Q&A: Cum vad administratorii de pensii scaderea randamentelor din investitii?


Randamentele investitionale ale fondurilor de pensii (Pilonul II) au scazut constant in ultimul an. De exemplu, rata medie ponderata de rentabilitate a tuturor fondurilor pentru ultimele 24 de luni a ajuns la 10,6%, in scadere cu 5 puncte procentuale, comparativ cu nivelul din august anul trecut (15,6%). Vor reveni ratele inalte de randament?

Citeste estimarile specialistilor consultati de wall-street.ro privind dinamica acestei industrii.

4 Ce factori v-ar putea determina sa intrati mai mult la cumparare pe BVB? Ce masuri si/conditii sunt necesare pentru a atrage investitorii institutionali (inclusiv fondurile de pensii)?

Marius Popescu CEO, ING Pensii
Credem in potentialul economiei locale si ne dorim sa investim in economia romaneasca. Din pacate, stadiul incipient de dezvoltare a pietei de capital din Romania face dificila absorbtia sumelor disponibile pentru investit, intre altii, de fondurile de pensii private. Mai mult, reprezentarea economiei romanesti pe Bursa este inca foarte slaba, existand numeroase sectoare importante de activitate a caror reprezentare este restransa sau chiar inexistenta, in timp ce alte sectoare sunt supra-dimensionate. In plus, pentru cele mai multe sectoare, lichiditatea este foarte scazuta, facand dificila acoperirea acestora prin intermediul Bursei de Valori de la Bucuresti.

La acestea se mai adauga si faptul ca pentru sectorul cu cea mai importanta reprezentare pe bursa locala, respectiv cel financiar, exista reglementari legale care limiteaza posibilitatea fondurilor de pensii de a-si lua expunere. Mai precis, este vorba despre existanta pragului de 1% de detinere in cadrul SIF-urilor. In acest moment Fondul de pensii administrat privat ING a atins aceasta limita pentru toate cele cinci SIF-uri, expunerea totala pe aceste companii relativ la valoarea activelor fondului fiind de doar 1,7%. Aceasta pondere urmeaza sa scada pe masura ce vor intra contributii in fond, urmand sa ajunga una nesemnificativa intr-un termen relativ scurt. Astfel, existenta acestui prag este una dintre cele mai importante limitari ale bursei locale in momentul de fata, avand in vedere ca SIF-urile, dupa Fondul Proprietatea, raman cele mai importante companii listate din punct de vedere al lichiditatii.

Pe de alta parte, fondurile de pensii reprezinta unul dintre cele mai importante motoare de dezvoltare ale pietelor financiare – si, din acest motiv, incurajarea unei cresteri mai rapide a industriei pensiilor private ar avea efecte pozitive si asupra pietelor de capital, si a economiei in ansamblu.
Mihai Popescu CEO, Aviva Romania
Noi emitenti listati la Bursa de Valori Bucuresti, incurajarea cresterii volumelor de tranzactionare, emisiuni de obligatiuni corporative listate pe bursa, stimularea procesului de tranzactionare a titlurilor de stat ca alternativa la piata OTC sunt doar o parte din factorii motivanti pentru investitorii institutionali, in special a fondurilor de pensii.
Iulius Postolache CIO, Allianz-Tiriac Pensii Private
Sunt convins ca, in clipa de fata, absolut toate fondurile de pensii au expuneri pe actiuni listate la BVB asa cum sunt convins si de faptul ca marea majoritate a administratorilor prefera sa investeasca cu precadere in piata locala. Cu siguranta insa, in viitor, investitiile in aceasta piata ar fi mult mai atractive daca am putea beneficia de o diversificare a numarului de emitenti si o crestere a lichiditatii. In ce priveste diversificarea si cresterea numarului de emitenti asteptam cu deosebit interes listarea de catre Stat a catorva companii din portofoliul acestuia si speram ca intermediarii de piata sa continue in efortul lor . Al doilea aspect insa, lipsa de lichiditate si adancime a pietei, poate fi mult mai facil imbunatatit printr-o serie de masuri administrative precum diminuarea comisioanelor de tranzactionare percepute de catre CNVM si BVB, retinerea la sursa a impozitului pe profit, etc.
preview intrebare
1
2
3
4
5
6
7
Setari Cookie-uri