Riscul unei investitii pe piata de capital are, in principal, doua componente: riscul specific si riscul de piata. Riscul specific este determinat de caracteristicile fiecarui titlu si cuprinde riscul specific domeniului in care isi desfasoara activitatea emitentul si riscul specific fiecarui titlu generat de situatia economico-financiara a emitentului. Riscul de piata exprima variabilitatea principalilor indicatori macroeconomici si este influentat de marimea dependentei activitatii emitentului de conditiile economice nationale si internationale.
La acestea se mai adauga si riscul uman generat de lipsa de profesionalism si/sau probitate a intermediarului financiar, fie in calitate de simplu mandatar, fie de participant la fundamentarea deciziei de investire. Obligatia intermediarilor/brokerilor este de a tine cont de interesele clientilor, de a urmari beneficiile asupra carora s-a convenit, de a respecta gradele de risc indicate de clienti. De asemenea, trebuie sa fie de buna credinta, sa-si desfasoare activitatea cu onestitate si integritate, acestea fiind reguli esentiale ale relatiei dintre intermediar si client. Nu de mult riscul uman s-a manifestat izbitor si pe piata romaneasca prin scandalul legat de WBS Holding si WBS Romania, care a intinat imaginea brokerilor.
Exista cazuri faimoase sau mai putin cunoscute publicului in care investitii financiare au fost afectate de riscul uman si transformate in escrocherii, diminuand increderea in intermediarii financiari. Este cazul fostului trader al Societe Generale, Jerome Kerviel, care a efectuat tranzactii neautorizate provocand bancii pierderi de miliarde de euro, cel al lui Jon S. Corzine, fost guvernator al statului New Jersey, senator SUA, sef la Goldman Sachs si care a falimentat compania de brokeraj MF Global folosindu-se fara autorizare de banii clientilor, cel al “Balenei de la Londra” care a generat pierderi de miliarde de euro dar si de reputatie si prestigiu pentru JP Morgan Chase, sau al lui Samuel Israel al III-lea, managerul unui fond de hedging (Bayou Funds) care a inselat clientii cu sute de milioane iar apoi si-a inscenat moartea pentru a scapa de raspunderea legii. Poate cel mai cunoscut caz este al lui Bernard Madoff, care a fost si CEO al bursei NASDAQ, si care, profitand de renumele pe care si l-a creat in timp, a delapidat prin firma sa zeci de miliarde de dolari. Cazul WBS Holding-WBS Romania prezinta asemanari cu cele mentionate.
Cazurile de mai sus, mai ales cel petrecut pe piata de capital autohtona, semnaleaza cateva chestiuni majore pentru cei care utilizeaza piata de capital si relatia lor cu brokerii.
In primul rand, investitorii trebuie sa-si puna problema daca intermediarii la care apeleaza sunt sau nu autorizati de autoritatea in domeniu (CNVM - pana la 30 aprilie 2013 sau alte autoritati din UE) pentru efectuarea unor astfel de operatiuni. In mod normal, autoritatea de supraveghere ar trebui sa monitorizeze orice activitate desfasurata pe teritoriul Romaniei inclusiv activitatile efectuate de case de brokeraj care sunt inregistrate in alte juridictii (prin implicatii, cazul WBS este elocvent). Nu este in sarcina investitorilor sa verifice autorizarea brokerilor, ci a supraveghetorului pietei respective. Ce ar fi sa ajungem sa verificam existenta autorizatiilor de functionare ale bancilor la care ne depunem capitalurile, ale fondurilor de pensii la care avem economiile sau ale societatilor de asigurari la care ne asiguram bunurile sau viata?
Un alt aspect pe care investitorii trebuie sa-l aiba in vedere este probitatea intermediarilor si nerespectarea instructiunilor primite din partea lor. Imaginea si increderea intermediarilor au fost afectate atunci cand brokerul respectiv (WBS) nu a respectat mandatul dat de investitori si a efectuat plasamente peste limita de risc asumata de clienti, fara sa discrimineze, se pare, intre acestia in raport cu intelegerile contractuale. Trebuie subliniat ca in situatii de frauda, priceperea economica a unor clienti nu le este de ajutor acestora. Sa nu uitam ca in cazul Madoff, banci de prima marime din Spania (Santander), Marea Britanie (HSBC si Royal Bank of Scotland), Italia (Unicredit) sau Olanda (Fortis) au pierdut miliarde desi aveau cele mai renumite departamente de specialisti in pietele financiare. In plus, in cazurile Kerviel si “Balena de la Londra” nici macar controlul in-house nu a fost suficient de bun pentru prevenirea fraudelor. Increderea investitorilor in WBS a fost inselata si prin prezentarea de extrase de cont se pare false, neconforme cu realitatea, ceea ce reprezinta, de asemenea, o incalcare a legii indiferent de juridictia unde este inregistrata casa de brokeraj. Mai mult, in pofida faptului ca una dintre cele doua case de brokeraj (WBS Holding) era inregistrata in alta jurisdictie, cele doua par sa fi utilizat acelasi personal. Nu in ultimul rand, in piata se stia ca presedintele Sibex este adevaratul proprietar al respectivei case de brokeraj. Sunt omisiuni in activitatea de supraveghere care trebuie sa fie indreptate in viitor. In astfel de cazuri s-a incalcat grav unul dintre cele mai importante principii care stau la baza investitiilor financiare si anume increderea intre parti si buna credinta. Cand unii brokeri isi incalca angajamentele fata de clienti, astfel de situatii ii afecteaza si pe brokerii de buna credinta.
Performanta plasamentelor pe pietele financiare este legata indisolubil de riscul asumat. In ultimii ani, riscurile au fost din ce in ce mai mari si au condus la volatilitati ridicate ale rentabilitatii pe unitatea de risc asumat. Riscurile aferente investitiilor se pot gestiona sau chiar diminua prin diferite strategii de investire. Riscul portofoliului se poate micsora prin introducerea unor active fara risc sau cu riscuri scazute (titluri de stat - vezi modelul CML, capital market line), riscul specific poate fi diminuat prin diversificarea portofoliului iar riscul de piata poate fi gestionat in functie de conditiile macroeconomice. In schimb, riscul uman este greu de evaluat si evitat atunci cand case de brokeraj si brokeri cu notorietate nu respecta conventiile avute cu clientii.
La acestea se mai adauga si riscul uman generat de lipsa de profesionalism si/sau probitate a intermediarului financiar, fie in calitate de simplu mandatar, fie de participant la fundamentarea deciziei de investire. Obligatia intermediarilor/brokerilor este de a tine cont de interesele clientilor, de a urmari beneficiile asupra carora s-a convenit, de a respecta gradele de risc indicate de clienti. De asemenea, trebuie sa fie de buna credinta, sa-si desfasoare activitatea cu onestitate si integritate, acestea fiind reguli esentiale ale relatiei dintre intermediar si client. Nu de mult riscul uman s-a manifestat izbitor si pe piata romaneasca prin scandalul legat de WBS Holding si WBS Romania, care a intinat imaginea brokerilor.
Exista cazuri faimoase sau mai putin cunoscute publicului in care investitii financiare au fost afectate de riscul uman si transformate in escrocherii, diminuand increderea in intermediarii financiari. Este cazul fostului trader al Societe Generale, Jerome Kerviel, care a efectuat tranzactii neautorizate provocand bancii pierderi de miliarde de euro, cel al lui Jon S. Corzine, fost guvernator al statului New Jersey, senator SUA, sef la Goldman Sachs si care a falimentat compania de brokeraj MF Global folosindu-se fara autorizare de banii clientilor, cel al “Balenei de la Londra” care a generat pierderi de miliarde de euro dar si de reputatie si prestigiu pentru JP Morgan Chase, sau al lui Samuel Israel al III-lea, managerul unui fond de hedging (Bayou Funds) care a inselat clientii cu sute de milioane iar apoi si-a inscenat moartea pentru a scapa de raspunderea legii. Poate cel mai cunoscut caz este al lui Bernard Madoff, care a fost si CEO al bursei NASDAQ, si care, profitand de renumele pe care si l-a creat in timp, a delapidat prin firma sa zeci de miliarde de dolari. Cazul WBS Holding-WBS Romania prezinta asemanari cu cele mentionate.
Cazurile de mai sus, mai ales cel petrecut pe piata de capital autohtona, semnaleaza cateva chestiuni majore pentru cei care utilizeaza piata de capital si relatia lor cu brokerii.
In primul rand, investitorii trebuie sa-si puna problema daca intermediarii la care apeleaza sunt sau nu autorizati de autoritatea in domeniu (CNVM - pana la 30 aprilie 2013 sau alte autoritati din UE) pentru efectuarea unor astfel de operatiuni. In mod normal, autoritatea de supraveghere ar trebui sa monitorizeze orice activitate desfasurata pe teritoriul Romaniei inclusiv activitatile efectuate de case de brokeraj care sunt inregistrate in alte juridictii (prin implicatii, cazul WBS este elocvent). Nu este in sarcina investitorilor sa verifice autorizarea brokerilor, ci a supraveghetorului pietei respective. Ce ar fi sa ajungem sa verificam existenta autorizatiilor de functionare ale bancilor la care ne depunem capitalurile, ale fondurilor de pensii la care avem economiile sau ale societatilor de asigurari la care ne asiguram bunurile sau viata?
Un alt aspect pe care investitorii trebuie sa-l aiba in vedere este probitatea intermediarilor si nerespectarea instructiunilor primite din partea lor. Imaginea si increderea intermediarilor au fost afectate atunci cand brokerul respectiv (WBS) nu a respectat mandatul dat de investitori si a efectuat plasamente peste limita de risc asumata de clienti, fara sa discrimineze, se pare, intre acestia in raport cu intelegerile contractuale. Trebuie subliniat ca in situatii de frauda, priceperea economica a unor clienti nu le este de ajutor acestora. Sa nu uitam ca in cazul Madoff, banci de prima marime din Spania (Santander), Marea Britanie (HSBC si Royal Bank of Scotland), Italia (Unicredit) sau Olanda (Fortis) au pierdut miliarde desi aveau cele mai renumite departamente de specialisti in pietele financiare. In plus, in cazurile Kerviel si “Balena de la Londra” nici macar controlul in-house nu a fost suficient de bun pentru prevenirea fraudelor. Increderea investitorilor in WBS a fost inselata si prin prezentarea de extrase de cont se pare false, neconforme cu realitatea, ceea ce reprezinta, de asemenea, o incalcare a legii indiferent de juridictia unde este inregistrata casa de brokeraj. Mai mult, in pofida faptului ca una dintre cele doua case de brokeraj (WBS Holding) era inregistrata in alta jurisdictie, cele doua par sa fi utilizat acelasi personal. Nu in ultimul rand, in piata se stia ca presedintele Sibex este adevaratul proprietar al respectivei case de brokeraj. Sunt omisiuni in activitatea de supraveghere care trebuie sa fie indreptate in viitor. In astfel de cazuri s-a incalcat grav unul dintre cele mai importante principii care stau la baza investitiilor financiare si anume increderea intre parti si buna credinta. Cand unii brokeri isi incalca angajamentele fata de clienti, astfel de situatii ii afecteaza si pe brokerii de buna credinta.
Performanta plasamentelor pe pietele financiare este legata indisolubil de riscul asumat. In ultimii ani, riscurile au fost din ce in ce mai mari si au condus la volatilitati ridicate ale rentabilitatii pe unitatea de risc asumat. Riscurile aferente investitiilor se pot gestiona sau chiar diminua prin diferite strategii de investire. Riscul portofoliului se poate micsora prin introducerea unor active fara risc sau cu riscuri scazute (titluri de stat - vezi modelul CML, capital market line), riscul specific poate fi diminuat prin diversificarea portofoliului iar riscul de piata poate fi gestionat in functie de conditiile macroeconomice. In schimb, riscul uman este greu de evaluat si evitat atunci cand case de brokeraj si brokeri cu notorietate nu respecta conventiile avute cu clientii.