Starea de bine spre care jinduim in fiecare moment al existentei noastre (acceptat fiind ca axioma faptul ca dimensiunea terestra a acesteia este proiectia descoperirii sinelui si al coordonatelor spatiului sau de miscare) depinde de profunzimea experientelor personale de viata.
Daca, la nivel de individ, personalizarea finalitatilor poate genera solutii deschise, la nivel de popor sau natiune satisticile construite cu buna credinta confirma subordonarea individului fata de cultura grupului in care s-a format initial. Educatia (cu precadere, informala, astazi) de care am beneficiat de-a lungul formarii personalitatii noastre actuale este cea care genereaza asteptari a caror profunzime este direct proportionala cu varsta (definita, informal, ca validare a succesului eforturilor de integrare in grupul din care ne dorim sa facem parte) si de comunicarea zilnica de tip boomerang cu semenii de care, in cunostinta de cauza, ne inconjuram din comoditate. Invariabil, starea de bine este legata de unul dintre cele trei elemente ce ne domina existenta, scurta de altfel, intre nastere si moarte.
Posesia si consumul de hrana, sex, si, in final, dupa ce apetitul visceral pentru primele doua este satisfacut, se instaleaza starea de bine daca exercitiul de control asupra unei multimi satisfacatoare de semeni da rezultatele scontate.
Intr-o lume in care viteza conteaza (si nu spatiul, cu frumusetea lui), iar imaginea in miscare domina metaforele initiale cuantificate in cuvantul revelator de regasiri elevate, ritmurile simple hranesc elementar nevoia de miscare intuita doar de mesterii de ceasuri elvetiene mecanice. In seara petrecuta intr-un sat uitat de lume dintr-o mica insula, unde Franta si Olanda au granita comuna, am avut un soi de revelatie generatoare de raspunsuri la frustarile globalizarii. Intre obiceiurile culinare, comportamentul sexual si arta ca forma de exprimare a unei generatii, exista o legatura profunda. Simplificarea, in procesul globalizarii, are menirea de a minimiza costurile asigurand pentru majoritate, simultan, o stare de bine cu “masura unica”. Miscarile bruste in muzica house, maximele de decibeli pe intervale scurte in melodiile de top, agresiunea culorilor si formelor in spatiile cotidiene ca formula magica de iesire din pluton, intalnirile dintre parteneri, neaparat cu final sexual asteptat, ritmicitatea searbada cu care este exploatata secunda, textele de carte ce esueaza perseverent in zona retetelor ”fast sex”, fiecare si, mai ales, impreuna, construiesc constiincios bariera ce ne impiedica sa fim EU si ne inchide in spatiul in care, treptat, devenim un NOI impersonal.
Vrem tot mai mult, mai usor, mai ieftin. Efortul minim cu satisfactie maxima! Pentru asta am inventat pilule-surogat care sa inlocuiasca nevoia de bine. Bauturile cu bule au inlocuit placerea degustarii aromei fructului strivit de talpile dansatorilor. Farfuriile supraincarcate cu amestecuri de produse crescute departe de caldura soarelui sunt preferate de cei pentru care butonul a inlocuit cuvantul. Ne repezim sa plonjam in spatii cu placeri promise de articole din revistele educative intr-ale placerii si, la final, nesatisfacuti, ne invinovatim pentru ca nu am gasit calea spre BINE. Alergam repede spre destinatie, aceeasi, de mii de ani, fara sa ne bucuram de frumusetea drumului, si ne alegem doar cu o gafaiala inainte de ultima suflare. In Franta se mai pastreaza inca vechile poteci spre starea adevarata de bine. E datoria celor care le cunosc, francezi sau nu, sa le mentina deschise acelora care vin dupa noi. Dalai Lama spune ca, la inceput de an, trebuie sa plecam in locuri indepartate, nemaivazute, unde sa ne incarcam cu energii pozitive pentru noul an. Saint Martin este locul ideal.
