Distributismul este in esenta o teorie economica ce a luat nastere ca urmare a esecului celor doua mari doctrine care au guvernat economia mondiala in ultimul secol. Socialismul, impreuna cu latura sa radicala, respectiv comunismul, si-a dovedit limitele prin faptul ca egalitatea financiara intre membrii societatii, indiferent de pregatirea si educatia acestora, nu s-a dovedit sustenabila pe termen lung, in timp ce astazi asistam ingrijorati la criza doctrinei capitaliste care a permis concentrarea in mana unei minoritati a resurselor financiare, pe cand masa larga a populatiei traieste doar in baza unui salariu. De asemenea, capitalismul a permis si crearea unor instrumente din ce in ce mai complicate de imbogatire (instrumente derivate, speculatii bursiere, etc.), care au condus la crize sistemice uriase (de exemplu, Statele Unite).
Conform doctrinei distributiste, dreptul la proprietate privata este un drept fundamental, iar mijloacele de productie ar trebui sa fie cat mai larg raspandite intre membrii societatii, in loc sa fie centralizate sub controlul statului (socialism) sau al catorva persoane (capitalism).
Privinta in acest moment doar aspirational, teoria distributista pune in centrul economiei cooperativele, daca vreti societati comerciale, care sunt detinute in comun de un numar mare de membri ai comunitatii locale, care astfel vor deveni parteneri de afaceri.
Adaptand teoria economica la realitatea in care traim, va invit sa facem un simplu exercitiu cu privire la cercul dumneavoastra de interese, din punct de vedere al cheltuirii banilor. Sa incepem cu furnizorii captivi (cei pe care din considerente tehnice, economice sau de reglementare nu-i putem schimba), precum furnizorii de energie electrica, gaze, apa, etc., si apoi am continuam cu furnizorii de produse alimentare (piata, restaurantul, magazinul de la bloc sau supermarket-ul), cu furnizorii de servicii (de curatenie, amenajari, contabilitate, avocati, etc.), furnizori de alte bunuri (mobilier, electrocasnice, etc.). Daca tragem linie, observam ca intr-un an 80% din ceea ce cheltuiti merge spre aceiasi furnizori. Conform teoriei distributiste, care, repet, in prezent este considerata idealista, dumneavoastra impreuna cu cei care au aceiasi furnizori ca si dumneavoastra urmeaza sa deveniti actionari la toti acesti furnizori. In aceasta calitate, sigur veti face eforturi pentru dezvoltarea business-ului respectiv, fie in calitate de angajat, fie de asociat. Cu alte cuvinte, gradul de cointeresare materiala va fi foarte mare, iar beneficiile obtinute ca urmare a acestor business-uri vor fi impartite intre proprietarii lor. Sigur ca, in masura in care aveti deja un business, urmeaza sa luati ca asociati pe toti clientii.
In urma implementarii la nivelul unei comunitati a acestui model, practic bogatia creata de afacerile respective, va fi impartita intre membrii acelei comunitati. Sigur ca de aici apar si o multitudine de probleme:
1. In prezent, bogatia este concentrata in mana unui numar foarte mic de persoane. Cum va fi ea transferata catre toti participantii la viata economica?
2. Cum va fi posibila evitarea generarii unor noi mamuti economici care sa preia ulterior controlul celorlalti?
3. Realist vorbind, este posibil asa ceva?
Raspunsul la aceste intrebari este dat de impozitarea progresiva. Aceasta nu se refera doar la impozitarea veniturilor, ci la tot ceea ce presupune o acumulare excesiva a averii in mana unei singure persoane. Impozitarea progresiva inseamna aplicarea unor cote diferite de impozitare in functie de persoana si suma careia i se aplica. De exemplu, daca o persoana castiga pana in 1.000 de lei va plati un impozit de 0%, daca ea castiga pana in 2.000 de lei va plati 10%, pana in 5.000 de lei va plati 15%, pana in 10.000 de lei va plati 20%, iar peste 10.000 de lei va plati 25%. Principiul impozitarii progresive este foarte simplu si este sau a fost aplicat de multe ori. Problema este ca acesta nu a fost aplicat deloc acolo unde este cea mai mare nevoie de el, si anume in mai buna distribuire a proprietatii.
Astfel impozitarea progresiva se poate utiliza prin introducerea unor cote diferentiate de impozitare la transferul dreptului de proprietate, fiind mai usor pentru omul sarac sa cumpere si omul bogat sa vanda. Acest sistem deja utilizat in unele tari din Europa, la transferul pamanturilor de exemplu, presupune ca in momentul in care un om bogat cumpara de la unul sarac, impozitul sa fie foarte mare, iar cand unul sarac va cumpara de la unul bogat, impozitul sa fie mic sau inexistent. In acelasi timp, impozitul diferentiat urmeaza sa fie aplicat si pentru impozitele locale. Daca o persoana detine pana in 10 hectare, de exemplu, va plati un impozit mic, impozitul urmand a creste in cazul detinerii unor suprafete foarte mari.
Un alt exemplu se refera la cresterea alerta, uneori exagerata, a numarului de magazine pentru diferite lanturi comerciale. Aceasta crestere poate fi, de asemenea, reglata prin intermediul impozitului progresiv. Astfel, statul trebuie sa autorizeze deschiderea de puncte de lucru. O cota de impozitare bine aleasa ar putea stabili ca, de exemplu, cei care au un magazin de bauturi alcoolice sa plateasca un anumit impozit, iar cei care au supermarketuri care vand, printre altele, si bauturi alcoolice sa plateasca o cota superioara. De asemenea, deschiderea de noi magazine sau puncte de lucru va fi impozitata pe acelasi principiu al cotei progresive. Astfel, micile businessuri vor putea creste si, in acelasi timp, persoanele implicate in activitatea lui, fie in calitate de angajati, fie de asociati vor avea parte de bunastare.
Dupa cum am aratat anterior, nu exista niciun domeniu in care impozitul diferentiat (progresiv) nu poate fi aplicat. In contextul in care teoria distributismului va fi luata in considerare, cel putin la nivel de solutie pentru criza economica fara precedent in care ne aflam astazi, impozitarea progresiva va fi viitorul in materie de impozitare, pentru ca este singura ce va impiedica bogatii sa devina mai bogati, si astfel, micile afaceri vor putea sa creasca.
In final, doresc sa fac precizarea ca scopul acestui articol nu este acela de a promova sau critica o doctrina economica sau alta, ci de a pune in discutie o noua abordare a teoriei economice contemporane si a alternativelor pentru iesirea din criza economica. Fara a fi neaparat un adept al cotei progresive, ma intreb daca nu cumva aceasta modalitate de impozitare va fi un factor decisiv in cointeresarea tuturor angajatilor si autoritatilor centrale si locale in crearea unei societati mai performante si nu in ultimul rand in crearea unei infrastructuri corespunzatoare secolului in care ne aflam.
Conform doctrinei distributiste, dreptul la proprietate privata este un drept fundamental, iar mijloacele de productie ar trebui sa fie cat mai larg raspandite intre membrii societatii, in loc sa fie centralizate sub controlul statului (socialism) sau al catorva persoane (capitalism).
Privinta in acest moment doar aspirational, teoria distributista pune in centrul economiei cooperativele, daca vreti societati comerciale, care sunt detinute in comun de un numar mare de membri ai comunitatii locale, care astfel vor deveni parteneri de afaceri.
Adaptand teoria economica la realitatea in care traim, va invit sa facem un simplu exercitiu cu privire la cercul dumneavoastra de interese, din punct de vedere al cheltuirii banilor. Sa incepem cu furnizorii captivi (cei pe care din considerente tehnice, economice sau de reglementare nu-i putem schimba), precum furnizorii de energie electrica, gaze, apa, etc., si apoi am continuam cu furnizorii de produse alimentare (piata, restaurantul, magazinul de la bloc sau supermarket-ul), cu furnizorii de servicii (de curatenie, amenajari, contabilitate, avocati, etc.), furnizori de alte bunuri (mobilier, electrocasnice, etc.). Daca tragem linie, observam ca intr-un an 80% din ceea ce cheltuiti merge spre aceiasi furnizori. Conform teoriei distributiste, care, repet, in prezent este considerata idealista, dumneavoastra impreuna cu cei care au aceiasi furnizori ca si dumneavoastra urmeaza sa deveniti actionari la toti acesti furnizori. In aceasta calitate, sigur veti face eforturi pentru dezvoltarea business-ului respectiv, fie in calitate de angajat, fie de asociat. Cu alte cuvinte, gradul de cointeresare materiala va fi foarte mare, iar beneficiile obtinute ca urmare a acestor business-uri vor fi impartite intre proprietarii lor. Sigur ca, in masura in care aveti deja un business, urmeaza sa luati ca asociati pe toti clientii.
In urma implementarii la nivelul unei comunitati a acestui model, practic bogatia creata de afacerile respective, va fi impartita intre membrii acelei comunitati. Sigur ca de aici apar si o multitudine de probleme:
1. In prezent, bogatia este concentrata in mana unui numar foarte mic de persoane. Cum va fi ea transferata catre toti participantii la viata economica?
2. Cum va fi posibila evitarea generarii unor noi mamuti economici care sa preia ulterior controlul celorlalti?
3. Realist vorbind, este posibil asa ceva?
Raspunsul la aceste intrebari este dat de impozitarea progresiva. Aceasta nu se refera doar la impozitarea veniturilor, ci la tot ceea ce presupune o acumulare excesiva a averii in mana unei singure persoane. Impozitarea progresiva inseamna aplicarea unor cote diferite de impozitare in functie de persoana si suma careia i se aplica. De exemplu, daca o persoana castiga pana in 1.000 de lei va plati un impozit de 0%, daca ea castiga pana in 2.000 de lei va plati 10%, pana in 5.000 de lei va plati 15%, pana in 10.000 de lei va plati 20%, iar peste 10.000 de lei va plati 25%. Principiul impozitarii progresive este foarte simplu si este sau a fost aplicat de multe ori. Problema este ca acesta nu a fost aplicat deloc acolo unde este cea mai mare nevoie de el, si anume in mai buna distribuire a proprietatii.
Astfel impozitarea progresiva se poate utiliza prin introducerea unor cote diferentiate de impozitare la transferul dreptului de proprietate, fiind mai usor pentru omul sarac sa cumpere si omul bogat sa vanda. Acest sistem deja utilizat in unele tari din Europa, la transferul pamanturilor de exemplu, presupune ca in momentul in care un om bogat cumpara de la unul sarac, impozitul sa fie foarte mare, iar cand unul sarac va cumpara de la unul bogat, impozitul sa fie mic sau inexistent. In acelasi timp, impozitul diferentiat urmeaza sa fie aplicat si pentru impozitele locale. Daca o persoana detine pana in 10 hectare, de exemplu, va plati un impozit mic, impozitul urmand a creste in cazul detinerii unor suprafete foarte mari.
Un alt exemplu se refera la cresterea alerta, uneori exagerata, a numarului de magazine pentru diferite lanturi comerciale. Aceasta crestere poate fi, de asemenea, reglata prin intermediul impozitului progresiv. Astfel, statul trebuie sa autorizeze deschiderea de puncte de lucru. O cota de impozitare bine aleasa ar putea stabili ca, de exemplu, cei care au un magazin de bauturi alcoolice sa plateasca un anumit impozit, iar cei care au supermarketuri care vand, printre altele, si bauturi alcoolice sa plateasca o cota superioara. De asemenea, deschiderea de noi magazine sau puncte de lucru va fi impozitata pe acelasi principiu al cotei progresive. Astfel, micile businessuri vor putea creste si, in acelasi timp, persoanele implicate in activitatea lui, fie in calitate de angajati, fie de asociati vor avea parte de bunastare.
Dupa cum am aratat anterior, nu exista niciun domeniu in care impozitul diferentiat (progresiv) nu poate fi aplicat. In contextul in care teoria distributismului va fi luata in considerare, cel putin la nivel de solutie pentru criza economica fara precedent in care ne aflam astazi, impozitarea progresiva va fi viitorul in materie de impozitare, pentru ca este singura ce va impiedica bogatii sa devina mai bogati, si astfel, micile afaceri vor putea sa creasca.
In final, doresc sa fac precizarea ca scopul acestui articol nu este acela de a promova sau critica o doctrina economica sau alta, ci de a pune in discutie o noua abordare a teoriei economice contemporane si a alternativelor pentru iesirea din criza economica. Fara a fi neaparat un adept al cotei progresive, ma intreb daca nu cumva aceasta modalitate de impozitare va fi un factor decisiv in cointeresarea tuturor angajatilor si autoritatilor centrale si locale in crearea unei societati mai performante si nu in ultimul rand in crearea unei infrastructuri corespunzatoare secolului in care ne aflam.
