Nu-mi sunt pe plac sarbatorile de iarna bucurestene. Din pacate, multe dintre orasele mai mari sau mai mici din provincie au imprumutat din saracia sarbatorilor bucurestene si ne ofera acum acelasi spectacol gol si grotesc de-a dreptul, uneori.
Colindatori care iti bat la usa incepand din luna noiembrie. Apropierea de Craciun care aduce valuri din ce in ce mai dese de scancete ale acestor grupuri de colindatori dornici de un castig usor. Ghirlande agatate la intamplare in vitrinele magazinelor pentru ca “asa trebuie sa fie”. Magazine pline ochi de oameni care cumpara intr-o frenezie totala orice le cade la indemana. Mos Craciuni atat de multi incat stai si te intrebi cata confuzie trebuie sa fie in capul unui copil care inca mai crede in unicul si marinimosul Mos...
Eu nu ma regasesc in acest decembrie bucurestean. Nu-mi apartine si nici nu l-as recomanda cuiva.
In acest an insa, am regasit sarbatorile mele, intr-o carte pe care o cumparasem cu ani in urma. O carte pe care nu credeam s-o citesc vreodata. Cand am cumparat-o, am facut mai degraba o investitie in infrastructura. :-) . La fel cum se intampla cu cartea de telefoane sau cu Pagini Aurii. In ultimele zile, insa, am regasit mai mult decat speram in cartea cu pricina. Mi-am regasit copilaria.
Mirosul de paine aburinda. Laptele fiert in ceaunul in care mai inainte se facuse mamaliga. Carnatii, atarnati deasupra plitei, sa-si verse focul greutatii. Slujba de Paste. Asa imi amintesc eu Raiul copilariei. Cum si l-or aminti insa parintii mei…, sau bunicii…? Din povestile lor, as putea intui un strop din bogatia copilariei pe care au avut-o. Timpul insa, distanta…, si fuga zilnica a vietii noastre mi-a alungat prilejul de a afla cu adevarat.
Sunt, pe lumea asta, milioane de motive care ne aduc aminte de casa. De casa copilariei noastre. Acel loc in care mirosurile, culorile, senzatiile, gustul, toate au prins viata si ne-au urmat apoi ca niste prieteni fideli. Doar naivii spun ca au ajuns oameni in toata firea. Noi, ceilalti, oamenii obisnuiti, depanam mereu, inconstient, povestea copilariei noastre ori de cate ori ne reintalnim cu acesti prieteni.
Cand am citit pentru prima oara o pagina din cartea care a provocat acest articol, am pasit pentru cateva ore in lumea copilariei mele. "Bucate, Vinuri si Obiceiuri romanesti" (editie noua, indelung revazuta si mult adaugita), a Domnului Radu Anton Roman.
Asa se cheama lumea pe care o cutreier in timpul liber din ultima saptamana. De ce scriu despre aceasta carte? Din placere, pentru ca n-am crezut vreodata ca poate cineva sa scrie o carte de bucate pe care s-o citesc la fel ca pe un roman.
O carte care la Paris costa de patru ori mai mult ca in librariile romanesti. Cu toate acestea, acolo este un best seller. O carte pe care va invit sa o rasfoiti macar. Pentru ca strange-n ea cate putin din fiecare dintre noi.
O carte cat o lume intreaga…
Sper sa aveti o saptamana linistita. Ne intalnim luni, cu ultimul editorial din 2006.
