Zilele trecute un cunoscut macroeconomist american, Kenneth Rogoff, a atras atentia asupra faptului ca Romania ar putea intra in urmatorii ani in faliment. De altfel, economistul american a realizat impreuna cu C. Reinhart in lucrarea „This time is different” (2009) o trecere in revista a crizelor finantelor publice pe mapamond pe parcursul ultimelor secole.
Lucrarea releva probabilitatea ridicata ca o criza economica (generata de sistemul financiar privat) sa determine declansarea unei crize a finantelor publice, care sa rezulte in falimente ale statelor sau restructurari ale datoriei publice. De asemenea, studiul evidentiaza si cazuri de falimente de state care aveau incheiate acorduri cu institutii financiare internationale.
Afirmatia nu ar trebui sa ne surprinda, fiind sustinuta de situatia critica a finantelor publice pe plan. In prezent, Romania se situeaza printre cele mai riscante state din lume, luand in considerare prima de risc (CDS). Din nefericire, nu sunt semnale de iesire din aceasta situatie. Dimpotriva, este ridicata probabilitatea ca situatia sa se inrautateasca in perioada urmatoare.
Se cunoaste foarte bine cum s-a ajuns in aceasta situatie. Analizand evolutia economiei interne si deciziile de politica economica pe plan intern pe parcursul ultimilor ani putem evidentia o serie de „bune” intentii! Care, evident, au contribuit la starea actuala a economiei si a finantelor publice.
In primul rand autoritatile responsabile cu implementarea politicilor macroeconomice au recunoscut criza foarte tarziu. Recunoscand tarziu instaurarea contractiei pe plan intern, criza nu a putut fi tratata la timp, degenerand intr-un maladie cancerigena, care se indreapta cu pasi repezi spre faza finala.
Din nefericire, criza s-a suprapus cu anii electorali 2008 si 2009, care au generat „bunele intentii” de majorare a pensiilor si salariilor (la finele lui 2008 cand economia se afla deja in contractie) si de intarziere a reformelor (in 2009).
A urmat o noua „buna intentie”! Acordul cu institutiile financiare internationale! Menit sa contribuie in primul rand la restabilirea increderii in economia interna, prin import de credibilitate. Numai ca, finantarea externa a fost conditionata de anumite reforme structurale (sistemul de pensii, sectorul bugetar).
Mai mult, spiritul acordului nu a fost inteles. Autoritatile bugetare au preferat somnul dulce pe seama finantarii externe, crezand ca pot beneficia la nesfarsit de clementa institutiilor financiare internationale. Mizand pe o relansare ulterioara a economiei, menita sa contribuie la atenuarea dezechilibrelor provocate de criza, dar si de neglijenta/comportamentul neadecvat al politicii bugetare.
Evident ca lucrurile nu aveau cum sa functioneze la nesfarsit in acest mod. Pentru ca dezechilibrul bugetar se agrava, Povara sistemului de pensii crestea, in timp ce numarul salariatiilor se diminua (deci al contributiilor la sistem)!
Astfel, s-a ajuns la punctul terminus al somnolentei, autoritatile bugetare fiind obligate de institutiile internationale sa implementeze masuri de consolidare bugetara.
Din nou „bune intentii”! Masuri pro-ciclice, masuri intarziate, intr-o economie sufocata de criza! Mai mult, masuri care nu garanteaza succesul procesului de consolidare bugetara.
Cand vom iesi din criza economica? Din nefericire nu se intrezareste acest moment. Poate este nevoie de un soc (de ce nu „faliment”), care sa determine o ajustare brusca a economiei!
Un soc care sa contribuie la renastere si relansare mai echilibrate! Care sa determine deblocarea resurselor din unele sectoare (ex. imobiliar) si reorientarea catre factori care contribuie la evolutii sustenabile pe termen lung (ex. resursa umana).
Adevarata iesire din criza se poate realiza printr-o atentie cuvenita acordata principalilor factori care determina potentialul unei economii: capitalul, forta de munca si factorul total de productivitate.
Poate este nevoie mai mult ca oricand de o politica de atragere de investitii pe termen lung, care sa exploateze avantajele comparative si competitive ale economiei interne. Romania ar putea deveni o punte intre Occident si Asia.
De asemenea, este necesara incurajarea muncii. Reducerea taxarii muncii si flexibilizarea pietei fortei de munca pot contribui la crearea de locuri de munca, cresterea ratei de participare pe piata fortei munca, si implicit, evolutii favorabile (ulterioare) pentru consumul privat si pentru bugetul asigurarilor sociale.
Poate este necesara o monitorizare mai atenta a indicatorilor macroeconomici internationali (data fiind dependenta economiei de mecanismul exporturi/investitii) din partea autoritatilor responsabile cu implementarea politicilor macroeconomice. Proces foarte important, pentru anticiparea directiei fluxurilor comerciale si financiare internationale!
Lucrarea releva probabilitatea ridicata ca o criza economica (generata de sistemul financiar privat) sa determine declansarea unei crize a finantelor publice, care sa rezulte in falimente ale statelor sau restructurari ale datoriei publice. De asemenea, studiul evidentiaza si cazuri de falimente de state care aveau incheiate acorduri cu institutii financiare internationale.
Afirmatia nu ar trebui sa ne surprinda, fiind sustinuta de situatia critica a finantelor publice pe plan. In prezent, Romania se situeaza printre cele mai riscante state din lume, luand in considerare prima de risc (CDS). Din nefericire, nu sunt semnale de iesire din aceasta situatie. Dimpotriva, este ridicata probabilitatea ca situatia sa se inrautateasca in perioada urmatoare.
Se cunoaste foarte bine cum s-a ajuns in aceasta situatie. Analizand evolutia economiei interne si deciziile de politica economica pe plan intern pe parcursul ultimilor ani putem evidentia o serie de „bune” intentii! Care, evident, au contribuit la starea actuala a economiei si a finantelor publice.
In primul rand autoritatile responsabile cu implementarea politicilor macroeconomice au recunoscut criza foarte tarziu. Recunoscand tarziu instaurarea contractiei pe plan intern, criza nu a putut fi tratata la timp, degenerand intr-un maladie cancerigena, care se indreapta cu pasi repezi spre faza finala.
Din nefericire, criza s-a suprapus cu anii electorali 2008 si 2009, care au generat „bunele intentii” de majorare a pensiilor si salariilor (la finele lui 2008 cand economia se afla deja in contractie) si de intarziere a reformelor (in 2009).
A urmat o noua „buna intentie”! Acordul cu institutiile financiare internationale! Menit sa contribuie in primul rand la restabilirea increderii in economia interna, prin import de credibilitate. Numai ca, finantarea externa a fost conditionata de anumite reforme structurale (sistemul de pensii, sectorul bugetar).
Mai mult, spiritul acordului nu a fost inteles. Autoritatile bugetare au preferat somnul dulce pe seama finantarii externe, crezand ca pot beneficia la nesfarsit de clementa institutiilor financiare internationale. Mizand pe o relansare ulterioara a economiei, menita sa contribuie la atenuarea dezechilibrelor provocate de criza, dar si de neglijenta/comportamentul neadecvat al politicii bugetare.
Evident ca lucrurile nu aveau cum sa functioneze la nesfarsit in acest mod. Pentru ca dezechilibrul bugetar se agrava, Povara sistemului de pensii crestea, in timp ce numarul salariatiilor se diminua (deci al contributiilor la sistem)!
Astfel, s-a ajuns la punctul terminus al somnolentei, autoritatile bugetare fiind obligate de institutiile internationale sa implementeze masuri de consolidare bugetara.
Din nou „bune intentii”! Masuri pro-ciclice, masuri intarziate, intr-o economie sufocata de criza! Mai mult, masuri care nu garanteaza succesul procesului de consolidare bugetara.
Cand vom iesi din criza economica? Din nefericire nu se intrezareste acest moment. Poate este nevoie de un soc (de ce nu „faliment”), care sa determine o ajustare brusca a economiei!
Un soc care sa contribuie la renastere si relansare mai echilibrate! Care sa determine deblocarea resurselor din unele sectoare (ex. imobiliar) si reorientarea catre factori care contribuie la evolutii sustenabile pe termen lung (ex. resursa umana).
Adevarata iesire din criza se poate realiza printr-o atentie cuvenita acordata principalilor factori care determina potentialul unei economii: capitalul, forta de munca si factorul total de productivitate.
Poate este nevoie mai mult ca oricand de o politica de atragere de investitii pe termen lung, care sa exploateze avantajele comparative si competitive ale economiei interne. Romania ar putea deveni o punte intre Occident si Asia.
De asemenea, este necesara incurajarea muncii. Reducerea taxarii muncii si flexibilizarea pietei fortei de munca pot contribui la crearea de locuri de munca, cresterea ratei de participare pe piata fortei munca, si implicit, evolutii favorabile (ulterioare) pentru consumul privat si pentru bugetul asigurarilor sociale.
Poate este necesara o monitorizare mai atenta a indicatorilor macroeconomici internationali (data fiind dependenta economiei de mecanismul exporturi/investitii) din partea autoritatilor responsabile cu implementarea politicilor macroeconomice. Proces foarte important, pentru anticiparea directiei fluxurilor comerciale si financiare internationale!
