Cresterea zonei euro este in continuare putin dinamica, Germania ramanand motorul activitatii. Asteptam o crestere de 1,4% in zona euro fata de 1,7% in 2010. Scaderea este limitata, insa performantele vor fi disparate. Germania va continua sa se afle in plutonul fruntas al ratei de crestere, nu isi va reinnoi performanta din 2010 (3,7%), insa va afisa 2,4%, ceea ce reprezinta un rezultat onorabil. Se asteapta o evolutie pozitiva a exporturilor, care se va repercuta asupra investitiilor (care vor creste cu 8%). Consumul traditional anemic isi va reveni in mod favorabil (la scara germana totusi) in contextul ambiantei optimiste actuale de dincolo de Rin.
Incetinirea din Franta ar trebui sa fie de asemenea moderata (1,4%), sustinuta in continuare de un consum pozitiv, stabil, insa nu foarte dinamic, in conformitate cu stabilizarea ratei de somaj previzionate. Italia ar trebui sa afiseze acelasi nivel de crestere ca in 2009, respectiv de 1%. Consumul casnic este in continuare foarte scazut. Investitiile, impreuna cu o dinamica sigura a exporturilor, vor reprezenta principala contributie la activitate. Se asteapta o crestere foarte mica in Spania (+0.5%), gratie unei usoare contributii pozitive a exporturilor.
Grecia, Portugalia si Irlanda vor afisa reduceri de activitate (-3%, -1%, si respectiv -0.9%). Pe scurt, discrepanta dintre modelele de crestere observata in 2010 va continua sa marcheze zona euro in 2011: cei aflati in afara, cum este Germania, vor profita de pozitia buna pe care o ocupa in cadrul comertului mondial, insa vor suporta de asemenea incetinirea acestuia din urma; cei din interior (Franta, Italia) au un parcurs ascendent, insa consumatorii lor sunt limitati de situatia de pe pietele de munca. In sfarsit, economiile in evolutie (Irlanda, Grecia …) isi continua procesul de „devalorizare interna”.
In afara zonei euro, Regatul Unit va asista la o incetinire a cresterii la 1,3% avand in vedere amploarea austeritatii bugetare anuntate, in timp ce in aceasta tara, ca si in Spania, consumatorii casnici si intreprinderile sunt constranse de reducerea datoriei.
Recesiuni previzionate pentru o parte a tarilor de la periferia zonei euro (Grecia, Irlanda, Portugalia)
Riscurile de restructurare a datoriilor suverane in zona euro trebuie in continuare supravegheate. Riscul suveran european va ramane pregnant in 2011.
Scenariul referitor la zona euro depinde in mare masura de riscul de reesalonare a datoriilor suverane. Optimismul revine in prezent ca urmare a vestilor bune din ultima vreme: prima emisiune a Comisiei Europene in favoarea Irlandei a fost subscrisa la o rata de 2,6% la inceputul lunii ianuarie. Anunturile guvernului chinez de sustinere a emisiunilor portugheze si spaniole dau de asemenea asigurari. Nu trebuie totusi sa uitam ca ratele din tarile instabile sunt in continua crestere.
Iesirea din zona euro a unei tari aflate in criza este putin probabila, deoarece ar insemna un val de esec din partea tarilor suverane, a societatilor si a bancilor, avand in vedere ratele de indatorare in zona euro. Datoriile externe - respectiv datoria totala a bancilor si intreprinderilor din tarile suverane fata de nerezidenti - irlandeza si greaca sunt de 1100 si respectiv 177% din PIB in 2010 in timp ce Argentina sau Rusia afisau in momentul caderii o datorie de 60% din PIB. Prin urmare, in cazul iesirii din zona euro, aceste datorii exprimate in noua moneda si devalorizate ar deveni imposibil de sustinut.
Se lasa uneori impresia ca totul este rezolvat in momentul in care este anuntata sustinerea financiara (certa si cu valori impresionante). Europa a demonstrat - cu siguranta in momente delicate - ca era gata sa contribuie financiar. Ea a reusit (nu fara dificultati) sa construiasca noi institutii (insa probabil insuficiente inca) pentru a pune pe picioare un mecanism explicit si previzibil de gestiune a crizelor. In ciuda acestor factori pozitivi, nu trebuie sa uitam ca in crizele majore sustinerea are doua componente: redresarea financiara (bail out) si conditionarea (supervizarea finantelor publice si a reformelor structurale pentru a asigura viabilitatea financiara a statelor salvate). Cel de-al doilea element este in continuare riscant pe termen lung. Au aparut obstacole majore in ciuda redresarilor de la inceput (Rusia, Argentina). Astfel, accidente de parcurs in cadrul conditiilor impuse de FMI (Irlanda si Grecia) pot surveni tocmai din cauza manifestarilor de oboseala ale populatiei si guvernelor. Pentru moment, programul grec are o vechime de doar sase luni si avem in vedere faptul ca acest tip de dificultati in tarile emergente ar surveni in termen de un an sau doi ani de administrare a „medicamentului amar”. In sfarsit, alte tari ar putea avea nevoie in 2011 de ajutor de urgenta, in special Portugalia.
Problema din zona euro nu este exclusiv una suverana: exista mai intai un impact important al datoriilor private asupra tarilor suverane. Astfel, in cazul spaniolilor si irlandezilor, problema a fost de la bun inceput exagerarea datoriilor private care prin intermediul bancilor au fost ulterior preluate de Stat. Insa, inainte de criza, datoriile publice ale acestor doua state erau in limite rezonabile. Prin urmare, in anumite cazuri crizele suverane sunt rezultatul balonului de sapun al indatorarii private. In sens opus, criza suverana actioneaza asupra riscului creditarii societatilor prin diverse canale: societatile isi vor amana proiectele de investitii in asteptarea trecerii furtunii. Ele vor suporta masurile de retragere a ajutorului public sau de crestere a impozitelor in cadrul planurilor de austeritate. Spread-urile pentru categoriile de societati cele mai riscante sunt foarte sensibile la cresterea spread-urilor suverane. Prin urmare, este probabila inregistrarea unei majorari a costului de finantare. In sfarsit, canalul de creditare este ingrijorator: in cele 4 tari sensibile (Spania, Portugalia, Irlanda, Grecia) creditul acordat intreprinderilor inregistreaza o scadere vertiginoasa. Creditul crunch a sosit in 2009 avand in vedere euforia trecuta, insa ciclul ar fi trebuit sa revina in mod favorabil la finalul unui an (in 2010). Insa criza suverana prelungeste si accentueaza „creditul crunch” prin expunerea enorma a bancilor locale la datoriile suverane (de exemplu, presa irlandeza se asteapta la falimentul a 46.000 de societati ca urmare a lipsei de acces la creditare).
Putem considera totusi ca daca exista o reesalonare, ea se va face in mod ordonat si concertat, caci marile banci europene implicate sunt direct interesate avand in vedere expunerile: expunerea bancilor declarante la BRI cu privire la Portugalia, Spania, Irlanda, Grecia, reprezinta in total 2.000 de miliarde euro (17% din PIB-ul zonei euro sau valoarea PIB-ului din Italia). In plus, bancile europene sunt intr-un fel clienti captivi ai datoriilor suverane: ele sunt deja foarte expuse si exista o legatura stransa cu zona euro: bancile din zona euro sunt principalii detinatori de titluri de datorii in zona. Aceasta este de altfel si problema initiala: din cauza absentei riscului de schimb valutar, tentatia de a se indatora a fost enorma pentru entitatile din zona euro si creditorii nu au acordat suficienta atentie indatorarii in contrapartida, datoria fiind exprimata tocmai in euro (adica zero risc valutar). In orice caz, un acord concertat al creditorilor si bancilor emitatoare pare mai probabil decat un esec unilateral de tipul Rusia 1998. Aceasta ultima solutie ar implica un risc sistemic considerabil pentru bancile europene.
Incetinirea din Franta ar trebui sa fie de asemenea moderata (1,4%), sustinuta in continuare de un consum pozitiv, stabil, insa nu foarte dinamic, in conformitate cu stabilizarea ratei de somaj previzionate. Italia ar trebui sa afiseze acelasi nivel de crestere ca in 2009, respectiv de 1%. Consumul casnic este in continuare foarte scazut. Investitiile, impreuna cu o dinamica sigura a exporturilor, vor reprezenta principala contributie la activitate. Se asteapta o crestere foarte mica in Spania (+0.5%), gratie unei usoare contributii pozitive a exporturilor.
Grecia, Portugalia si Irlanda vor afisa reduceri de activitate (-3%, -1%, si respectiv -0.9%). Pe scurt, discrepanta dintre modelele de crestere observata in 2010 va continua sa marcheze zona euro in 2011: cei aflati in afara, cum este Germania, vor profita de pozitia buna pe care o ocupa in cadrul comertului mondial, insa vor suporta de asemenea incetinirea acestuia din urma; cei din interior (Franta, Italia) au un parcurs ascendent, insa consumatorii lor sunt limitati de situatia de pe pietele de munca. In sfarsit, economiile in evolutie (Irlanda, Grecia …) isi continua procesul de „devalorizare interna”.
In afara zonei euro, Regatul Unit va asista la o incetinire a cresterii la 1,3% avand in vedere amploarea austeritatii bugetare anuntate, in timp ce in aceasta tara, ca si in Spania, consumatorii casnici si intreprinderile sunt constranse de reducerea datoriei.
Recesiuni previzionate pentru o parte a tarilor de la periferia zonei euro (Grecia, Irlanda, Portugalia)
Riscurile de restructurare a datoriilor suverane in zona euro trebuie in continuare supravegheate. Riscul suveran european va ramane pregnant in 2011.
Scenariul referitor la zona euro depinde in mare masura de riscul de reesalonare a datoriilor suverane. Optimismul revine in prezent ca urmare a vestilor bune din ultima vreme: prima emisiune a Comisiei Europene in favoarea Irlandei a fost subscrisa la o rata de 2,6% la inceputul lunii ianuarie. Anunturile guvernului chinez de sustinere a emisiunilor portugheze si spaniole dau de asemenea asigurari. Nu trebuie totusi sa uitam ca ratele din tarile instabile sunt in continua crestere.
Iesirea din zona euro a unei tari aflate in criza este putin probabila, deoarece ar insemna un val de esec din partea tarilor suverane, a societatilor si a bancilor, avand in vedere ratele de indatorare in zona euro. Datoriile externe - respectiv datoria totala a bancilor si intreprinderilor din tarile suverane fata de nerezidenti - irlandeza si greaca sunt de 1100 si respectiv 177% din PIB in 2010 in timp ce Argentina sau Rusia afisau in momentul caderii o datorie de 60% din PIB. Prin urmare, in cazul iesirii din zona euro, aceste datorii exprimate in noua moneda si devalorizate ar deveni imposibil de sustinut.
Se lasa uneori impresia ca totul este rezolvat in momentul in care este anuntata sustinerea financiara (certa si cu valori impresionante). Europa a demonstrat - cu siguranta in momente delicate - ca era gata sa contribuie financiar. Ea a reusit (nu fara dificultati) sa construiasca noi institutii (insa probabil insuficiente inca) pentru a pune pe picioare un mecanism explicit si previzibil de gestiune a crizelor. In ciuda acestor factori pozitivi, nu trebuie sa uitam ca in crizele majore sustinerea are doua componente: redresarea financiara (bail out) si conditionarea (supervizarea finantelor publice si a reformelor structurale pentru a asigura viabilitatea financiara a statelor salvate). Cel de-al doilea element este in continuare riscant pe termen lung. Au aparut obstacole majore in ciuda redresarilor de la inceput (Rusia, Argentina). Astfel, accidente de parcurs in cadrul conditiilor impuse de FMI (Irlanda si Grecia) pot surveni tocmai din cauza manifestarilor de oboseala ale populatiei si guvernelor. Pentru moment, programul grec are o vechime de doar sase luni si avem in vedere faptul ca acest tip de dificultati in tarile emergente ar surveni in termen de un an sau doi ani de administrare a „medicamentului amar”. In sfarsit, alte tari ar putea avea nevoie in 2011 de ajutor de urgenta, in special Portugalia.
Problema din zona euro nu este exclusiv una suverana: exista mai intai un impact important al datoriilor private asupra tarilor suverane. Astfel, in cazul spaniolilor si irlandezilor, problema a fost de la bun inceput exagerarea datoriilor private care prin intermediul bancilor au fost ulterior preluate de Stat. Insa, inainte de criza, datoriile publice ale acestor doua state erau in limite rezonabile. Prin urmare, in anumite cazuri crizele suverane sunt rezultatul balonului de sapun al indatorarii private. In sens opus, criza suverana actioneaza asupra riscului creditarii societatilor prin diverse canale: societatile isi vor amana proiectele de investitii in asteptarea trecerii furtunii. Ele vor suporta masurile de retragere a ajutorului public sau de crestere a impozitelor in cadrul planurilor de austeritate. Spread-urile pentru categoriile de societati cele mai riscante sunt foarte sensibile la cresterea spread-urilor suverane. Prin urmare, este probabila inregistrarea unei majorari a costului de finantare. In sfarsit, canalul de creditare este ingrijorator: in cele 4 tari sensibile (Spania, Portugalia, Irlanda, Grecia) creditul acordat intreprinderilor inregistreaza o scadere vertiginoasa. Creditul crunch a sosit in 2009 avand in vedere euforia trecuta, insa ciclul ar fi trebuit sa revina in mod favorabil la finalul unui an (in 2010). Insa criza suverana prelungeste si accentueaza „creditul crunch” prin expunerea enorma a bancilor locale la datoriile suverane (de exemplu, presa irlandeza se asteapta la falimentul a 46.000 de societati ca urmare a lipsei de acces la creditare).
Putem considera totusi ca daca exista o reesalonare, ea se va face in mod ordonat si concertat, caci marile banci europene implicate sunt direct interesate avand in vedere expunerile: expunerea bancilor declarante la BRI cu privire la Portugalia, Spania, Irlanda, Grecia, reprezinta in total 2.000 de miliarde euro (17% din PIB-ul zonei euro sau valoarea PIB-ului din Italia). In plus, bancile europene sunt intr-un fel clienti captivi ai datoriilor suverane: ele sunt deja foarte expuse si exista o legatura stransa cu zona euro: bancile din zona euro sunt principalii detinatori de titluri de datorii in zona. Aceasta este de altfel si problema initiala: din cauza absentei riscului de schimb valutar, tentatia de a se indatora a fost enorma pentru entitatile din zona euro si creditorii nu au acordat suficienta atentie indatorarii in contrapartida, datoria fiind exprimata tocmai in euro (adica zero risc valutar). In orice caz, un acord concertat al creditorilor si bancilor emitatoare pare mai probabil decat un esec unilateral de tipul Rusia 1998. Aceasta ultima solutie ar implica un risc sistemic considerabil pentru bancile europene.
