Este foarte evident: deficitul bugetar trebuie redus si nu exista solutii usoare la aceasta problema.
Guvernul va trebui sa foloseasca o combinatie intre majorarea impozitelor pe venituri si reducerea cheltuielilor din sectorul public pentru a rezolva problema deficitului bugetar. Guvernul trebuie sa stranga bani si, la momentul de fata, se pare ca nu i se da alta alternativa decat abordarea duala de reducere a cheltuielilor publice odata cu cresterea impozitului direct (pe venituri).
Cresterea impozitelor pe venituri
Se vorbeste pozitiv despre introducerea unui sistem de impozitare progresiv, care, in opinia mea, este benefic economiei romanesti. Prin cresterea graduala a impozitelor directe, se asigura ca acei indivizi si familii care sunt cele mai lovite de recesiune nu vor infrunta si mai multe dificultati din cauza reducerilor guvernamentale ale programelor si serviciilor de care au nevoie. In timp ce reducerile in cheltuielile de administratie publica au cel mai daunator impact asupra familiilor cu venituri mici, cresterea impozitelor poate evita asemenea probleme - in conditiile care acestea sunt bine orientate. In Romania, este clar ca va fi necesara o combinatie intre cele doua pentru a indeplini cerintele FMI.
Daca Guvernul orienteaza corespunzator cresterea impozitelor, efectele negative pot fi minimizate. Ca de exemplu, gospodariile cu venituri mari au o predilectie mai mica spre consum (si economisesc mai mult). Ca rezultat, la fiecare crestere de un leu a taxelor, gospodariile cu venituri mari isi vor reduce cheltuielile cu mult mai putin de un leu. Cu siguranta, este timpul de a ne deplasa catre un sistem de impozite mai progresiv, folosind rate marginale de impozitare mai mari si niveluri mai mari de venit - dar acest lucru va trebui monitorizat cu atentie .
Eliminarea sectoarelor care nu aduc plus de valoare economiei
O alta problema ce trebuie rezolvata este nivelul semnificativ de birocratie din Romania - daca Romania doreste sa devina o natiune competitiva, atunci cu siguranta aceasta problema reziduala trebuie rezolvata. Ce ramane acum de discutat este daca cheltuielile ar trebui sau nu sa fie reduse - in mod clar ar trebui - dar in schimb, am putea sa aducem in discutie orientarea acestor reduceri. Guvernul ar trebui, in loc sa reduca fara discriminare pensiile si salariile din sectorul public, sa se concentreze asupra sectoarelor din Guvern ce nu aduc valoare si sa reduca nivelul de cheltuieli ne-necesare si pierderile ce par a se perpetua fara incetare.
Acest lucru ar putea duce la reducerea locurilor de munca din sectorul public, orisicum, daca aceste restructurari sunt facute in locurile potrivite ele nu vor conduce neaparat la o scadere a productivitatii. Decat sa se reduca salariile tuturor muncitorilor din sectorul public, ar fi de preferat sa se ia in considerare alternativa recompensarii celor ce muncesc din greu si dau dovada de responsabilitate, in acelasi timp, provocandu-i pe cei care nu adauga plus de valoare economiei.
Aceasta actiune ar introduce un simt al „realitatii pietei” in sectorul public si ne-ar debarasa de scuzele continue si de atitudinea de „nu se poate”. In ultima vreme se pare ca lipseste un simt mai puternic al responsabilitatii sociale si financiare in toate sectoarele si la indivizii din societate. Din aceasta cauza se prefigureaza necesitatea reducerilor in ceea ce priveste luxurile deprinse de esaloanele superioare ale guvernului romanesc - similare cu cele din alte tari, ca Marea Britanie, pe sectoare ca turismul.
Puterea sindicatelor va trebui de asemenea redusa - muncitorii trebuie sa fie sprijiniti in a gasi oportunitati compatibile cu seturile de abilitati personale si cu nevoile economiei - mai degraba decat sa faca lobby pentru continuitatea unui sector public supradimensionat si ineficient.
Inseamna aceasta ca acei indivizi care raman fara pozitiile actuale nu ar trebui spriiniti? In nici un caz, totusi, acest sprijin ar trebui sa vina in ceea ce priveste re-formarea pentru a putea gasi variante alternative si mai potrivite de munca decat sa incerce sa sustina un sector public ineficient. Acest lucru poate fi realizat prin intermediul investitiei in programe de training care aduc plus de valoare individului, orientate pe crearea unei baze de competente de care economia are nevoie si nu in programe standard bazate pe principiul „scrie-invata”. Acest actiune ar putea fi finantata cu prisosinta din reducerile in birocratia sectorului public si majorarea orientata a impozitelor.
Pe scurt, nu exista raspunsuri simple, dar tara are nevoie sa se indrepte catre o pozitie mai competitiva si eficienta pentru a putea indeplini obiectivele omniprezentului FMI - recompensandu-i pe cei care dispusi sa reuseasca, sprijinindu-i atunci cand e nevoie si eliminand scuzele permanente pentru ineficienta, birocratie si barierele care exista - pentru a realizarea unei Romanii mai bune si mai bogate.
Guvernul va trebui sa foloseasca o combinatie intre majorarea impozitelor pe venituri si reducerea cheltuielilor din sectorul public pentru a rezolva problema deficitului bugetar. Guvernul trebuie sa stranga bani si, la momentul de fata, se pare ca nu i se da alta alternativa decat abordarea duala de reducere a cheltuielilor publice odata cu cresterea impozitului direct (pe venituri).
Cresterea impozitelor pe venituri
Se vorbeste pozitiv despre introducerea unui sistem de impozitare progresiv, care, in opinia mea, este benefic economiei romanesti. Prin cresterea graduala a impozitelor directe, se asigura ca acei indivizi si familii care sunt cele mai lovite de recesiune nu vor infrunta si mai multe dificultati din cauza reducerilor guvernamentale ale programelor si serviciilor de care au nevoie. In timp ce reducerile in cheltuielile de administratie publica au cel mai daunator impact asupra familiilor cu venituri mici, cresterea impozitelor poate evita asemenea probleme - in conditiile care acestea sunt bine orientate. In Romania, este clar ca va fi necesara o combinatie intre cele doua pentru a indeplini cerintele FMI.
Daca Guvernul orienteaza corespunzator cresterea impozitelor, efectele negative pot fi minimizate. Ca de exemplu, gospodariile cu venituri mari au o predilectie mai mica spre consum (si economisesc mai mult). Ca rezultat, la fiecare crestere de un leu a taxelor, gospodariile cu venituri mari isi vor reduce cheltuielile cu mult mai putin de un leu. Cu siguranta, este timpul de a ne deplasa catre un sistem de impozite mai progresiv, folosind rate marginale de impozitare mai mari si niveluri mai mari de venit - dar acest lucru va trebui monitorizat cu atentie .
Eliminarea sectoarelor care nu aduc plus de valoare economiei
O alta problema ce trebuie rezolvata este nivelul semnificativ de birocratie din Romania - daca Romania doreste sa devina o natiune competitiva, atunci cu siguranta aceasta problema reziduala trebuie rezolvata. Ce ramane acum de discutat este daca cheltuielile ar trebui sau nu sa fie reduse - in mod clar ar trebui - dar in schimb, am putea sa aducem in discutie orientarea acestor reduceri. Guvernul ar trebui, in loc sa reduca fara discriminare pensiile si salariile din sectorul public, sa se concentreze asupra sectoarelor din Guvern ce nu aduc valoare si sa reduca nivelul de cheltuieli ne-necesare si pierderile ce par a se perpetua fara incetare.
Acest lucru ar putea duce la reducerea locurilor de munca din sectorul public, orisicum, daca aceste restructurari sunt facute in locurile potrivite ele nu vor conduce neaparat la o scadere a productivitatii. Decat sa se reduca salariile tuturor muncitorilor din sectorul public, ar fi de preferat sa se ia in considerare alternativa recompensarii celor ce muncesc din greu si dau dovada de responsabilitate, in acelasi timp, provocandu-i pe cei care nu adauga plus de valoare economiei.
Aceasta actiune ar introduce un simt al „realitatii pietei” in sectorul public si ne-ar debarasa de scuzele continue si de atitudinea de „nu se poate”. In ultima vreme se pare ca lipseste un simt mai puternic al responsabilitatii sociale si financiare in toate sectoarele si la indivizii din societate. Din aceasta cauza se prefigureaza necesitatea reducerilor in ceea ce priveste luxurile deprinse de esaloanele superioare ale guvernului romanesc - similare cu cele din alte tari, ca Marea Britanie, pe sectoare ca turismul.
Puterea sindicatelor va trebui de asemenea redusa - muncitorii trebuie sa fie sprijiniti in a gasi oportunitati compatibile cu seturile de abilitati personale si cu nevoile economiei - mai degraba decat sa faca lobby pentru continuitatea unui sector public supradimensionat si ineficient.
Inseamna aceasta ca acei indivizi care raman fara pozitiile actuale nu ar trebui spriiniti? In nici un caz, totusi, acest sprijin ar trebui sa vina in ceea ce priveste re-formarea pentru a putea gasi variante alternative si mai potrivite de munca decat sa incerce sa sustina un sector public ineficient. Acest lucru poate fi realizat prin intermediul investitiei in programe de training care aduc plus de valoare individului, orientate pe crearea unei baze de competente de care economia are nevoie si nu in programe standard bazate pe principiul „scrie-invata”. Acest actiune ar putea fi finantata cu prisosinta din reducerile in birocratia sectorului public si majorarea orientata a impozitelor.
Pe scurt, nu exista raspunsuri simple, dar tara are nevoie sa se indrepte catre o pozitie mai competitiva si eficienta pentru a putea indeplini obiectivele omniprezentului FMI - recompensandu-i pe cei care dispusi sa reuseasca, sprijinindu-i atunci cand e nevoie si eliminand scuzele permanente pentru ineficienta, birocratie si barierele care exista - pentru a realizarea unei Romanii mai bune si mai bogate.
