Nu au trecut decat doua saptamani de la incheierea summit-ului UE, intalnire la care Franta si Germania au pus bazele unui pact fiscal prin care majoritatea statelor din UE isi vor asuma o atitudine de cumpatare in ceea ce priveste cheltuielile bugetare, si pietele au revenit din nou pe scadere.
Principala regula teoretizata de liderii UE la summit, limitarea deficitului structural la 0,5% din PIB, nu a reusit sa convinga investitorii ca va rezolva problemele zonei euro.
Si nu este de mirare, tinand cont ca acest indicator are un grad ridicat de incertitudine. Spre exemplu, o proiectie a deficitului structural din Romania in perioada 1995-2011 releva ca acesta a atins un nivel minim in 2002 si 2003, de 1,3% si un nivel maxim (8,9%) in 2008, moment din care a inceput din nou sa scada.
Insa, surpriza! Daca luam in calcul cele mai recente date de PIB si deficit nominal de la Comisia Europeana, vedem ca 2009 a fost de fapt varful de deficit structural, cu 9% din PIB. Fara a analiza acum metoda de calcul, observam ca o simpla revizuire a cresterii economice si implicit a deficitului nominal din 2009 da peste cap tendinta de reducere a deficitului structural inceput in 2009.
Sensibilitatea acestui indicator face apel la corectitudinea si atentia politicienilor si chiar a tehnocratilor, intrucat este foarte usor sa imprimi o tendinta pentru acest indicator.
Mai mult, avand in vedere ca deficitul structural se calculeaza in relatie cu PIB potential, ajustarea acestuia se poate face si din pix, fiind suficient sa lucrezi asupra unui concept abstract, econometric, adica PIB potential, pe care sa il duci in sus.
Estimarile de PIB potential sunt cele mai periculoase pentru ca nu au la baza nicio teorie, ci un model econometric.
In mod real, PIB potential se bazeaza pe cresterea fortei de munca, unde Romania are un potential enorm, pe cresterea potentiala de capital si pe cea de progres tehnic, care provine din investitii. Capitalul si investitiile sunt punctele slabe ale Romaniei, motiv pentru care cresterea PIB potential a coborat spre 2-3%, fata de peste 5%, inainte de criza.
Dar pentru a da un mesaj credibil pietelor, este nevoie de o noua economie bazata pe reguli, care sunt mult mai greu de implementat si depind de vointa politica. Iar aceste reguli trebuie sa fie clar definite si de incredere, fara sa lase loc tentativelor de „a da bine in fata europenilor”, strategie la care politicienii romani se pricep foarte bine.
Intrebarea care se pune este daca deficitul structural este cea mai buna solutie pentru o economie bazata pe reguli si nu pe modelul discretionar, in care factorii de decizie nationali au ultimul cuvant de spus.
Ionut Dumitru, economistul sef al Raiffeisen Bank, crede ca este greu sa te raportezi la o tinta de deficit structural de 0,5% din PIB, care in opinia lui este marja de eroare, in contextul in care exista incertitudini mari in ceea ce priveste modalitatea de calcul a acestui indicator.
Tocmai acest grad ridicat de incertitudine atrage dupa sine nevoia unei institutii centrale care sa cacluleze pentru toate tarile inscrise in pactul fiscal deficitul structural. Aceasta institutie poate fi Banca Centrala Europeana sau Comisia Europeana (CE), dar tinand cont ca CE va stabili si mecanismele de corectie si eventualele sanctiuni, este normal ca ea sa aiba si “painea si cutitul”.
Germania, cea mai mare putere economica a Europei, si-a setat o tinta de deficit structural de 0,35%, pentru 2016, ce-i drept acest target fiind stabilit inaintea summit-ului UE si conceperea pactului fiscal.
Pe de alta parte, desi nu este Germania, Romania sta destul de bine in comparatie cu multe state din UE, dar o ajustarea spre tinta de 0,5% nu se va face intr-un an si, dupa cum spune un economist important din Romania, nici nu se va pune problema sa se faca o corectie prea puternica.
Este necesar, in schimb, ca politicienii sa isi asume si sa constientizeze trecerea intr-o noua economie, bazata pe reguli, pe cumpatare si corectitudine.
Principala regula teoretizata de liderii UE la summit, limitarea deficitului structural la 0,5% din PIB, nu a reusit sa convinga investitorii ca va rezolva problemele zonei euro.
Si nu este de mirare, tinand cont ca acest indicator are un grad ridicat de incertitudine. Spre exemplu, o proiectie a deficitului structural din Romania in perioada 1995-2011 releva ca acesta a atins un nivel minim in 2002 si 2003, de 1,3% si un nivel maxim (8,9%) in 2008, moment din care a inceput din nou sa scada.
Insa, surpriza! Daca luam in calcul cele mai recente date de PIB si deficit nominal de la Comisia Europeana, vedem ca 2009 a fost de fapt varful de deficit structural, cu 9% din PIB. Fara a analiza acum metoda de calcul, observam ca o simpla revizuire a cresterii economice si implicit a deficitului nominal din 2009 da peste cap tendinta de reducere a deficitului structural inceput in 2009.
Sensibilitatea acestui indicator face apel la corectitudinea si atentia politicienilor si chiar a tehnocratilor, intrucat este foarte usor sa imprimi o tendinta pentru acest indicator.
Mai mult, avand in vedere ca deficitul structural se calculeaza in relatie cu PIB potential, ajustarea acestuia se poate face si din pix, fiind suficient sa lucrezi asupra unui concept abstract, econometric, adica PIB potential, pe care sa il duci in sus.
Estimarile de PIB potential sunt cele mai periculoase pentru ca nu au la baza nicio teorie, ci un model econometric.
In mod real, PIB potential se bazeaza pe cresterea fortei de munca, unde Romania are un potential enorm, pe cresterea potentiala de capital si pe cea de progres tehnic, care provine din investitii. Capitalul si investitiile sunt punctele slabe ale Romaniei, motiv pentru care cresterea PIB potential a coborat spre 2-3%, fata de peste 5%, inainte de criza.
Dar pentru a da un mesaj credibil pietelor, este nevoie de o noua economie bazata pe reguli, care sunt mult mai greu de implementat si depind de vointa politica. Iar aceste reguli trebuie sa fie clar definite si de incredere, fara sa lase loc tentativelor de „a da bine in fata europenilor”, strategie la care politicienii romani se pricep foarte bine.
Intrebarea care se pune este daca deficitul structural este cea mai buna solutie pentru o economie bazata pe reguli si nu pe modelul discretionar, in care factorii de decizie nationali au ultimul cuvant de spus.
Ionut Dumitru, economistul sef al Raiffeisen Bank, crede ca este greu sa te raportezi la o tinta de deficit structural de 0,5% din PIB, care in opinia lui este marja de eroare, in contextul in care exista incertitudini mari in ceea ce priveste modalitatea de calcul a acestui indicator.
Tocmai acest grad ridicat de incertitudine atrage dupa sine nevoia unei institutii centrale care sa cacluleze pentru toate tarile inscrise in pactul fiscal deficitul structural. Aceasta institutie poate fi Banca Centrala Europeana sau Comisia Europeana (CE), dar tinand cont ca CE va stabili si mecanismele de corectie si eventualele sanctiuni, este normal ca ea sa aiba si “painea si cutitul”.
Germania, cea mai mare putere economica a Europei, si-a setat o tinta de deficit structural de 0,35%, pentru 2016, ce-i drept acest target fiind stabilit inaintea summit-ului UE si conceperea pactului fiscal.
Pe de alta parte, desi nu este Germania, Romania sta destul de bine in comparatie cu multe state din UE, dar o ajustarea spre tinta de 0,5% nu se va face intr-un an si, dupa cum spune un economist important din Romania, nici nu se va pune problema sa se faca o corectie prea puternica.
Este necesar, in schimb, ca politicienii sa isi asume si sa constientizeze trecerea intr-o noua economie, bazata pe reguli, pe cumpatare si corectitudine.
