Dezbatere cu sefii din leasing: CAND si CUM isi va reveni piata?


Dupa un prim trimestru in care piata autohtona de leasing a scazut cu 32% pana la 242,7 milioane de euro, Wall-Street a vorbit cu managerii companiilor pentru a vedea asteptarile lor in ceea ce priveste volumul total al finantarilor acordate de intreaga industrie la finele lui 2010, dar si despre problemele cu care societatile de leasing se confrunta in continuare pe fondul crizei.

7 Problemelele cu care va confruntati din punct de vedere macroeconomic in 2010.

Dan Constantinescu managing director - CSO, UniCredit Leasing
Din pacate, perioada care urmeaza este marcata de multe incertitudini, legate in primul rand de eficienta si eficacitatea functionarii mecanismelor economice. In mod evident, criza economica este factorul principal care a determinat o evolutie negativa a indicatorilor macroeconomici, iar previziunile pentru acest an au inceput deja sa se concentreze catre acea crestere economica sub nivelul zero.

Dupa cum se stie, unul din elementele principale ale relansarii economice este reprezentat de cresterea cererii interne, manifestata cu preponderenta pe doua paliere: consumul, aici vorbind, in contextul actual, in principal de consumul privat si investitiile, cele doua subcomponente fiind in mod cert influentate de evolutiile inregistrate in mediul economic national si de ce nu si de ceea ce se intampla pe pietele emergente.

Revenind la provocarile care ne asteapta in perioada care urmeaza, putem identifica doua zone majore care pot influenta semnificativ activitatea unei institutii financiare: prima este reprezentata de cererea de finantare, care, in prezent, este afectata atat de o depreciere a profilului economic al solicitantului ca urmare directa sau indirecta a deprecierii per ansamblu a mediului economic, intampinand astfel dificultati in indeplinirea criteriilor de eligibilitate pentru accesul la finantare, dar si de un apetit mai scazut al potentialului client in ceea ce priveste acceptanta ideii de crestere a indatorarii in aceasta perioada dificila.

Cea de-a doua zona vizeaza portofoliul de clienti existent care, in mod firesc, este, de asemenea, expus evolutiei macroeconomice negative, fapt ce poate conduce la o diminuare a performantei economico-financiare a clientilor cu posibile repercusiuni negative asupra capacitatii de rambursare, respectiv a calitatii serviciului datoriei.
Bas Hoekstra director general, ING Lease Romania
Masurile luate de guvernul de la Bucuresti in vederea acoperirii deficitului bugetar au adus multa neliniste si incertitudine care ar putea cauza intarzieri in cazul potentialelor investitii.

Criza din Grecia si Spania vor avea un efect, in mod general, asupra imprumuturilor acordate de banci, ceea ce va conduce spre o scadere a lichiditatii din piete.
Kurt Leitner CEO, Porsche Finance Group
Ne confruntam cu schimbari atat de mari si neprevazute incat este destul de dificil sa estimam ce se va intampla.

Ceea ce putem face este sa luam lucrurile asa cum vin si sa ne bazam pe experienta dobandita in cei peste zece ani de activitate in Romania si peste 40 ani pe plan international.

In ceea ce priveste problemele macroeconomice, trecem printr-o perioada plina de provocari si toata lumea se confrunta cu un grad ridicat de nesiguranta.

Felix Daniliuc director general, Raiffeisen Leasing
Cea mai mare problema o reprezinta incertitudinea, lipsa de viziune si incredere care predomina in mediul de afaceri la momentul actual.
Liviu Serban director general, VB Leasing
In viitorul apropiat societatile de leasing se vor confrunta in continuare cu cererea scazuta din piata pentru contracte noi, rata crescuta de default datorata comportamentului deficitar la plata a multor clienti si valorificarea obiectelor recuperate.
Razvan Diaconescu director general, Impuls Leasing
Problemele macroeconomice cu care ne confruntam sunt mentinerea crizei, scaderea veniturilor in mediul privat si public si implicit scaderea puterii de cumparare si, nu in ultimul rand, mentinerea crizei financiare in Europa.
preview intrebare
1
2
3
4
5
6
7
8
9
Setari Cookie-uri