Am primit mai deunazi de la o revista, cica de specialitate, cateva intrebari cu tema “vacanta publicitarilor”. Va amintiti prima compunere de dupa vacanta, din clasele 1-4, cand nu prea ai chef sa faci efort intelectual si profa se gandeste sa-ti fie mai usor si iti da un subiect pe care il ai “mai proaspat in minte” ca sa te ajute? Nici eu n-am chef sa ma concentrez, pana la urma vacanta a fost lunga si dezlanata, iar cele mai misto chestii nu pot fi povestite (ha!). In plus nu-mi place sa ma intrec cu ceilalti copii in clasicul concurs “cat de tare m-am distrat”, sau mai rau: unde am fost, si cel mai rau: cati bani am cheltuit (culmea indiscretiei!).
Ma uimeste cat de usor se tabloidizeaza orice presa la noi, inclusiv cea pretinsa “de specialitate”. Si macar daca ar vrea sa faca asta, sa fie pe bune, nene! Sa ne fotografieze pe luxoasele noastre iahturi (aiurea!), castigate din salariile noastre de directori de creatie, ca pe Beckham si Posh; sa ne invidieze toti/toate telenovelistii/ele aspiranti la publicitate. Dar nu! Ei nu trimit pe nimeni sa ne ia urma, ci doar cateva intrebari perfide pe un colt de email care tocmai bine ca imi aduc aminte de “oracolele” sau “caietele de amintiri” din clasa a 8-a. Ce invadare naiva a privacy-ului! Ce regresie pre-pubera!
Bineinteles ca n-am dat satisfactie!
Clisee
E superenervant cand lucrezi in publicitate cat de frecvent se dezice lumea de clisee. De la banalul “suna cliseu!” pana la mai tehnicul “ai intrat in cliseu”, sau arogantul “ce cliseu!” auzi tot timpul tot felul de destepti in jurul tau abuzand pana la cliseu de eticheta asta. Nu conteaza cat de pregatit esti sa-ti dai parerea, un cliseu il recunoaste orice bou (nu-i asa?) si da bine pentru ca te pozitioneaza imediat de partea cealalta a staulului, sau a carului dupa caz. Deci un mijloc perfect de a stabili raporturi sociale.
Nu ma mir ca toata lumea in jurul meu fuge de clisee. Numai ca aici avem o problema: comunicarea/publicitatea foloseste clisee si e cam greu sa faci de exemplu postere, fara ele. Daca vrei sa spui Londra, o cabina telefonica rosie e ca painea calda ca sa folosesc un alt cliseu. E adevarat, este “cam la prima mana”, dar ma ajuta sa ma fac mai usor inteles.
Problema mea este cat de nerecunoscatori suntem fata de clisee
La noi prea multi incearca sa fie originali, cu orice pret, ca intr-o piata lipsita de maturitate si se comporta ca niste adolescenti tembeli care isi pun tepi in cap si isi imbraca gecile pe dos.
Cei mai multi incearca sa fuga de clisee. Sau daca prind vreunul ii dau incap pana il fac de nerecunoscut, si abia in cel mai bun caz il intorc pe dos.
Mult mai greu mi se pare sa iei un cliseu si sa nu-ti bati joc de el. Sa il respecti sa il intorci pe toate partile si sa scoti ce are bun in el, sa il exprimi altfel decat iti vine la prima mana. Ultima campanie de imagine de la Vodafone face asta. Spotul “Mayfly” (musculitza de o zi, nu libelula cum au crezut unii) dramatizeaza un cliseu ultra-tocit: “traieste clipa”. Daca venea cineva la noi cu o ideee ca asta ar fi fost ingropat imendiat sub un munte de dispret si de nutret (va aduceti aminte de bou!). Cand colo, ce sa vezi! executia il innobileaza il ridica la un nivel de originalitate pe care nu ai fi crezut ca-l poate atinge. Si astfel, au reusit sa recupereze pentru categoria de telecom un adevar mult abuzat pana acum, dar un bun mesaj strategic pentru produsele respective. De la transferul de date pana la deja banalul telefon mobil, asta e beneficiul pe care ti-l da tehnologia: instantaneitatea trairii.
