Economia interna a inregistrat in perioada 2000-2008 cea mai buna evolutie din ultimele decenii. Dupa aproximativ 10 ani de tranzitie (1990-1999), PIB-ul Romaniei a crescut pe parcursul a 9 ani consecutiv (ritm mediu anual de aproximativ 6%).
Motorul acestei perioade prolifice a fost mecanismul exporturi/investitii, cu efecte pozitive pentru consumul privat. La inceputul anilor 2000 Romania prezenta o serie de avantaje comparative si competitive: negocierile de aderare la structurile euro-atlantice; pozitia geografica; dimensiunea pietei interne (ca populatie); costul redus cu forta de munca; gradul redus de privatizare, etc.
Toti acesti factori au constituit un catalizator pentru investitia straina. Astfel, am asistat la influxuri semnificative de capital strain, atat sub forma investitiilor straine directe, cat si a investitiilor de portofoliu. Investitiile directe au determinat crearea de locuri de munca, contribuind la dinaminzarea pietei fortei de munca, puternic afectata de procesul de tranzitie. La randul ei, dinamizarea pietei fortei de munca (cresterea ofertei de locuri de munca, dar si a salariilor) a determinat o evolutie favorabila a consumului privat (mai ales pentru bunuri de consum indelungat, dupa aproximativ 1 deceniu de letargie).
Totodata, am asistat la influxuri de capital strain pe bursa si pe piata imobiliara. Astfel, am observat o crestere a venitului real disponibil al populatiei. Mai mult, accesul la creditare a fost facilitat, in special in anii premergatori crizei.
In 2007 (anul integrarii) economia interna de afla intr-o stare de beatitudine (economia „clocotea”).
Numai ca, din punct de vedere fundamental, aceasta stare de euforie nu era sustenabila. In primul rand, functionarea economiei in perioada premergatoare crizei a determinat acumularea unui deficit de cont curent ridicat. Mai mult, ritmul de evolutie a salariilor se situa peste ritmul de evolutie a productivitatii muncii. Totodata, pe segmentul imobiliar se inregistrau preturi care sfidau chiar si mari metropole de pe mapamond.
La toate acestea, putem adauga slaba gestiune a finantelor publice, si, mai important, lipsa unei strategii macroeconomice coerente pe termen lung.
Astfel, in cateva trimestre economia s-a intors in timp cu aproximativ 1 deceniu. Intrarea in recesiune a Zonei Euro (principalul partener comercial) in 2008 a determinat declinul cererii externe. Prin urmare, am asistat la oprirea investitiilor in sfera de productie, mai intai pe segmentul exportator, si apoi la nivelul intregii economii. In consecinta, conditiile la nivelul pietei fortei de munca s-au deteriorat.
Totodata, criza financiara internationala, coroborata cu dezechilibrul macroeconomic extern (deficitul de cont curent), au contribuit la reducerea expunerii si iesirea investitiilor straine de portofoliu (si speculative) pe plan intern. Indicii bursieri au consemnat declinuri semnificative (in unele cazuri de peste 90% din maxime).
Acest proces de ajustare, insa, nu s-a incheiat. Mai ales ca deficitul bugetar a crescut semnificativ in 2008 si 2009 (la peste 8% din PIB). Cu alte cuvinte, in acest moment devin valabile cuvintele lui Ronald Reagan la numirea in functia de Presedinte al Statelor Unite (20 ianuarie 1981) ”... In this present crisis, government is not the solution to our problems; government is the problem ...” (traducere: in aceasta criza, statul nu este solutia problemelor; statul este problema).
Cum se poate rezolva cat mai repede si cat mai bine aceasta problema? Din nefericire, ca in medicina, orice maladie netratata la timp impune o medicamentatie mai costisitoare. Practic, in acest moment, marja de actiune a politicii bugetare este foarte redusa. In primul rand, a lipsit o abordare bugetara coerenta pe termen mediu si lung. Totodata, actuala criza economica a fost constientizata foarte tarziu de autoritatile responsabile cu implementarea politicilor macroeconomice. Toti acesti factori au contribuit la aparitia si/sau intensificarea unor dezechilibre economice (ex. deficitul din sistemul de pensii).
Reagan a ramas in istorie prin politicile macroeconomice care stimuleaza oferta agregata. Aceste politici au fost insusite de mai multe state dezvoltate, si astfel, am asistat la o perioada foarte buna pentru economia mondiala (aproximativ 3 decenii), chiar daca, Reagonomics-ul a prezentat si deficiente (mai ales in ceea ce priveste reglementarea din sistemul financiar-bancar; de-reglementarea din acest sector este una din cauzele actualei crizei financiare).
Ce se va intampla insa pe plan intern? Doar cateva scenarii as mentiona: unul in care statul nu se poate ajusta (in acest caz riscam sa devenim o economie parasita pe harta Uniunii Europene); unul in care statul se va ajusta rapid (greu de crezut, mai ales avand in vedere rigiditatile de natura politica si economica); desigur, ramane si scenariul in care ajustarea se va prelungi pe parcursul mai multor ani, ceea ce s-ar traduce in incertitudine, somaj ridicat, divergenta fata de media europeana.
Motorul acestei perioade prolifice a fost mecanismul exporturi/investitii, cu efecte pozitive pentru consumul privat. La inceputul anilor 2000 Romania prezenta o serie de avantaje comparative si competitive: negocierile de aderare la structurile euro-atlantice; pozitia geografica; dimensiunea pietei interne (ca populatie); costul redus cu forta de munca; gradul redus de privatizare, etc.
Toti acesti factori au constituit un catalizator pentru investitia straina. Astfel, am asistat la influxuri semnificative de capital strain, atat sub forma investitiilor straine directe, cat si a investitiilor de portofoliu. Investitiile directe au determinat crearea de locuri de munca, contribuind la dinaminzarea pietei fortei de munca, puternic afectata de procesul de tranzitie. La randul ei, dinamizarea pietei fortei de munca (cresterea ofertei de locuri de munca, dar si a salariilor) a determinat o evolutie favorabila a consumului privat (mai ales pentru bunuri de consum indelungat, dupa aproximativ 1 deceniu de letargie).
Totodata, am asistat la influxuri de capital strain pe bursa si pe piata imobiliara. Astfel, am observat o crestere a venitului real disponibil al populatiei. Mai mult, accesul la creditare a fost facilitat, in special in anii premergatori crizei.
In 2007 (anul integrarii) economia interna de afla intr-o stare de beatitudine (economia „clocotea”).
Numai ca, din punct de vedere fundamental, aceasta stare de euforie nu era sustenabila. In primul rand, functionarea economiei in perioada premergatoare crizei a determinat acumularea unui deficit de cont curent ridicat. Mai mult, ritmul de evolutie a salariilor se situa peste ritmul de evolutie a productivitatii muncii. Totodata, pe segmentul imobiliar se inregistrau preturi care sfidau chiar si mari metropole de pe mapamond.
La toate acestea, putem adauga slaba gestiune a finantelor publice, si, mai important, lipsa unei strategii macroeconomice coerente pe termen lung.
Astfel, in cateva trimestre economia s-a intors in timp cu aproximativ 1 deceniu. Intrarea in recesiune a Zonei Euro (principalul partener comercial) in 2008 a determinat declinul cererii externe. Prin urmare, am asistat la oprirea investitiilor in sfera de productie, mai intai pe segmentul exportator, si apoi la nivelul intregii economii. In consecinta, conditiile la nivelul pietei fortei de munca s-au deteriorat.
Totodata, criza financiara internationala, coroborata cu dezechilibrul macroeconomic extern (deficitul de cont curent), au contribuit la reducerea expunerii si iesirea investitiilor straine de portofoliu (si speculative) pe plan intern. Indicii bursieri au consemnat declinuri semnificative (in unele cazuri de peste 90% din maxime).
Acest proces de ajustare, insa, nu s-a incheiat. Mai ales ca deficitul bugetar a crescut semnificativ in 2008 si 2009 (la peste 8% din PIB). Cu alte cuvinte, in acest moment devin valabile cuvintele lui Ronald Reagan la numirea in functia de Presedinte al Statelor Unite (20 ianuarie 1981) ”... In this present crisis, government is not the solution to our problems; government is the problem ...” (traducere: in aceasta criza, statul nu este solutia problemelor; statul este problema).
Cum se poate rezolva cat mai repede si cat mai bine aceasta problema? Din nefericire, ca in medicina, orice maladie netratata la timp impune o medicamentatie mai costisitoare. Practic, in acest moment, marja de actiune a politicii bugetare este foarte redusa. In primul rand, a lipsit o abordare bugetara coerenta pe termen mediu si lung. Totodata, actuala criza economica a fost constientizata foarte tarziu de autoritatile responsabile cu implementarea politicilor macroeconomice. Toti acesti factori au contribuit la aparitia si/sau intensificarea unor dezechilibre economice (ex. deficitul din sistemul de pensii).
Reagan a ramas in istorie prin politicile macroeconomice care stimuleaza oferta agregata. Aceste politici au fost insusite de mai multe state dezvoltate, si astfel, am asistat la o perioada foarte buna pentru economia mondiala (aproximativ 3 decenii), chiar daca, Reagonomics-ul a prezentat si deficiente (mai ales in ceea ce priveste reglementarea din sistemul financiar-bancar; de-reglementarea din acest sector este una din cauzele actualei crizei financiare).
Ce se va intampla insa pe plan intern? Doar cateva scenarii as mentiona: unul in care statul nu se poate ajusta (in acest caz riscam sa devenim o economie parasita pe harta Uniunii Europene); unul in care statul se va ajusta rapid (greu de crezut, mai ales avand in vedere rigiditatile de natura politica si economica); desigur, ramane si scenariul in care ajustarea se va prelungi pe parcursul mai multor ani, ceea ce s-ar traduce in incertitudine, somaj ridicat, divergenta fata de media europeana.
