Poate ca editorii ar trebui sa isi omoare autorii ca sa le vanda mai bine cartile. Poate ca regizorii ar trebui sa isi treaca actorii prin chinuri groaznice pentru ca filmele lor sa aiba succes nebun. Casele de discuri ar trebui sa isi transforme muzicienii in niste mumii ambulante ca sa ii transforme in idoli internationali. Si toate acestea s-ar putea intampla doar pentru a va capta atentia dumneavoastra. Altfel, riscati sa ramaneti un public indiferent. Si nimeni nu se multumeste cu atat.
Suntem asaltati de cuvinte in fiecare secunda a vietii noastre. Suntem analizati, cantariti, comentati, huiduiti, pusi laolalta cu cei din stanga si dreapta noastra, fara sa ne intrebe cineva daca ne dorim lucrul acesta. In fiecare clipa, la radio, tv sau intr-o pagina de internet, cineva ne spune cum ar trebui sa ne trezim dimineata, cum sa ne bem cafeaua, cum sa folosim periuta de dinti si multe altele.
Catre fiecare por al fiintei noastre este dirijat un sfat. Industria publicitara si-a propus sa ne invete sa traim. Si, culmea, am ajuns sa o credem. Traim de cele mai multe ori conform dorintelor de patroana autoritara pe care ni le sopteste ea.
Bunele ei intentii ne urmaresc, in lumea noastra senina, indiferent de locul in care am ales sa ne ascundem. In vise, in dormitor, in sufragerie, in bucatarie, in baie, in holul blocului, in lift, in parcare, in masina, pe strada, la radio, la televizor, pe internet. Informatia s-a transformat intr-un har care transcede conceptul de “esential”. A ajuns cel mai important bun al erei noastre. Un om informat este un castigator sigur. Alege cuvantul! Si alegerea ta nu va ramane fara urmari...
Inundati in aceasta mare de cuvinte, e ciudat cum alegem moartea, in cele mai dese dintre cazuri.
Nu ma refer la apetenta publicului de televiziune, radio, ziar traditional sau internet pentur titluri bombastice. M-am plictisit de adevarurile perpetue de genul “sexul vinde intotdeauna”, “orice moarte violenta creste tirajul”, “razboiul este conditia suprema a evolutiei tehnologice”. Nu fac procesul gustului public.
Dar am obosit sa citesc aceleasi reclame tembele sau senzationale in toate colturile vietii mele. Refuz sa cred ca toata existenta mea se va dirija doar de la biroul unui creativ dintr-o agentie de publicitate. Ca maine voi cumpara masina cu care mi-a furat el mintile astazi. Ca poimaine voi alege o bautura racoritoare tocmai pentru ca mi-a soptit el astazi ca ar merita sa o incerc. Stim toti aceste lucruri. Uneori, alegem sa le ignoram tocmai pentru ca avem impresia ca viata ne da prea putine satisfactii. Nu fac procesul industriei publicitare.
Mi-e greu totusi sa nu observ ca gusturile noastre de astazi determina titlurile ziarelor de maine. Pentru ca, pana la urma, adolescentii aleg sa se sinucida asa cum dicteaza tendintele moderne. Teroristii aleg sa omoare oameni tocmai pentru ca asa isi pot transmite mai bine mesajul unei lumi care nu e interesata decat de crima si razbunare. Politicienii aleg sa isi poarte cu gratie povara de mascarici publici tocmai pentru ca oamenii de astazi vad in politica doar un spectacol ieftin de circ. Societatea si-a inventat propriile forme de publicitate. Unele inca ne mai uimesc prin abordare.
Cea mai grea forma a publicitatii este derapajul public. Tendintele negative dintr-o societate sunt adesea egale in abordare mesajelor publicitare. Nu e nimic mai interesant pentru un public asaltat de violenta decat un accident rutier in care au murit oameni. Viata n-ar putea sa bata moartea nici daca ar visa cu ochii deschisi. Ar fi prea putin cool...
Alunecam astfel, in fiecare zi, in groapa mizera a dorintelor noastre. Si, fara sa ne dam seama, ne lasam purtati de simturile primare pe care in restul zilelor noastre ne prefacem ca le-am ascuns bine in spatele mastii zilnice de portelan. Nevoia de violenta e acolo, in fiecare masina al carei sofer injura la fiecare 3 secunde, in fiecare copil care joaca un shooter inainte de culcare, in fiecare adolescent care priveste cu jind un clip youtube in care doi negri se bat de mama focului. Nevoia de ipocrizie ne acopera ochii cand cineva este talharit in plina strada, ne infunda urechile la strigatele de ajutor ale unei tinere violate in tufisurile din spatele blocului.
Cred ca toti ne-am nascut cu aceleasi calitati si defecte. Exact acelea pe care publicitatea, ca forma de comunicare, incearca sa le mangaie sau sa le acopere. Am continuat sa traim, zi dupa zi, cu falsa impresie ca stim ce e mai bine pentru noi. Si alegem benevol, in fiecare minut, sa traim clipa. Clipa pe care creativul de la agentia de publicitate ne-a oferit-o cu multa vreme in urma. Daca am indrazni sa visam la o alta cale, am fi imediat convinsi ca viata noastra e doar un morman de zile si nopti, aruncate de-a valma. Nu suntem frumosi, nu suntem inteligenti si supli, nu meritam sa fim parte a lumii moderne.
Daca am incerca, macar un minut, sa ne gandim la toate cele de mai sus, am observa ca lumea nu e doar informatie. Cele mai multe dintre lucrurile pe care le facem in fiecare zi nu au legatura cu informatia. Si nici nu ne sunt dictate de spoturi publicitare.
Inainte, lumea din jur era un sentiment. Surpriza!, inca a ramas asa. Noi am ales totusi sa fim orbi si plictisiti.
