LA CALD: Criza s-a terminat! Serios?

Va mai amintiti cum oficialii guvernamentali ingropau criza prin declaratii electorale in urma cu sase ani? "Raspunsul este clar nu, criza financiara internationala nu va avea efecte asupra economiei si asupra cetatenilor", asa arata reactia reprezentantilor BNR si a guvernantilor in anul 2008 la intrebarile despre efectele iminente ale crizei financiare.

“Criza s-a terminat”, ne-a incurajat in urma cu cateva minute ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea. Argumentatia politica trebuie analizata, bineinteles, in contextul campaniei electorale. “In 2014 cresterea economica va fi mult peste asteptarile pe care s-a construit bugetul. Revenirea consumului pe primele luni va duce la o crestere economica mai mare si tocmai pentru ca economia isi revine vreau sa transmit mesajul ca oamenii trebuie sa aiba incredere sa consume, firmele sa aiba incredere sa se imprumute ca sa investeasca, bancile sa aiba incredere sa finanteze pentru investitii si consum."

Mergeti, luati imprumuturi, consumati - un mesaj gresit!

Sa presupunem ca ministrul Liviu Voinea are dreptate si ca economia a iesit total din criza. In acest scenariu, mesajul sau “mergeti, luati imprumuturi, investiti, consumati, Romania si-a revenit!”, este total gresit din punct de vedere economic. Ce refuza sa inteleaga Liviu Voinea, asa cum se intampla in cazul tuturor economistilor de stanga, este ca o economie bazata pe consum nu genereaza crestere economica sanatoasa. Logica economica ne convinge ca pentru a consuma constant si mai mult in viitor, trebuie sa ne limitam cheltuielile in prezent. Avansul prosperitatii trebuie sa fie produsul economisirii unei parti din castigurile actuale. Productia si investitiile private, doua dintre ingredientele de care economia romaneasca are nevoie ca de aer, nu vor fi relansate fara economisiri si investitii sanatoase.

Dar s-a incheiat criza, asa cum ne transmit guvernantii? Din pacate, studiile sociologice ne arata ca romanii nu cred ca criza s-a terminat. Majoritatea romanilor apreciaza ca lucrurile in tara se indreapta intr-o directie gresita, potrivit datelor unui Eurobarometru de astazi care releva ca 87% dintre cetateni au o parere proasta despre starea economiei nationale si tind sa nu aiba incredere in Guvern (74%) si Parlament (80%). De asemenea, 48% dintre respondentii acestui sondaj cred ca perioada cea mai grea urmeaza sa vina, deoarece inca nu a fost atins punctul culminant al crizei, si doar 34% dintre romani sunt increzatori in ce priveste viitorul. Un alt studiu, de data aceasta independent si privat, realizat de GFK, arata ca romanii sunt la fel de pesimisti, ca in 2013, in ceea ce priveste redresarea economiei si veniturile in acest an.

Ce opinie aveti? Criza s-a terminat? Economia evolueaza peste asteptarile voastre, in calitate de antreprenori ori persoane fizice?

1. Crezi ca s-a terminat criza economica din Romania?


Setari Cookie-uri