In anumite scenarii, agricultura si energia ar fi domeniile strategice care ar putea sa aduca intensificarea cresterii economice in Romania. Dintotdeauna si indeobste, insa, strategia constanta a progresului economic ar trebui sa fie profitul, obtinerea acestuia. Caci dincolo de calcule (strategice) conjuncturale, profitul – ca principiu economic si stare de fapt – este motorul care alimenteaza mersul cresterii economice.
Reducerea CAS cu 5 puncte procentuale, asa cum a fost asumata pentru mijlocul lui 2014, va atenua decalajul de competitivitate de pe urma impozitarii muncii, prin apropierea Romaniei, in aceasta privinta, de cotele medii din UE. In acelasi timp, neimpozitarea profitului investit in capital tehnologic ar fi o masura de relaxare fiscala care ar potenta si mai mult capitalizarea mediului de afaceri.
Clasa antreprenoriala trebuie sa (re)descopere cu adevarat gustul profitului, nu doar ca motivatie si sursa de castig pe termen scurt, ci si ca mijloc indispensabil pentru capitalizarea in timp a afacerilor.
De exemplu, dintr-un total de 644.325 firme, potrivit rezultatelor financiare aferente lui 2012, 363.363 au obtinut profituri iar 280.962 firme au declarat pierderi. Total profiturilor este de 53,58 miliarde lei iar pierderile se cifreaza la 48,47 miliarde lei, ceea ce este semnul unei economii profund fragilizate, nu doar pe fondul crizei economice, cat si in privinta acumularilor necesare dezvoltarii. Iar distributia rezultatelor financiare intre companiile mari si intreprinderile mici si mijlocii arata ca acestea din urma dau grosul pierderilor, de 34,96 miliarde lei, adica peste 70% din totalul pierderilor.
In conditiile in care accesul la finantare pentru investitii ramane relativ restrictiv, in special pentru intreprinderile mici si mijlocii, masura de neimpozitare a profitului reinvestit ar avea certe avantaje economice, prin cresterea inzestrarii cu capital dar si a gradului de industrializare, criterii la care Romania este mult restanta in comparatie cu alte economii europene. Totodata, o asemenea facilitate fiscala va aduce si un plus de disciplina financiara voluntara, prin eforturi sporite pentru cresterea profitabilitatii si eligibilitatii in plan fiscal.
Numeroase tari fac apel, in prezent, la diverse facilitati fiscale in privinta impozitarii profitului: Spania, Olanda, SUA, Italia, Finlanda, Letonia, Estonia, Slovenia, Croatia. De exemplu, in cazul Spaniei, reducerea cu 10 puncte procentuale a cotei de impozitare pentru profitul reinvestit este insotita si de conditii favorabile de eligibilitate in situatia vanzarii activelor inainte de termenul legal. In Olanda, de exemplu, cheltuielile de capital si investitiile in cercetare-dezvoltare se deduc din impozitul pe profit in proportie de 54%; in Finlanda, pachetul de stimulente fiscale vizeaza scutirea de impozitare a investitiilor in cercetare-dezvoltare, stimulente prntru intreprinderile mici, precum si un regim de amortizare accelerata pentru investitiile de capital si cladiri.
In Romania, neimpozitarea profitului reinvestit nu este o abordare fiscala care sa se afle in prima auditie pe masa deciziilor economice. De exemplu, intr-o anumita versiune, masura a fost adoptata in 2009, insa doar pana la sfarsitul lui 2010 si mai degraba in litera decat in spiritul ei, ceea ce a atenuat considerabil stimulentele si eforturile investitionale anticipate.
Pe de o parte, in conformitate cu “litera” unei asemenea facilitati fiscale, a avut loc scutirea de impozit a profitului investit in productia si/sau achizitia de echipamente tehnologice (vezi art. 192 din Codul Fiscal). Pe de alta parte, “spiritul” stimulentelor investitionale a fost amputat prin anumite prevederi complementare, si anume determinarea valorii contabile a activelor prin “scaderea din valoarea de productie si/sau de achizitie a sumei pentru care s-a aplicat facilitatea” (alin. 12). Practic, activele care faceau obiectul investitiei erau lipsite de avantajul suplimentar de a fi supuse amortizarii pe masura exploatarii lor. Astfel, avantajele facilitatii fiscale erau contrabalansate de imposibilitatea recuperarii, prin amortizare, a valorii investitiei. In atare conditii, masura nici nu avea cum, de facto, sa-si afirme potentialul investitional.
De aceea, pentru ca facilitatea fiscala sa-si arate roadele, trebuie sa se asigure mentinerea valorii fiscale a activelor in vederea amortizarii, astfel incat stimulentele investitionale sa fie intacte. Este importanta, totodata, si mentinerea stimulentelor fiscale pentru o perioada (cat) mai lunga de timp, astfel incat calculele antreprenoriale sa nu fie viciate in termenii “acum ori niciodata”, mai ales ca o asemenea facilitate fiscala isi va arata roadele in timp, pe masura ce intreprinzatorii vor realiza sansa de a-si capitaliza afacerile si “prin ei insisi”, prin dezvaluirea profiturilor, nu doar “din afara”, in functie de criteriile de bonitate bancara.
In plus, in conditiile actuale de profitabilitate a mediului de afaceri, neimpozitarea profitului reinvestit nu fi va o masura impovaratoare pentru buget, potrivit unor calcule preliminare. Chiar pe termen relativ scurt, impactul bugetar ar neimpozitarii profitului reinvestit ar putea fi unul pozitiv.
Bineinteles, cifrele si calculele de impact bugetar sunt repere importante. Insa dincolo de acestea, in prim planul dezbaterii trebuie sa ramana obiectivul esential, si anume stimularea decisiva a mediului de afaceri, a potentialului sau investitional. Iar impactul va fi si mai intens daca facilitatea fiscala va fi extinsa si pentru investitiile in cladiri, spatii de productie etc.
In virtutea logicii economice si in conditiile de fata, neimpozitarea profitului reinvestit nu va prejudicia bugetul statului, ci dimpotriva. Pe de o parte, intreprinzatorii vor urmari mai abitir obtinerea profitului si, pe de alta parte, prin cresterea achizitiilor de echipamente tehnologice vor aparea noi profituri pentru alti intreprinzatori, cresterea productiei de bunuri de capital, noi locuri de munca, TVA si alte impozite aferente tuturor acestora.
Insa nu neaparat o asemenea perspectiva bugetara ar trebui sa anime adoptarea masurii. Insanatosirea finantelor publice nu echivaleaza, in mod necesar, cu insanatosirea economiei. Reciproca este, insa, mult mai probabila.
Nu bugetul statului trebuie sa fie vehicolul cresterii economice, ci antreprenoriatul si acumularea de capital, intr-un context de politici economice care sa consolideze (institutional si financiar) mediul de afaceri. In economia de piata libera, concurentiala, capitalul si profiturile sunt ancorele care vor trage in sus, in mod durabil, munca si salariile.
