Am participat saptamana trecuta la o masa rotunda despre putere in Romania.
Recunosc ca am plecat plina de cele mai constructive intentii, pe care le-am uitat de cum au inceput discutiile. Pe masura ce imbatranesc, am tot mai putina intelegere pentru deviatiile normale de la ceea ce mama denumeste doct “nucleul bunului simt”. N-am fost niciodata un diplomat, dar in ultima vreme excelez in gafe datorita lipsei de detasare care insoteste, in general, finalurile de spectacol. (vezi rezultatul meciului de sambata)
Cum definesc eu puterea? Accesul neintermediat la resurse! Mai simplu spus: intr-o familie, cel care are puterea are acces direct la portofel. Daca sunteti casatoriti, ati descoperit deja ca femeia are un dar natural de a prelua puterea ca o forma de sacrifiu “suprem”. Daca n-ati facut inca pasul, fiti fericiti, cat de curand veti scapa simplu si natural de povara responsabilitatii deciziei de a cheltui. De ce nu joaca femeile la bursa? Pierderea sau castigul sunt relativ tangibile si nu ne satisfac apetitul de posesie fizica.
Puterea in Romania seamana mult cu cota de piata a unui produs. Un politician, la fel precum o marca de cafea, are putere (sau, mai bine spus, este perceput ca fiind puternic) in masura in care reclama care ii spune povestea se muleaza pe nevoile si (pseudo)- valorile care il definesc pe consumatorul -sondat. Nevoile pe care un produs le satisface sunt la fel de putin importante precum actiunile si rezultatele lor pentru marca de politician. Daca, insa, reclama contine putin sex, o femeie (alta decat nevasta) in alcov, de preferinta cat mai golasa si pe tocuri, putina mahmureala si chicoteli fara perdea, brandul-nume este recunoscut cu usurinta in galantarul puterii.
Romania este un aluat dospit, din care institutiile de import, precum formele de prajituri ale bunicii (aduse la intoarcerea din America), decupeaza mulaje. Forma este occidentala, aluatul autohton. Cu generatia mea nu se poate face mai nimic. Faina, apa, drojdia sunt contaminate sau expirate. Ma apuca disperarea doar atunci cand vad ca si aluatul proaspat introdus in malaxor are aceiasi parametrii.
Peisajul strazii, limbajul de pe forumuri, tinerii incatusati in costume negre care vorbesc doct despre bursa, transpirand in dorinta de a reflecta autoritate, femei tinere imbolnavite de dorinta de a fi “sexy” cu orice pret, toate ma ingrozesc cand stiu ca puterea se ofera doar acelora care au tenacitatea de a-si pune dopuri in urechi si de a-si urma drumul deschis de cei din generatia mea.
Iesind din politica si plonjand in fotbal sau media, regasim aceesi campanie primara de marketing reflectata in sondaje.
Ma intreb ce caut eu in diferite topuri. Nu datorita celor doua teze de doctorat. Nici datorita elevilor care mi-au trecut prin mana. Raspunsul este mult prea putin onorant. Am aparut mai mult decat altii la televizor! Ce-am rezolvat? I-am facut pe unii oameni sa auda ceea ce isi doreau. I-am facut sa rada si sa se simta bine (cateodata, precis nu la evenimentul ca a generat acest editorial). Cine nu ma cunoaste, chiar crede ca daca imi face complimente si ma invita sa particip la vreun eveniment monden, poate chiar obtine o sponsorizare. Vanitatea costa si cei ce graviteaza in sfera puterii stiu sa scoata bani din ea. Bani pe care ii recupereaza inteligent de la consumatorul final caruia i se da iluzia puterii.
Spun iluzie deoarece un SMS sau o opinie pe un forum nu e putere- este un surogat de putere, deoarece actul este intermediat. Este precum o caseta interzisa minorilor, vizionata dupa o sedinta de buget, cand ne mintim ca timpul nu trece fara sa-l stoarcem de ultima picatura, in timp ce ea a adormit la telenovela.
Daca ajungeti cumva la Barcelona, nu ratati muzeul Dali (la 140 km) si minunatele sale ceasuri care curg. Puterea este reflectare, timpul suntem noi daca actionam ca intelepti la tinerete. Utopie?
Recunosc ca am plecat plina de cele mai constructive intentii, pe care le-am uitat de cum au inceput discutiile. Pe masura ce imbatranesc, am tot mai putina intelegere pentru deviatiile normale de la ceea ce mama denumeste doct “nucleul bunului simt”. N-am fost niciodata un diplomat, dar in ultima vreme excelez in gafe datorita lipsei de detasare care insoteste, in general, finalurile de spectacol. (vezi rezultatul meciului de sambata)
Cum definesc eu puterea? Accesul neintermediat la resurse! Mai simplu spus: intr-o familie, cel care are puterea are acces direct la portofel. Daca sunteti casatoriti, ati descoperit deja ca femeia are un dar natural de a prelua puterea ca o forma de sacrifiu “suprem”. Daca n-ati facut inca pasul, fiti fericiti, cat de curand veti scapa simplu si natural de povara responsabilitatii deciziei de a cheltui. De ce nu joaca femeile la bursa? Pierderea sau castigul sunt relativ tangibile si nu ne satisfac apetitul de posesie fizica.
Puterea in Romania seamana mult cu cota de piata a unui produs. Un politician, la fel precum o marca de cafea, are putere (sau, mai bine spus, este perceput ca fiind puternic) in masura in care reclama care ii spune povestea se muleaza pe nevoile si (pseudo)- valorile care il definesc pe consumatorul -sondat. Nevoile pe care un produs le satisface sunt la fel de putin importante precum actiunile si rezultatele lor pentru marca de politician. Daca, insa, reclama contine putin sex, o femeie (alta decat nevasta) in alcov, de preferinta cat mai golasa si pe tocuri, putina mahmureala si chicoteli fara perdea, brandul-nume este recunoscut cu usurinta in galantarul puterii.
Romania este un aluat dospit, din care institutiile de import, precum formele de prajituri ale bunicii (aduse la intoarcerea din America), decupeaza mulaje. Forma este occidentala, aluatul autohton. Cu generatia mea nu se poate face mai nimic. Faina, apa, drojdia sunt contaminate sau expirate. Ma apuca disperarea doar atunci cand vad ca si aluatul proaspat introdus in malaxor are aceiasi parametrii.
Peisajul strazii, limbajul de pe forumuri, tinerii incatusati in costume negre care vorbesc doct despre bursa, transpirand in dorinta de a reflecta autoritate, femei tinere imbolnavite de dorinta de a fi “sexy” cu orice pret, toate ma ingrozesc cand stiu ca puterea se ofera doar acelora care au tenacitatea de a-si pune dopuri in urechi si de a-si urma drumul deschis de cei din generatia mea.
Iesind din politica si plonjand in fotbal sau media, regasim aceesi campanie primara de marketing reflectata in sondaje.
Ma intreb ce caut eu in diferite topuri. Nu datorita celor doua teze de doctorat. Nici datorita elevilor care mi-au trecut prin mana. Raspunsul este mult prea putin onorant. Am aparut mai mult decat altii la televizor! Ce-am rezolvat? I-am facut pe unii oameni sa auda ceea ce isi doreau. I-am facut sa rada si sa se simta bine (cateodata, precis nu la evenimentul ca a generat acest editorial). Cine nu ma cunoaste, chiar crede ca daca imi face complimente si ma invita sa particip la vreun eveniment monden, poate chiar obtine o sponsorizare. Vanitatea costa si cei ce graviteaza in sfera puterii stiu sa scoata bani din ea. Bani pe care ii recupereaza inteligent de la consumatorul final caruia i se da iluzia puterii.
Spun iluzie deoarece un SMS sau o opinie pe un forum nu e putere- este un surogat de putere, deoarece actul este intermediat. Este precum o caseta interzisa minorilor, vizionata dupa o sedinta de buget, cand ne mintim ca timpul nu trece fara sa-l stoarcem de ultima picatura, in timp ce ea a adormit la telenovela.
Daca ajungeti cumva la Barcelona, nu ratati muzeul Dali (la 140 km) si minunatele sale ceasuri care curg. Puterea este reflectare, timpul suntem noi daca actionam ca intelepti la tinerete. Utopie?
