Odata ce economia globala o va lua din nou in sus (la modul serios), vietile noastre ar putea urma, pentru cateva decenii bune, un traseu ascendent. Ma refer la vietile noastre ca indivizi, ca afaceri, institutii si organizatii individuale de aici, din Romania. Dar pentru ca asta sa se intample, nu avem a astepta o providentiala revenire economica a regiunii din care facem parte (UE), ci avem de schimbat ceva in noi insine, aici.
Rotita la care trebuie sa umblam e felul in care ne raportam noi la viata. Concret, felul in care reactionam la ce ni se intampla. La nivelul acela individual care, fie ca e vorba de o persoana, fie ca e vorba de o organizatie, se supune in intregime vointei noastre si nu este reglementat nici de cel mai represiv regim politic.
Ce facem cand ajungem in vremuri grele? Strangem cureaua si rabdam, fara a incerca sa facem cu adevarat ceva, la acest nivel individual, pentru a alunga greutatile. Gandim in mod reflex ca nu exista solutii aici si ca cei care au putere de vreun fel sau altul sunt cei care pot sa faca ceva, nu noi. Efortul de a indura o viata mai proasta ni se pare infinit mai tolerabil decat cel de a gasi o cale sa o facem mai buna.
Nu e niciun dubiu ca gasitul unei way out, cum spune englezul, e dificil. E greu pe bune, cu bube, taieturi si hernii, pentru ca trebuie sa ne eliberam din cele mai grele lanturi—cele ale obisnuintei. In privinta asta, stim ca ne e practic imposibil sa scapam de tipicul bizantin1 , de cifoza cervicala care doare dar ne permite sa facem bascalie de sabia de deasupra gatului, caci stim ca ea nu taie capete plecate.
De asta nu inovam mai mult in vremuri grele. De asta nu ne gandim la cai noi de a iesi din stransoare, la cai de-a genera bogatie noua, nu la meschinarii bune de impartit pe cea veche (cea creata deja de noi si de predecesorii nostri), ce se topeste vazand cu ochii. Sclipuim ceva, fie pe la noi prin ograda, fie scapand smechereste cate o mana prin ograda vecinului, sa-i mai ghiontim un pic capra si sa mai furluam macar un fursec, un leat de-nfipt in gard, ceva. Sa facem ceva curat si inchegat, ceva ce n-a mai facut neam de neamul nostru? Mai greu.
Din 2008 incoace ar fi trebuit sa vedem nu zeci, ci sute si poate chiar mii de idei noi de a crea valoare economica, in afaceri existente sau in altele nou-pornite. Eu unul nu zic ca n-au existat astfel de idei, ci ca au fost mult prea putine. Zic ca n-au avut loc nici in agenda publica, nici in atentia fiecaruia dintre noi—nu pe cat ar fi meritat.
Industriile creative2 de toate felurile, cele care traiesc din a naste idei noi nu doar frumoase ci si folositoare, ar fi trebuit sa infloreasca de atunci incoace si sa fie locomotivele care ne scot din groapa sau macar ne aduc mai aproape de marginea ei. Nu scriu toate acestea pentru c-am avut vreun vis profetic, ci pentru ca asa ceva s-a intamplat deja de mai multe ori, in mai multe locuri din lumea asta, de multa vreme.
Dar la noi nu se intampla—nu la nivelul critic care sa produca efecte vizibile3 . Și nici nu se va intampla pana cand relatiile noastre de zi cu zi, cele dintre oameni ca si cele dintre companii, institutii sau organizatii de orice fel nu vor fi fundamental oneste, bazandu-se pe valoare autentica. Intrebati-i, de exemplu, pe oamenii din filmul romanesc unde s-ar afla acesta (inclusiv din punct de vedere material) daca adevaratele valori de acolo ar fi recunoscute de la bun inceput in tara, nu doar tardiv in strainatate.
O economie si o societate cladite pe furt, spaga si carpeala ieftina dar scump platita nu vor avea niciodata nevoie de frumusete, inteligenta si ingeniozitate artistica sau inginereasca. Oricum nu in cantitati mari, capabile sa sustina multime de domenii profesionale, de orase si de familii si sa schimbe fata tarii. Ci vor putea sa dainuie la nesfarsit in uratenie si impostura--ganditi-va la nenumaratele exemple de arhitectura si amenajare urbanistica nu doar de cel mai prost gust, ci si de o calitate ingrozitoare.
Dar e in puterea noastra sa nu lasam sa se intample asa ceva. N-ar trebui sa renuntam la a gandi si a crea lucruri noi, utile si frumoase, in ciuda adversitatilor de tot felul. Sau cel putin ar trebui sa ne incurajam apropiatii si pe cei tineri din jurul nostru s-o faca, daca simtim ca n-avem puterea s-o facem noi insine. Ar trebui sa avem incredere ca micile noastre eforturi vor schimba pana la urma tara, chiar daca avem mult de tras pana sa vedem nu doar o floare-doua, ci primavara intreaga.
1. Da, e o referinta la un cantec al celor de la Timpuri Noi. Ale caror versuri, daca le-ati ascultat, sunt mult mai mult decat umplutura pentru melodie.
2. In prezent, expresia „industrii creative” e folosita in mod constructiv doar de visatorii din societatea civila care se chinuie sa incurajeze, prin initiative non-profit precum Asociatia Industrii Creative (www.industriicreative.ro), dezvoltarea acestor domenii. Institutiile noastre publice si puterea politica de orice culoare folosesc expresia doar in scop decorativ si anestezic, fara a intelege deocamdata o iota din ce inseamna si cat ar putea acest domeniu sa contribuie la dezvoltarea pe termen lung a tarii.
3. Am scris acest articol in timp ce ma aflam la Startup Weekend Cluj (cluj.startupweekend.org), un eveniment unde ideile noi sunt incurajate, iar cei care si le-au pus deja pe ale lor in practica ofera o farama de experienta generatiilor mai tinere de antreprenori. Astfel de evenimente ar trebui sa devina ubicue si sa isi piarda caracterul special si de raritate. Sa se intample atat de des incat sa devina niste locuri in care sa mergi ca la banca sau la stomatolog (la noi e anual, dar exista locuri unde se intampla lunar). Atunci am sti ca suntem pe drumul cel bun.
Rotita la care trebuie sa umblam e felul in care ne raportam noi la viata. Concret, felul in care reactionam la ce ni se intampla. La nivelul acela individual care, fie ca e vorba de o persoana, fie ca e vorba de o organizatie, se supune in intregime vointei noastre si nu este reglementat nici de cel mai represiv regim politic.
Ce facem cand ajungem in vremuri grele? Strangem cureaua si rabdam, fara a incerca sa facem cu adevarat ceva, la acest nivel individual, pentru a alunga greutatile. Gandim in mod reflex ca nu exista solutii aici si ca cei care au putere de vreun fel sau altul sunt cei care pot sa faca ceva, nu noi. Efortul de a indura o viata mai proasta ni se pare infinit mai tolerabil decat cel de a gasi o cale sa o facem mai buna.
Nu e niciun dubiu ca gasitul unei way out, cum spune englezul, e dificil. E greu pe bune, cu bube, taieturi si hernii, pentru ca trebuie sa ne eliberam din cele mai grele lanturi—cele ale obisnuintei. In privinta asta, stim ca ne e practic imposibil sa scapam de tipicul bizantin1 , de cifoza cervicala care doare dar ne permite sa facem bascalie de sabia de deasupra gatului, caci stim ca ea nu taie capete plecate.
De asta nu inovam mai mult in vremuri grele. De asta nu ne gandim la cai noi de a iesi din stransoare, la cai de-a genera bogatie noua, nu la meschinarii bune de impartit pe cea veche (cea creata deja de noi si de predecesorii nostri), ce se topeste vazand cu ochii. Sclipuim ceva, fie pe la noi prin ograda, fie scapand smechereste cate o mana prin ograda vecinului, sa-i mai ghiontim un pic capra si sa mai furluam macar un fursec, un leat de-nfipt in gard, ceva. Sa facem ceva curat si inchegat, ceva ce n-a mai facut neam de neamul nostru? Mai greu.
Din 2008 incoace ar fi trebuit sa vedem nu zeci, ci sute si poate chiar mii de idei noi de a crea valoare economica, in afaceri existente sau in altele nou-pornite. Eu unul nu zic ca n-au existat astfel de idei, ci ca au fost mult prea putine. Zic ca n-au avut loc nici in agenda publica, nici in atentia fiecaruia dintre noi—nu pe cat ar fi meritat.
Industriile creative2 de toate felurile, cele care traiesc din a naste idei noi nu doar frumoase ci si folositoare, ar fi trebuit sa infloreasca de atunci incoace si sa fie locomotivele care ne scot din groapa sau macar ne aduc mai aproape de marginea ei. Nu scriu toate acestea pentru c-am avut vreun vis profetic, ci pentru ca asa ceva s-a intamplat deja de mai multe ori, in mai multe locuri din lumea asta, de multa vreme.
Dar la noi nu se intampla—nu la nivelul critic care sa produca efecte vizibile3 . Și nici nu se va intampla pana cand relatiile noastre de zi cu zi, cele dintre oameni ca si cele dintre companii, institutii sau organizatii de orice fel nu vor fi fundamental oneste, bazandu-se pe valoare autentica. Intrebati-i, de exemplu, pe oamenii din filmul romanesc unde s-ar afla acesta (inclusiv din punct de vedere material) daca adevaratele valori de acolo ar fi recunoscute de la bun inceput in tara, nu doar tardiv in strainatate.
O economie si o societate cladite pe furt, spaga si carpeala ieftina dar scump platita nu vor avea niciodata nevoie de frumusete, inteligenta si ingeniozitate artistica sau inginereasca. Oricum nu in cantitati mari, capabile sa sustina multime de domenii profesionale, de orase si de familii si sa schimbe fata tarii. Ci vor putea sa dainuie la nesfarsit in uratenie si impostura--ganditi-va la nenumaratele exemple de arhitectura si amenajare urbanistica nu doar de cel mai prost gust, ci si de o calitate ingrozitoare.
Dar e in puterea noastra sa nu lasam sa se intample asa ceva. N-ar trebui sa renuntam la a gandi si a crea lucruri noi, utile si frumoase, in ciuda adversitatilor de tot felul. Sau cel putin ar trebui sa ne incurajam apropiatii si pe cei tineri din jurul nostru s-o faca, daca simtim ca n-avem puterea s-o facem noi insine. Ar trebui sa avem incredere ca micile noastre eforturi vor schimba pana la urma tara, chiar daca avem mult de tras pana sa vedem nu doar o floare-doua, ci primavara intreaga.
1. Da, e o referinta la un cantec al celor de la Timpuri Noi. Ale caror versuri, daca le-ati ascultat, sunt mult mai mult decat umplutura pentru melodie.
2. In prezent, expresia „industrii creative” e folosita in mod constructiv doar de visatorii din societatea civila care se chinuie sa incurajeze, prin initiative non-profit precum Asociatia Industrii Creative (www.industriicreative.ro), dezvoltarea acestor domenii. Institutiile noastre publice si puterea politica de orice culoare folosesc expresia doar in scop decorativ si anestezic, fara a intelege deocamdata o iota din ce inseamna si cat ar putea acest domeniu sa contribuie la dezvoltarea pe termen lung a tarii.
3. Am scris acest articol in timp ce ma aflam la Startup Weekend Cluj (cluj.startupweekend.org), un eveniment unde ideile noi sunt incurajate, iar cei care si le-au pus deja pe ale lor in practica ofera o farama de experienta generatiilor mai tinere de antreprenori. Astfel de evenimente ar trebui sa devina ubicue si sa isi piarda caracterul special si de raritate. Sa se intample atat de des incat sa devina niste locuri in care sa mergi ca la banca sau la stomatolog (la noi e anual, dar exista locuri unde se intampla lunar). Atunci am sti ca suntem pe drumul cel bun.
