a ramas nerezolvat. Insa aceasta rutina, care era de altfel norma in domeniul bancar in anii '80 si '90, isi gaseste sfarsitul pe masura ce lumea intelege deficientele acelei culturi distrugatoare de suflete, dominata de barbati increzuti, cultura care a adus de fapt o valoare foarte mica partenerilor, angajatilor si tuturor celorlalti.
Astazi, cei care isi risca cel mai mult sanatatea din cauza muncii excesive sunt executivii hartuiti sau middle managerii care trebuie sa raspunda sefilor ce se afla in zone cu diferite fusuri orare. De exemplu, in cazul in care un angajat lucreaza in Europa pentru o companie americana, acesta va fi sub presiune locala pentru a respecta programul normal de lucru, fiind totodata nevoit poate ca si seara, cand ajunge acasa, sa raspunda la niste apeluri si solicitari urgente din partea sefilor din Vest, care la ei apar de altfel in mijlocul zilei de munca.
Nu exista un raspuns prompt la o astfel de dilema cu exceptia incercarii de a negocia in asa fel incat sa-ti protejezi sanatatea mentala, precum si perspectivele locului de munca. In final, daca iti alegi un anumit serviciu, inseamna ca accepti posibilitatea de a fi sunat aproape la orice ora din zi si din noapte, mai putin atunci cand intrerupi orice comunicare pentru a dormi. In aceste circumstante, orele de lucru sunt atat de flexibile incat devine chiar dificil sa le contorizezi.
Iar daca acceptam, pentru cateva dintre motivele pe care le-am prezentat, ca orele de lucru ar trebui sa fie astazi flexibile, atunci ar trebui sa ne asiguram ca acestea sunt insumate intr-un mod corect, astfel incat cei care muncesc sa fie recompensati in concordanta cu orele pe care le aloca muncii? Departe de a fi adevarat, in opinia mea. Si in aceasta directie vad si una dintre cele mai radicale schimbari in ceea ce priveste viitorul stilului de munca.
In calitate de angajator, nu sunt interesat de numarul de ore pe care cineva il aloca unei anumite activitati. Tot ce ma intereseaza e daca acel angajat foloseste timpul productiv si isi indeplineste sarcinile. As prefera de departe o persoana care sa depaseasca mereu asteptarile atunci cand vine vorba de sarcini, chiar daca reuseste acest lucru in 10 ore pe saptamana, decat pe cineva care munceste non-stop, dar care esueaza in atingerea obiectivelor. Nu pot face exceptii in aceasta privinta!
Si in acest mod prevad ca intreaga discutie legata de orele de lucru isi va gasi o rezolvare de la sine in urmatoarele decenii. Oamenii vor trebui sa fie conectati la munca in timpul orelor in care in mod normal sunt activi. Vor munci atunci cand doresc si vor fi evaluati si recompensati in functie de ceea ce realizeaza. In anii ce vor veni, nepotii nostri vor ridiculiza angajamentul nostru de a merge zilnic la serviciu si ingaduinta cu privire la ”orele de lucru normale”.
