Peste ani de zile, cand reverberatiile acute ale acestei crize se vor fi incheiat, vom putea spune cu un zambet plin de autosuficienta ca am trait vremuri istorice. Generatiile viitoare de finantisti ne vor asculta tacuti cu o apasare nedisimultata si regretand ca nu au luat parte la o asemenea valtoare ce ne-a ascutit simturile, noua, cei care astazi ne zbatem intre deznadejde si speranta.
Experienta acumulata este coplesitoare, multi deja o considera exhaustiva, si va face subiectul multor scrieri si tratate de profil. Vom putea vorbi de Romania anului 2007 cand cuvinte pline de elogii si emotionanta ipocrizie conturau avantul netarmurit al economiei romanesti, cand ministrul de finante anunta glorios ca avem o crestere economica ce ne va propulsa in primele 7 economii ale economiei europene, iar Romania s-a incadrat inevitabil pe calea prosperitatii si bunastarii.
Planuri marete de acordare fiecarui cetatean a mii de euro din partea statului sau chiar zeci de mii de euro acordati tinerilor ce se intorc in tara erau doar cateva dintre cumplitele utopii care hraneau nemilos imaginatia proaspetilor capitalisti. Numai ca visul frumos incepe sa se spulbere in 2008, sustinut inca cu eforturi majore din cauza alegerilor, pentru ca anii ce au urmat sa infatiseze o sinistra realitate ce au facut din acele personaje, adevarate stindarde ale propovaduirii bunastarii, doar niste oameni de trista amintire.
Romanii, cu buzunarele din ce in ce mai goale, deveneau dintr-o data cosmopoliti, auzeau de Lehman brothers, criza subprime, programul TARP si urmareau la tv declaratiile presedintelui BCE sau a presedintelui trezoreriei SUA. Politicienii romani , la randul lor, sunt cuprinsi si surprinsi de inexplicabila intorsatura a lucrurilor internationale si preiau in limbajul lor un stereotip mult uzat: turbulentele financiare ne-au adus aici. Identitatea nationala ca explicatie a evolutiei, calitatea romaneasca a lucrului bine facut si recenta febra a cresterii economice se disipa incetisor in uitare pentru ca aratatul cu degetul si cautarea vinovatilor sa fie noul sport politic al alesilor nostri.
In toata aceasta ecuatie isi face loc cu timiditate si piata de capital romaneasca, care suporta in imaginatia mea imaginea unui copil plin de entuziasm care dupa renasterea sa din 1995 ajunsese la frumoasa varsta a adolescentei plina de vise si planuri marete.
Teribilismul varstei o indemna sa viseze la comparatii cu fratii ei mai mari din Europa centrala si de vest, se vedea un hub regional care sa polarizeze interesele financiare din zona si, de ce nu, se pregatea sa preiacateva burse mai mici... ce sa mai, viitorul era asigurat, succesul garantat. Numai ca si in acest caz particular lucrurile au cazut in acelasi derizoriu al declaratiilor de impotenta si cacafoniilor de argumente pentru ca in final cu totii sa se incapataneze sa nu inteleaga ca la vremuri noi trebuie mentalitati noi si doar curajul de a se asuma schimbari majore este cel care poate salva ceea ce era de salvat.
Inovatia, adaptabilitatea, ambitia si accesarea ideilor salvatoare au fost calitatatile pe care nimeni nu a avut curajul sa le aduca in interminabilele discutii si schimbari in toata acesta ecuatie financiara denumita piata de capital. Politicienii nu au reusit sa inteleaga nici macar inspirati de greutatile acestor vremuri ca un ecosistem financiar nu se gandeste avand ca reper doar durata unui mandat politic si ca beneficiile unui astfel de sistem financiar sunt unele care dadeau Romaniei valente pozitive in parcurgerea drumurilor sinuoase ce caracterizeaza aceste vremuri. Nici pana in ziua de astazi lumea nu asociaza bursei imaginea de finantator al economiei, o economie de altfel istovita de greutatea cu care creditarea isi mai face loc in businessul local. Cu totii am incercat din rasputeri sa explicam ca de dimensiunea bursei se leaga multe aspecte pozitive, aceasta avand forta de a atrage investitorii straini si a echilibra multiplele dezechilibre financiare care destabilizeaza atat de mult economia romaneasca.
Retrospectiv privind, gandesc contemplativ la imensa amplitudine a sentimentelor ce au marcat acest scurt interval de 5 ani de zile, de la optimsmul febril ce contagia pe verticalasocietatea romaneasca care incheia dealuri de milioane la fiecare colt de cafenea pana la pesimismul profilactic si adesea bolnavicios care epuizeaza in prezent orice energie creatoare.
Astazi privesc dezamagit o piata care are o lichiditate de 1milion de euro/zi, din ce in ce mai putine companii listate si un apetit al participantilor la piata la cote de avarie. Mai este oare ceva de facut? Intrebarea ne bantuie existenta acum, o intreaga comunitate de brokeri este pusa in ipostaza de a-si regandi planurile de viata, iar o alta intrega comunitate de politicieni si reprezentanti ai domeniului aleg in continuare sa se ascunda sub pavaza inconsistentei si delasarii pentru a putea in final sa dea vina pe acelasi cliseu: suntem victimele turbulentelor financiare.
Parafrazandu-l pe Oscar Wilde: " Nemultumirea este primul pas in progresul unui om sau al unei natiuni"- trag nadejde ca cei de drept implicati vor reusi sa inteleaga ca asa nu se mai poate si trebuie sa isi asume rolul pe care il au.
Experienta acumulata este coplesitoare, multi deja o considera exhaustiva, si va face subiectul multor scrieri si tratate de profil. Vom putea vorbi de Romania anului 2007 cand cuvinte pline de elogii si emotionanta ipocrizie conturau avantul netarmurit al economiei romanesti, cand ministrul de finante anunta glorios ca avem o crestere economica ce ne va propulsa in primele 7 economii ale economiei europene, iar Romania s-a incadrat inevitabil pe calea prosperitatii si bunastarii.
Planuri marete de acordare fiecarui cetatean a mii de euro din partea statului sau chiar zeci de mii de euro acordati tinerilor ce se intorc in tara erau doar cateva dintre cumplitele utopii care hraneau nemilos imaginatia proaspetilor capitalisti. Numai ca visul frumos incepe sa se spulbere in 2008, sustinut inca cu eforturi majore din cauza alegerilor, pentru ca anii ce au urmat sa infatiseze o sinistra realitate ce au facut din acele personaje, adevarate stindarde ale propovaduirii bunastarii, doar niste oameni de trista amintire.
Romanii, cu buzunarele din ce in ce mai goale, deveneau dintr-o data cosmopoliti, auzeau de Lehman brothers, criza subprime, programul TARP si urmareau la tv declaratiile presedintelui BCE sau a presedintelui trezoreriei SUA. Politicienii romani , la randul lor, sunt cuprinsi si surprinsi de inexplicabila intorsatura a lucrurilor internationale si preiau in limbajul lor un stereotip mult uzat: turbulentele financiare ne-au adus aici. Identitatea nationala ca explicatie a evolutiei, calitatea romaneasca a lucrului bine facut si recenta febra a cresterii economice se disipa incetisor in uitare pentru ca aratatul cu degetul si cautarea vinovatilor sa fie noul sport politic al alesilor nostri.
In toata aceasta ecuatie isi face loc cu timiditate si piata de capital romaneasca, care suporta in imaginatia mea imaginea unui copil plin de entuziasm care dupa renasterea sa din 1995 ajunsese la frumoasa varsta a adolescentei plina de vise si planuri marete.
Teribilismul varstei o indemna sa viseze la comparatii cu fratii ei mai mari din Europa centrala si de vest, se vedea un hub regional care sa polarizeze interesele financiare din zona si, de ce nu, se pregatea sa preiacateva burse mai mici... ce sa mai, viitorul era asigurat, succesul garantat. Numai ca si in acest caz particular lucrurile au cazut in acelasi derizoriu al declaratiilor de impotenta si cacafoniilor de argumente pentru ca in final cu totii sa se incapataneze sa nu inteleaga ca la vremuri noi trebuie mentalitati noi si doar curajul de a se asuma schimbari majore este cel care poate salva ceea ce era de salvat.
Inovatia, adaptabilitatea, ambitia si accesarea ideilor salvatoare au fost calitatatile pe care nimeni nu a avut curajul sa le aduca in interminabilele discutii si schimbari in toata acesta ecuatie financiara denumita piata de capital. Politicienii nu au reusit sa inteleaga nici macar inspirati de greutatile acestor vremuri ca un ecosistem financiar nu se gandeste avand ca reper doar durata unui mandat politic si ca beneficiile unui astfel de sistem financiar sunt unele care dadeau Romaniei valente pozitive in parcurgerea drumurilor sinuoase ce caracterizeaza aceste vremuri. Nici pana in ziua de astazi lumea nu asociaza bursei imaginea de finantator al economiei, o economie de altfel istovita de greutatea cu care creditarea isi mai face loc in businessul local. Cu totii am incercat din rasputeri sa explicam ca de dimensiunea bursei se leaga multe aspecte pozitive, aceasta avand forta de a atrage investitorii straini si a echilibra multiplele dezechilibre financiare care destabilizeaza atat de mult economia romaneasca.
Retrospectiv privind, gandesc contemplativ la imensa amplitudine a sentimentelor ce au marcat acest scurt interval de 5 ani de zile, de la optimsmul febril ce contagia pe verticalasocietatea romaneasca care incheia dealuri de milioane la fiecare colt de cafenea pana la pesimismul profilactic si adesea bolnavicios care epuizeaza in prezent orice energie creatoare.
Astazi privesc dezamagit o piata care are o lichiditate de 1milion de euro/zi, din ce in ce mai putine companii listate si un apetit al participantilor la piata la cote de avarie. Mai este oare ceva de facut? Intrebarea ne bantuie existenta acum, o intreaga comunitate de brokeri este pusa in ipostaza de a-si regandi planurile de viata, iar o alta intrega comunitate de politicieni si reprezentanti ai domeniului aleg in continuare sa se ascunda sub pavaza inconsistentei si delasarii pentru a putea in final sa dea vina pe acelasi cliseu: suntem victimele turbulentelor financiare.
Parafrazandu-l pe Oscar Wilde: " Nemultumirea este primul pas in progresul unui om sau al unei natiuni"- trag nadejde ca cei de drept implicati vor reusi sa inteleaga ca asa nu se mai poate si trebuie sa isi asume rolul pe care il au.
