Prima miscare de tactica economica a Premierului Ungureanu s-a concentrat asupra evaziunii fiscale. Despre aceasta initiativa cu componenta mediatica profunda am scris aici.
Cea de a doua propunere este reducerea cu 3-5% a CAS-ului la nivel de angajat , nu de angajator.
Raman la opinia ca nesansa Romaniei in perioade de reajustari si repozitionari globale este sa avem lideri ambitiosi cu generatori de idei slab pregatiti.
Propunerea poate fi analizata dintr-o mutitudine din perspective. Dupa analiza poate propunerea va fi imbunatatita. “Think Twice” de M. J. Mauboussin este titlul unei carti pe care o recomand .
Pornim de la premisa ca statul a descoperit de abia acum resurse bugetare, desi asupra existentei acestora unii insista de ceva vreme, si ca acestea nu sunt generate de “trucuri economice” de genul amanarii rambursarilor de TVA. ( aici ). Resursele pot fi temporare (one-off de tipul banilor generati prin capturarea unui evazionist) ori permanente. Acesta este un prim element care sa creioneze destinatia surplusului bugetar.
Un stat care are datorii sub forma de arierate si datorii conditionate ( beneficii salarilale castigate in instanta) si descopera resurse ar trebui sa inceapa cu plata acestor datorii care denatureaza circuitele economiei de piata si pilonii democratiei.
Desi aparent fungibili, aceeasi suma de bani primita sub forme diferite nu este utilizata in acelasi mod de aceiasi subiecti economici. Studiile de finante comportamentale si neuro-economie certifica faptul ca o suma perceputa ca si increment fata de status-quo merge in marea majoritate catre consum . In schimb aceeasi suma primita de aceeasi subiecti si perceputa ca o re-intregire a status-quo-ului merge in marea majoritate catre economisire.
O propunere privind fiscalitatea trebuie sa priveasca atat in prezent precum si in viitor iar miscarile tactice in lipsa unei priviri holistice asupra arhitecturii fiscale este suboptima. Romania trebuie sa reduca taxele si impozitele dar sa le si simplifice, sa creasca baza de impozitare dar sa si creasca penalitatile pentru comportamentul evazionist.
Reducerea taxarii muncii la nivel de angajat nu este similara cu cea la nivel de angajator chiar daca suma “injectata” este aceeasi. Daca angajatul o directioneaza in marea majoritatea catre consum ori economisire, angajatorul are posibilitatea de a fi mai nuantat in utilizarea sumelor si de a imprima un efect de multiplicare respectivului capital. Angajatorul poate transfera parte catre angajat, injecta bani in afacere pentru sustinere ori extindere, investi in proiecte noi, anagaja forta de munca suplimentara.
In masura existentei unor sume de bani, a unor dezechilibre la nivelul bugetelor viitoare de pensii si asigurari sociale, a unui potential economic denaturat de mixul de politici macroeconomice gresite luate in ultimii ani, directionarea banilor doar catre consum nu este cea mai inspirata idee. Nici macar directionarea catre economisire in tichete mici nu este mult superioara in lipsa rezolvarii problemelor de coordonare la nivelul ecologiei antreprenoriale si a deblocarii intermedierii financiare.
Propunerea nu pare a fi rezultatul unei incercari de constructie economica sustenabila si credibila ci un o miscare de tactica economica cu implicatii electorale.
Un excedent de bani ar trebui directionat atat in investitii sub forma Triumviratului si a Polilor de crestere cat si in reducerea fiscalitatii la nivel de angajator. Polii de crestere au capacitatea de a genera o rentabilitate superioara costului capitalului inclusiv dupa deducerile generate de captura statului ( spaga) iar Triumviratul la nivel de investitii ale statului implica atat antreprenori straini precum si locali.
Cea de a doua propunere este reducerea cu 3-5% a CAS-ului la nivel de angajat , nu de angajator.
Raman la opinia ca nesansa Romaniei in perioade de reajustari si repozitionari globale este sa avem lideri ambitiosi cu generatori de idei slab pregatiti.
Propunerea poate fi analizata dintr-o mutitudine din perspective. Dupa analiza poate propunerea va fi imbunatatita. “Think Twice” de M. J. Mauboussin este titlul unei carti pe care o recomand .
Pornim de la premisa ca statul a descoperit de abia acum resurse bugetare, desi asupra existentei acestora unii insista de ceva vreme, si ca acestea nu sunt generate de “trucuri economice” de genul amanarii rambursarilor de TVA. ( aici ). Resursele pot fi temporare (one-off de tipul banilor generati prin capturarea unui evazionist) ori permanente. Acesta este un prim element care sa creioneze destinatia surplusului bugetar.
Un stat care are datorii sub forma de arierate si datorii conditionate ( beneficii salarilale castigate in instanta) si descopera resurse ar trebui sa inceapa cu plata acestor datorii care denatureaza circuitele economiei de piata si pilonii democratiei.
Desi aparent fungibili, aceeasi suma de bani primita sub forme diferite nu este utilizata in acelasi mod de aceiasi subiecti economici. Studiile de finante comportamentale si neuro-economie certifica faptul ca o suma perceputa ca si increment fata de status-quo merge in marea majoritate catre consum . In schimb aceeasi suma primita de aceeasi subiecti si perceputa ca o re-intregire a status-quo-ului merge in marea majoritate catre economisire.
O propunere privind fiscalitatea trebuie sa priveasca atat in prezent precum si in viitor iar miscarile tactice in lipsa unei priviri holistice asupra arhitecturii fiscale este suboptima. Romania trebuie sa reduca taxele si impozitele dar sa le si simplifice, sa creasca baza de impozitare dar sa si creasca penalitatile pentru comportamentul evazionist.
Reducerea taxarii muncii la nivel de angajat nu este similara cu cea la nivel de angajator chiar daca suma “injectata” este aceeasi. Daca angajatul o directioneaza in marea majoritatea catre consum ori economisire, angajatorul are posibilitatea de a fi mai nuantat in utilizarea sumelor si de a imprima un efect de multiplicare respectivului capital. Angajatorul poate transfera parte catre angajat, injecta bani in afacere pentru sustinere ori extindere, investi in proiecte noi, anagaja forta de munca suplimentara.
In masura existentei unor sume de bani, a unor dezechilibre la nivelul bugetelor viitoare de pensii si asigurari sociale, a unui potential economic denaturat de mixul de politici macroeconomice gresite luate in ultimii ani, directionarea banilor doar catre consum nu este cea mai inspirata idee. Nici macar directionarea catre economisire in tichete mici nu este mult superioara in lipsa rezolvarii problemelor de coordonare la nivelul ecologiei antreprenoriale si a deblocarii intermedierii financiare.
Propunerea nu pare a fi rezultatul unei incercari de constructie economica sustenabila si credibila ci un o miscare de tactica economica cu implicatii electorale.
Un excedent de bani ar trebui directionat atat in investitii sub forma Triumviratului si a Polilor de crestere cat si in reducerea fiscalitatii la nivel de angajator. Polii de crestere au capacitatea de a genera o rentabilitate superioara costului capitalului inclusiv dupa deducerile generate de captura statului ( spaga) iar Triumviratul la nivel de investitii ale statului implica atat antreprenori straini precum si locali.
