Astazi se implinesc 4 ani de la declansarea celei mai severe crize economico-financiare mondiale de la finele celui de-Al Doilea Razboi Mondial. Pe 9 august 2007 BNP Paribas a anuntat inchiderea a doua fonduri de investitii cu expunere pe piata creditelor ipotecare din Statele Unite (in contextul dificultatilor de evaluare a activelor).
Anuntul a determinat un mic cutremur pe pietele financiare internationale, semnaland declansarea crizei financiare (indicele american Dow Jones s-a depreciat cu aproximativ 400 p. pe parcursul sedintei de tranzactionare).
Sentimentul din pietele de capital a continuat sa se deterioreze in trimestrele urmatoare, expresie a preocuparilor cu privire la piata imobiliara din Statele Unite (care initiase un trend descendent inca din 2006), dar si a dimensiunii expunerii institutiilor financiare pe acest sector si a complexitatii instrumentelor financiare utilizate. Iar gradul ridicat de integrare a pietelor financiare internationale a determinat propagarea temerilor pe mapamond!
Evenimentele ulterioare sunt cunoscute, actul I al crizei economico-financiare mondiale consumandu-se relativ repede! In aproximativ 1 an de la declansarea crizei financiare am asistat la amplificarea pierderilor (ajungandu-se la ordinul trilioanelor de dolari) si a falimentelor in sistemul financiar-bancar global si la intrarea in recesiune a economiilor dezvoltate! In septembrie 2008 banca de investitii Lehman Brothers a intrat in faliment, iar Rezerva Federala a intervenit pentru a salva gigantul AIG.
Autoritatile responsabile cu implementarea politicilor macroeconomice pe mapamond au incercat sa remedieze panica instaurata in economia mondiala. Bancile centrale au redus dobanzile de referinta catre niveluri minime istorice si au implementat masuri neconventionale de politica monetara (programe de quantitative easing), cu scopul de a reduce costurile de finantare si a atenua blocajul financiar!
De asemenea, guvernele au implementat programe bugetare expansioniste, cu scopul de a stabiliza declinul cererii din sectorul privat. De asemenea, au fost implementate ambitioase programe de salvare a sectorului financiar-bancar, atat in Statele Unite (programul TARP), dar si in Europa (in principal in Marea Britanie).
Aceste programe s-au resimtit la nivelul economiei reale cu un decalaj de cateva trimestre. Dupa cateva trimestre de contractie economica importanta (in unele cazuri chiar si peste 5% anualizat), economiile dezvoltate au inceput sa iasa din recesiune in a doua jumatate a anului 2009! Spre exemplu, in Statele Unite National Bureau of Economic Research a semnalat iesirea economiei din recesiune in iunie 2009 (dupa 18 luni).
Cu toate acestea, procesul de relansare economica nu a avut o distributie uniforma pe mapamond (nu toate economiile au beneficiat in mod egal de acest proces). Socul simetric (criza care a afectat intreaga economie mondiala) s-a transformat intr-un soc asimetric pentru unele economii (in care procesul de ajustare s-a dovedit mai sever si mai indelungat).
Mai mult, consecintele crizei au continuat sa se faca simtite si in urma iesirii din recesiune: nivelul ridicat al somajului, deteriorarea situatiei finantelor publice, mentinerea unor conditii dificile la nivelul creditarii, etc.
Totodata, eforturile de politica economica pentru contracararea crizei au generat in noi dezechilibre pe mapamond! In primul rand, situatia finantelor publice din economiile dezvoltate s-a deteriorat dramatic, o serie de state prezentand niveluri record ale deficitelor bugetare, care au rezultat in majorarea datoriei publice (ca raport in PIB) catre pragul de 100%. Astfel, la cateva trimestre de la iesirea din recesiune a economiilor dezvoltate s-a declansat actul II al crizei economico-financiare – criza finantelor publice.
Cu alte cuvinte, putem spune ca in urma actului I al crizei, economia mondiala a devenit mai vulnerabila (s-au amplificat si diversificat punctele nevralgice pe mapamond).
Intr-un astfel de context, companiile din sectorul privat nu au reluat investitiile la un ritm sustenabil. Formarea bruta de capital fix s-a limitat in ultimele trimestre (doar) sa raspunda la efectele favorabile pe termen scurt ale politicilor macroeconomice expansioniste implementate pe perioada crizei.
Iar intensificarea crizei finantelor publice in economiile dezvoltate (atat Europa, dar si Statele Unite) a determinat o noua unda de soc pe pietele financiare, cu impact nefavorabil imediat pentru economia reala (sprectrul recesiunii a reaparut in economiile dezvoltate).
Anuntul a determinat un mic cutremur pe pietele financiare internationale, semnaland declansarea crizei financiare (indicele american Dow Jones s-a depreciat cu aproximativ 400 p. pe parcursul sedintei de tranzactionare).
Sentimentul din pietele de capital a continuat sa se deterioreze in trimestrele urmatoare, expresie a preocuparilor cu privire la piata imobiliara din Statele Unite (care initiase un trend descendent inca din 2006), dar si a dimensiunii expunerii institutiilor financiare pe acest sector si a complexitatii instrumentelor financiare utilizate. Iar gradul ridicat de integrare a pietelor financiare internationale a determinat propagarea temerilor pe mapamond!
Evenimentele ulterioare sunt cunoscute, actul I al crizei economico-financiare mondiale consumandu-se relativ repede! In aproximativ 1 an de la declansarea crizei financiare am asistat la amplificarea pierderilor (ajungandu-se la ordinul trilioanelor de dolari) si a falimentelor in sistemul financiar-bancar global si la intrarea in recesiune a economiilor dezvoltate! In septembrie 2008 banca de investitii Lehman Brothers a intrat in faliment, iar Rezerva Federala a intervenit pentru a salva gigantul AIG.
Autoritatile responsabile cu implementarea politicilor macroeconomice pe mapamond au incercat sa remedieze panica instaurata in economia mondiala. Bancile centrale au redus dobanzile de referinta catre niveluri minime istorice si au implementat masuri neconventionale de politica monetara (programe de quantitative easing), cu scopul de a reduce costurile de finantare si a atenua blocajul financiar!
De asemenea, guvernele au implementat programe bugetare expansioniste, cu scopul de a stabiliza declinul cererii din sectorul privat. De asemenea, au fost implementate ambitioase programe de salvare a sectorului financiar-bancar, atat in Statele Unite (programul TARP), dar si in Europa (in principal in Marea Britanie).
Aceste programe s-au resimtit la nivelul economiei reale cu un decalaj de cateva trimestre. Dupa cateva trimestre de contractie economica importanta (in unele cazuri chiar si peste 5% anualizat), economiile dezvoltate au inceput sa iasa din recesiune in a doua jumatate a anului 2009! Spre exemplu, in Statele Unite National Bureau of Economic Research a semnalat iesirea economiei din recesiune in iunie 2009 (dupa 18 luni).
Cu toate acestea, procesul de relansare economica nu a avut o distributie uniforma pe mapamond (nu toate economiile au beneficiat in mod egal de acest proces). Socul simetric (criza care a afectat intreaga economie mondiala) s-a transformat intr-un soc asimetric pentru unele economii (in care procesul de ajustare s-a dovedit mai sever si mai indelungat).
Mai mult, consecintele crizei au continuat sa se faca simtite si in urma iesirii din recesiune: nivelul ridicat al somajului, deteriorarea situatiei finantelor publice, mentinerea unor conditii dificile la nivelul creditarii, etc.
Totodata, eforturile de politica economica pentru contracararea crizei au generat in noi dezechilibre pe mapamond! In primul rand, situatia finantelor publice din economiile dezvoltate s-a deteriorat dramatic, o serie de state prezentand niveluri record ale deficitelor bugetare, care au rezultat in majorarea datoriei publice (ca raport in PIB) catre pragul de 100%. Astfel, la cateva trimestre de la iesirea din recesiune a economiilor dezvoltate s-a declansat actul II al crizei economico-financiare – criza finantelor publice.
Cu alte cuvinte, putem spune ca in urma actului I al crizei, economia mondiala a devenit mai vulnerabila (s-au amplificat si diversificat punctele nevralgice pe mapamond).
Intr-un astfel de context, companiile din sectorul privat nu au reluat investitiile la un ritm sustenabil. Formarea bruta de capital fix s-a limitat in ultimele trimestre (doar) sa raspunda la efectele favorabile pe termen scurt ale politicilor macroeconomice expansioniste implementate pe perioada crizei.
Iar intensificarea crizei finantelor publice in economiile dezvoltate (atat Europa, dar si Statele Unite) a determinat o noua unda de soc pe pietele financiare, cu impact nefavorabil imediat pentru economia reala (sprectrul recesiunii a reaparut in economiile dezvoltate).
