Patentul Benz

Patentul BenzPe 29 ianuarie 1886, Carl Benz a schimbat lumea, atunci cand prima pagina din istoria Mercedes-Benz a fost scrisa la Biroul de Patente din Berlin, unde a inregistrat patentul Benz, ceea ce este considerat a fi chiar primul automobil din lume.

Carl Benz a devenit astfel cel mai important inginer din lume. Acesta a infiintat in 1883 Benz & Co. Rheinische Gasmotoren-Fabrik, care a fuzionat cu Daimler-Motoren-Gesellschaft in 1926, pentru a constitui Daimler-Benz AG. Alaturi de Carl Benz, un rol important a jucat sotia sa, Bertha Benz, impreuna cu fii sai Eugen si Richard. Bertha Benz a fost una dintre primele persoane care au efectuat o calatorie pe distanta lunga la bordul unui autovehicul pe benzina.

,,Istoria Mercedes-Benz este a celor care s-au dedicat unui vis si au indraznit sa-l transforme in realitate! Acum 125 de ani, Carl Benz a avut un astfel de vis: visul de a crea primul automobil din lume. Pe 29 ianurie 2011, Mercedes-Benz Romania saluta acel moment: cel in care legenda stelei in trei colturi s-a nascut”, a declarat Michael Grewe, CEO si Presedinte Mercedes-Benz Romania.

Istoria Mercedes-Benz apartine unor oameni care s-au dedicat unui vis al mobilitatii absolute. Astfel, alaturi de Carl si Bertha Benz, personalitati precum Gottlieb Daimler, Wilhelm Maybach, Emil Jellinek si fiica sa Mercedes au jucat un rol major in povestea de succes numita Mercedes-Benz.

La data de 29 ianuarie 1886, Carl Benz depunea la Berlin o cerere de brevetare a autovehiculului sau cu trei roti. De atunci, ziua respectiva a fost considerata ziua oficiala de nastere a automobilului. In acelasi timp cu Benz, Gottlieb Daimler dezvolta primul automobil cu patru roti. In acest fel, in mod independent unul de celalalt, parintii fondatori ai companiei Daimler AG si ai marcii Mercedes-Benz au pus bazele tuturor autoturismelor, autovehiculelor comerciale si autobuzelor de astazi.

Mercedes-Benz si-a sustinut pozitia de lider cu peste 80.000 de cereri de patente incepand cu anul 1886.

Pentru a marca aceasta aniversare, Mercedes-Benz Romania organizeaza un concurs cu 125 de premii pe pagina de Facebook, in perioada 28 ianuarie – 31 martie 2011, intitulat “Mercedes-Benz Storytellers 125 de ani de inovatie”.

Repere istorice ale design-ului Mercedes-Benz

Repere istorice ale design-ului Mercedes-BenzDesign-ul nu a existat initial ca disciplina in sine, motiv pentru care procesul dezvoltarii automobilelor din acea perioada urmarea imitarea constructiei carelor.

1886 - Cu autovehiculul patentat cu motor cu operare pe benzina, Carl Benz creeaza primul automobil din lume. Design-ul autovehiculului cu trei roti, inspirat din bicicleta, este expresia abilitatilor ingineresti autentice.
1901 - Mercedes 35 hp stabileste un design independent pentru autovehiculul motorizat si este vazut ca prima masina a erei moderne. Radiatorul in forma de fagure, organic integrat in design, devine o caracteristica definitorie a brandului.
1906 - Compania Daimler Motor din Untertürkheim isi inaugureaza primul departament de constructie a caroseriilor.
1909 - Faimosul automobil de curse "Lightning Benz" care a depasit recordurile este primul autovehicul al carui design a fost in mod evident determinat de principiile aerodinamicii.
1910 - O evolutie considerabila in domeniul design-ului auto: un panou curbat sub parbriz, descris ca gluga sau torpedo, leaga sasiul si compartimentul motorului de corpul masinii si de compartimentul pasagerilor pentru a crea o unitate singulara si organica. Noii pereti laterali netezi si linia mediana continua confera masinii un aspect armonios.
1911 - In paralel cu dezvoltarea radiatorului in forma de fagure, a fost dezvoltata si o forma secundara caracteristica de radiator – radiatorul ascutit, prezent in special la modele mai sportive si mai puternice din gama.
1920 - Uzina DMG din Sindelfingen incepe productia de caroserii pentru autovehiculele Mercedes.
1932 - Hermann Ahrens preia functia de Director General al Diviziei de Productie Autovehicule Speciale din cadrul uzinei Mercedes-Benz din Sindelfingen.
1934 - Cu liniile sale elegante si line, modelul 500 K, proiectat de Hermann Ahrens, impreuna cu succesorul sau din 1936, 540 K, marcheaza un moment deosebit in istoria design-ului Mercedes-Benz – cu precadere prin versiunea Special Roadster, masina de vis a anului 1930. Varianta coupé a stabilit traditia coupé-urilor pentru Mercedes-Benz, traditie ce continua si in zilele noastre.
1953 - Constructia caroseriei in forma de Ponton a modelului 180 aduce design-ul clasic Mercedes-Benz in era moderna. Aripile si farurile sunt complet integrate in sectiunea principala a caroseriei, care incorporeaza si compartimentul motorului si compartimentul portbagajului. Din aceasta se iveste armonios compartimentul pasagerilor cu ceea ce era considerat atunci o sectiune extinsa de sticla.
1954 - Nasterea legendarului 300 SL, cu portiere tip aripa de pescarus (gullwing), proportiile neobisnuite si un nou design plat al grilei de radiatorului, care urma sa devina o caracteristica definitorie a design-ului frontal pentru toate modele SL sport. Aceasta masina sport reprezinta emblema design-ului automobilistic al acestei ere.
1957 - Farurile verticale cu lumini indicatoare integrate, ce au fost introduse odata cu 300 SL, au devenit un echipament stilistic reprezentativ, urmand sa caracterizeze designul frontal al automobilelor Mercedes-Benz de la inceputul anilor ’70.
1959 - Limuzinele Mercedes-Benz 220, 220 S si 220 SE cu sase cilindri au marginile aripilor spate imbinate intr-un unghi ascutit, desemnate oficial drept markeri posteriori. „Mercedes coada de randunica”("Fintail Mercedes") este si primul autovehicul din lume cu un habitaclu rigid si zone deformabile, de absorbtie a energiei de impact, deschizand astfel un nou capitol in domeniul sigurantei.
1963 - Aparitia modelului 230 SL cu proportiile sale neobisnuite si un aspect aparte – cu plafonul unic tip "pagoda" – un plafon compact detasabil a carui forma speciala nu numai ca armonizeaza aspectul, ci si accentueaza rigiditatea structurii, sporind astfel siguranta masinii.
1971 - Noul model sport 350 SL si modelul Clasei S lansate in1972 sunt expresii sugestive ale conceptului de siguranta integrala si continua prin influentarea aspectului tuturor automobilelor Mercedes-Benz. Printre elementele importante de design se numara farurile cu dimensiuni mari aliniate orizontal, indicatoarele luminoase care pot fi vazute usor atat din fata, cat si din lateral, blocurile optice spate canelate si manerele portierelor.
1975 - Bruno Sacco preia responsabilitatea lui Friedrich Geiger, ocupand functia de designer sef pentru Mercedes-Benz.
1979 - Design-ul noii Clase S imbina elementele tranditionale cu noi forme dezvoltate ca parte a unui process de optimizare a aerodinamicii.
1982 - Mercedes-Benz lanseaza clasa compacta cu modelele 190 si 190 E. Design-ul noilor modele din seria compacta, primele dintr-o linie care au precedat actuala Clasa C, urmeaza traiectoria parcursa de Clasa S. Linia capotei portbgajului se diferentiaza de linia mediana mai joasa a caroseriei – intr-un look care a fost initial subiectul unor discutii publice controversate, dar care a devenit o tendinta permanenta.
1991 - Cu noua Clasa S, Mercedes-Benz prezinta o noua interpretare a grilei radiatorului care este o caracteristica specifica marcii. Grila este integrata in capota.
1993 - Ca parte a primei initiative strategice, un studiu de design pentru un Mercedes-Benz coupé cauzeaza agitatie la Targul Auto de la Geneva. Prezentate pentru prima data, cele patru faruri eliptice reprezinta o noua interpretare a aspectului Mercedes.
Clasa C, succesorul clasei compacte, este primul automobil Mercedes-Benz lansat in patru linii diferite de design si echipare, unde in special design-ul interior este folosit pentru a contura caracterul definitoriu al fiecarei versiuni.
1995 - Noua Clasa E este primul model de serie care prezinta design-ul cu patru faruri care a constituit simbolul unei epoci. Aspectul frontal a fost de asemenea adaptat pentru seriile viitoare.
1996/1997- Initiativa strategica a Mercedes-Benz introduce o intreaga gama de noi serii de modele precum SLK, CLK, Clasa A si Clasa M. Mercedes-Benz Design gaseste solutii inovatoare de stil pentru toate aceste noi concepte auto.
1998 - Cu o silueta asemanatoare coupé-ului, noua Clasa S simbolizeaza noua si progresiva imagine Mercedes-Benz. Design-ul interior stabileste noi standarde prin maniera in care completeaza perfect stilizarea eleganta si sportiva a exteriorului. Clasa S reflecta caracter, o nota de delicatete si lux.
1999 - Profesorul Peter Pfeiffer preia functia fostului designer sef Bruno Sacco.
2003 - Modelul Vision CLS atrage atentia la Targul International Auto (IAA) din Frankfurt. Conceptul unui coupé cu patru usi, ce ofera un grad ridicat de confort pentru patru pasageri, este primit cu entuziasm inca de la debut. Premiul "Autonis" pentru design si titlul de "Most attractive design study 2003" subliniaza potentialul inovator al acestui automobil fascinant.
2004 - CLS intra in productie de serie fara sa sufere modificari majore ca demers secund al initiativei strategice.
2005 - Liniile aproape puriste ale Clasei S lanseaza noi tendinte in design. Contururile precise si bine definite si suprafetele line indica un nou stil de design.
2007 - Clasa C este prima limuzina Mercedes-Benz in doua versiuni destul de distincte: versiunea ELEGANCE este prevazuta cu grila clasica si steaua in trei colturi deasupra capotei, pe cand versiunea AVANTGARDE este prevazuta cu o grila in centrul careia este incorporata steaua intr-o interpretare contemporana a celei prezente la modelul 300 SL din1954.
2008 - Profesorul Gorden Wagener preia functia de designer sef la Mercedes-Benz. Cu GLK, Mercedes-Benz improspateaza atmosfera din segmentul SUV compact premium. Conturul compact aduce un omagiu Clasei G, clasicul off-roader al brandului.
2009 - Clasa E dezvaluie un design nou, avangardist, care prin curbele aripilor spate reprezinta o interpretare contemporana a design-ului modelului Ponton din anul1950.
Design-ul distinctiv al noului model super sport Mercedes-Benz SLS AMG exprima fascinatie nelimitata si atrage prin capota alungita, garda joasa si eleronul retractabil. Portierele tip aripa de pescarus (gullwing) sunt pastrate de la legendarul 300 SL, la fel si grila lunga a radiatorului cu steaua in trei colturi pozitionata in centru.
2010 - Autovehiculul prototip F800 Style sugereaza felul in care limuzina zilei de maine ar putea arata. Ampatamentul lung, consolele scurte si linia eleganta a plafonului dau automobilului o nota de eleganta sportiva. In interior, finisajele din lemn de inalta calitate si atmosfera generala de luminozitate ofera o senzatie de eleganta si modernitate.

Momente in dezvoltarea elementelor de siguranta

Momente in dezvoltarea elementelor de sigurantaAlaturi de primul autobuz si primul camion, printre cele mai importante inovatii ale companiei se poate enumera si primul automobil Mercedes modern de pasageri, de 35 CP, prezentat in luna februarie a anului 1900.

1901 - Modelul Mercedes de 35 CP stabileste standardul pentru autovehiculul modern din zilele noastre. Ampatamentul lung, ecartamentul mare si centrul de greutate jos ii ofera caracteristici speciale de siguranta la manevrare.
1921 - Pentru prima data, franele rotilor din fata sunt incluse ca standard la Mercedes in vederea unei decelerari mult superioare - incepand cu Sport 28/95 CP, modelul de putere mai mare. Inainte de acesta, numai rotile din spate si arborele cardanic erau in mod obisnuit echipate cu frane. Franarea pe patru roti devine disponibila pentru toate modelele de autoturisme Mercedes incepand cu vara anului 1924.
1931 - Odata cu modelul 170 (W 15), primul automobil de pasageri produs in serie, cu suspensie independenta pe toate cele patru roti ("ax oscilant") si sistem hidraulic de franare, se pune o noua piatra de hotar in domeniul sigurantei in conducere
1933 - Premiera suspensiei independente fata cu brat dublu la modelul Mercedes-Benz 380 (W 22), o constructie revolutionara, care realizeaza functiile de orientare a rotilor, suspensie si amortizare separat una de alta, devine conceptul standard de suspensie fata - si nu doar la Mercedes-Benz, ci si la numerosi producatori din intreaga lume.
1939 - Primul prototip al unui autoturism cu ansamblu podea foarte rigid, protectie integrala la impact lateral si o coloana de directie in trei parti.
1947 - "Terra Cruiser", prototipul dezvoltat de inginerul Béla Barényi din cadrul companiei Mercedes-Benz este prima masina cu o coloana de directie de siguranta.
1949 - Pivotul conic de blocare de siguranta impiedica deschiderea brusca a usilor in cazul unei coliziuni.
1951 - Mercedes-Benz inregistreaza un brevet pentru prima caroserie de siguranta din lume cu compartiment rigid pentru pasageri si zone predefinite de deformare, care intra in productia de serie in anul 1959.
1954 - Puntea oscilanta cu o singura imbinare intra in productia de serie odata cu modelul Mercedes-Benz 220 (W 180). Aceeasi constructie axiala este folosita si la noile masini de curse de Formula 1 W 196.
1958 - Automobilele Mercedes-Benz ofera optional centuri subabdominale pentru scaunele din fata.
1959 - Intra in productie zona de deformare: modelele Mercedes-Benz 220, S 220 si 220 SE (seria111) sunt primele autovehicule de serie care aveau caroserie de siguranta si interior "anti-ranire".
1959 - Mercedes-Benz incepe efectuarea sistematica de teste de impact la fabrica din Sindelfingen, care devin parte intrinseca a procesului de dezvoltare de autovehicule si care se desfasoara in aer liber pana in anul 1973.
1961 - In locul centurilor subabdominale anterioare, se ofera ca supliment optional centuri diagonale de umar. Toate automobilele Mercedes-Benz sunt echipate ca dotare standard cu puncte de ancorare pentru centurile de siguranta. Mercedes-Benz echipeaza ca standard modelul 300 SL Roadster (W 198) cu frane pe disc pe toate rotile.
1963 - Modelul Mercedes-Benz 230 SL (W 113) devine primul automobil sport cu o caroserie de siguranta. De asemenea, Mercedes-Benz introduce sistemul de franare hidraulic cu dublu-circuit pentru toate modelele de autoturisme.
1967 - Sistemul de directie de siguranta cu o coloana de directie si volan telescopic cu absorbant de impact apare ca standard la toate modelele Mercedes-Benz. Se da startul actiunilor pentru dezvoltare airbag-ului.
1969 - Se inaugureaza Unitatea Mercedes-Benz de Cercetare pentru Accidente, care analizeaza cele intamplate in accidentele rutiere din viata reala si se da startul dezvoltarii dispozitivului de tensionare a centurii.
1970 - Mercedes-Benz prezinta prima generatie a sistemului de franare anti-blocare (ABS), in versiune experimentala.
1971 - Se prezinta noul 350 SL Roadster - model de serie 107 cu numeroase inovatii de siguranta la bord: catarama centurilor optionale cu rola de inertie in trei puncte montate pentru prima data pe cadrul scaunului, rezervorul de combustibil este plasat intr-o pozitie protejata de coliziune in fata puntii spate, iar volanul de siguranta cu patru spite cu partea centrala marita ofera cea mai buna protectie posibila pentru sofer. Geamurile laterale si luminile din spate cu constructie speciala de respingere a murdariei optimizeaza vizibilitatea, iar noile manere arcuite fara buton sunt usor de deschis, chiar si dupa un accident, fara ca usile sa se deschida brusc singure.
Cu ocazia Conferintei ESV (Enhanced Safety Vehicle) de la Sindelfingen, Mercedes-Benz prezinta autovehicule experimentale echipate cu centuri cu rola de inertie in trei puncte, dispozitiv de tensionare a centurilor, limitatoare ale centurilor de siguranta precum si airbag-uri atat pentru sofer cat si pentru pasagerul din fata.
De asemenea, Mercedes-Benz breveteaza airbag-ul
1973 - Toate autoturismele Mercedes-Benz beneficiaza ca dotare standard de centuri cu rola de inertie in trei puncte si tetiere fata.
1974 - La Sindelfingen au loc primele teste offset de coliziune.
1976 - In premiera mondiala la modelul de serie 123 intra in productie sistemul de directie de siguranta.
1978 - Clasa S Seria 116 devine primul automobil din lume care ofera cea de a doua generatie de sistem anti-blocare la franare (ABS). Pana in anul 1980, acesta este disponibil pentru toate autoturismele Mercedes-Benz.
1979 - Clasa S Seria 126 este primul automobil din lume cu structura caracteristica cu brat special conceput pentru un impact offset frontal. Se poate regla inaltimea centurilor din fata ale noii berline. Intreaga gama de automobile Mercedes-Benz este echipata standard cu centuri de siguranta la toate scaunele.
1981 - Pentru prima data, la modelele berlina si Coupé de clasa S (seria126) devin disponibile airbag-ul soferului si dispozitivul de tensionare a centurii pasagerului din fata.
1984 - Mercedes-Benz isi echipeaza toate modelele de autoturisme in dotarea standard cu centuri de siguranta fata pretensionate.
Mercedes-Benz introduce ca standard sistemul de franare anti-blocare ABS la Clasa S (seria126) si modelele SL (seria107). Incepand cu anul 1988, acestea fac parte si din specificatiile standard ale modelului 124 de serie mijlocie.
1985 - Mercedes-Benz introduce trei sisteme de comanda controlata electronic: 4MATIC cu tractiune integrala (seria124), blocajul automat ASD al diferentialului (seriile 201, 124), precum si controlul ASR al patinarii la accelerare (seria 126).
1987 - La Salonul Auto IAA, Mercedes-Benz prezinta primul airbag pentru pasagerul din fata, disponibil optional pentru Clasa S (seria126) si, incepand din anul 1988, si pentru modelul de serie mijlocie 124.
1991 - La autovehiculul de cercetare C 112, Mercedes-Benz prezinta pentru prima data un sistem de suspensie controlat activ.
1992 - Incepand cu luna octombrie, airbag-ul soferului si sistemul de franare anti-blocare ( ABS ), devin dotare standard pentru toate autoturismele Mercedes-Benz.
1993 - Mercedes-Benz ofera pentru prima data scaune integrate pentru copii la bancheta din spate.
1994 - Premiera Sistemului Electronic de Tractiune (ETS) la modelele de Clasa S cu sase cilindri (seria 140) si Clasa SL (R 129).
Mercedes-Benz prezinta in premiera Programul Electronic ESP® de Stabilitate, care intra in productia de serie in anul urmator la modelele V12.
1995 - Premiera mondiala a farului cu xenon cu control dinamic al distantei la Clasa E (W 210) si Clasa SL (R 129).
Noul model de Clasa E (W 210) apare pentru prima data cu centuri cu limitatoare integrale de forta la scaunele din fata. Optional, se pot comanda suplimentar si airbag-uri laterale la usile din fata.
1996 - O alta premiera o constituie lansarea Sistemului de franare asistata Brake Assist (BAS), mai intai la modelele de Clasa S (seria 140), Clasa CL (C 140) si SL (R 129), urmate in 1997 de restul modelelor Mercedes-Benz de serie.
1997 - Noul SLK Roadster (R 170) apare cu functia de recunoastere automata a scaunului pentru copii.
Datorita conceptului de podea sandwich, modelul compact de Clasa A (W 168) realizeaza standarde Mercedes-Benz tipice pentru siguranta pasagerilor. Asocierea sistemului 4MATIC controlat electronic cu tractiune integrala si ESP® la modelele de Clasa E seria 210 marcheaza alt reper in domeniul de sigurantei la volan. Noul model de Clasa M (W 163) este lansat cu sistemul 4ETS de tractiune controlata electronic.
1998 - Mercedes-Benz doteaza modelul de Clasa A (W 168) cu Programul de Stabilitate Electronic (ESP®), control ASR al patinarii la accelerare si sistemul de franare asistata Brake Assist ca echipare standard.
Sistemul AIRMATIC de suspensie pneumatica intra in productie in combinatie cu Sistemul Adaptiv de Amortizare (Adaptive Damping System - ADS II), la noul model de Clasa S (seria 220).
1999 - Suspensia Active Body Control (ABC) sarbatoreste premiera mondiala la modelul de Clasa CL (C 215).
Toate automobilele Mercedes-Benz (cu exceptia SLK) sunt echipate cu ESP® ca dotare standard. Modelul SLK (R 170) urmeaza si el la inceputul anului 2000.
2000 - Mercedes-Benz isi echipeaza ca dotare standard noul model de Clasa C (seria 203) cu airbag-uri adaptabile pe partea soferului si pasagerului din fata precum si windowairbag-uri si airbaguri laterale.
Modelul de Clasa SL (R 230) isi face debutul mondial cu un nou tip de airbag pentru cap/torace.
2002 - Se lanseaza sistemul pneumatic de suspensie AIRMATIC DC (Dual Control) odata cu noul model de Clasa E seria 211. Totodata, pentru modelele de Clasa C (seria 203) si cele de Clasa S (seria 220) apare in premiera mondiala tractiunea integrala permanenta 4MATIC.
Noul sistem revolutionar de siguranta PRE-SAFE® este prezentat in premiera la modelul de Clasa S seria 220. Pentru prima data, ocupantii autovehiculului pot fi pregatiti ca masura de precautie pentru o posibila coliziune. PRE-SAFE® marcheaza debutul la Mercedes-Benz a unei noi ere in dezvoltarea nivelului de siguranta a pasagerilor.
2003 - Mercedes-Benz introduce functia de iluminare activa la modelul de Clasa E (seria 211), care imbunatateste cu pina la 90 % iluminarea drumului la curbe, pentru faza de intalnire.
2005 - Mercedes-Benz prezinta o serie de noi sisteme de siguranta activa la noul model de Clasa S (seria 221), printre care noul sistem de franare asistata BAS PLUS Assist, care depisteaza autovehiculele din fata cu ajutorul radarului. In plus, Mercedes-Benz ofera modelul de Clasa S cu sistem de Vizibilitate Asistata pe timp de Noapte (Night View Assist), care ofera o imagine in infrarosu a zonei din fata autovehiculului, pe ecranul panoului de instrumente.
2006 - Modelul de Clasa seria 211 este prima masina din lume oferita cu Sistem Inteligent de Luminare (Intelligent Light System), care include cinci functii diferite de iluminare proiectate special pentru situatii tipice de drum si conditii meteorologice. Mercedes-Benz lanseaza sistemul PRE-SAFE® Brake cu franare partiala autonoma la modelul de Clasa S (seria 221) si noul model de Clasa CL (C 216). Acest sistem, singurul de acest fel din lume, franeaza automat autovehiculul inaintea unei coliziuni iminente.
2009 - Mercedes-Benz isi extinde in continuare pozitia de lider in domeniul sigurantei cu noul model al Clasei E (seria 212). Pentru prevenirea accidentelor de circulatie sau reducerea gravitatii impactului, soferul dispune de o serie de sisteme noi si de sisteme imbunatatite de asistenta, printre care ATTENTION ASSIST, care analizeaza peste 70 de parametri diferiti pe toata durata calatoriei pentru depistarea gradului de oboseala a soferului. In plus, se pot adauga ca optiuni suplimentare sistemul DISTRONIC PLUS de control al proximitatii si PRE-SAFE® Brake cu franare autonoma de urgenta.
2010 - Premiera mondiala pentru doua noi sisteme active de asistenta a soferului la modelele de Clasa CL (C 216) si S (seria 221). Sistemul Active Blind Spot Assist bazat pe radar avertizeaza soferul la schimbarea benzii de rulare cu privire la existenta vreunui alt autovehicul in unghiul mort al oglinzii retrovizoare din exterior. Daca soferul ignora avertismentele, sistemul ESP® incearca sa evite o coliziune prin intermediul interventiei corective a sistemului de franare.

Sisteme de propulsie

Sisteme de propulsieLa inceputul anilor 1920, Daimler-Motoren-Gesellschaft a adaptat supraalimentarea mecanica a motorului cu ardere interna, pe care il adusese la stadiul de productie matura pentru motoare de aviatie, astfel incat sa poata fi utilizat la autovehicule.

Datorita supraalimentarii, modelele Mercedes 6 / 25 CP si 10 / 40 CP ofereau eficienta sporita fata de motoarele comparabile fara supraalimentare. Acest principiu ramane valabil pana in ziua de azi si aduce si mai multe avantaje sub forma supraalimentarii cu turbocompresor, asa cum demonstreaza motoarele BlueDIRECT.

Una dintre inovatiile remarcabile in domeniul ingineriei sistemului de propulsie a aparut in anul 1936, odata cu introducerea lui D 260 ca primul automobil diesel din lume aflat in productie de serie.

In 1954, Mercedes-Benz prezenta legendarul 300 SL ca primul autoturism de serie echipat cu motor in patru timpi cu injectie directa de benzina. Alte repere in dezvoltarea de motoare cu ardere interna mai eficiente si mai compatibile cu mediul sunt: primul automobil de serie cu motor turbo diesel, aparut in 1977, sistemul de injectie directa cu rampa comuna (CDI), in 1997, si sistemul BlueTEC de control al emisiilor in anul 2005 - initial la camioane si apoi la automobile in anul 2006, tehnologie care transforma economicul motor diesel intr-un motor la fel de curat ca si cel Otto.

De asemenea, la sfarsitul anilor ’60, se relanseaza activitatea care presupune dezvoltarea sistemelor de propulsie electrica si hibrida, actiune insotita de dezvoltarea si testarea intensiva a motoarelor cu combustie interna alimentate cu gaze naturale sau folosind combustibili pe baza de alcool si hidrogen.

In 1994, Mercedes-Benz a facut senzatie cu NECAR 1, prima masina cu sistem de propulsie bazat pe tehnologia cu pile de combustibil, iar de atunci dezvoltarea acestei tehnologii a facut progrese enorme, autovehiculele fara emisii ce folosesc pile de carburant si cele electrice impresionand in prezent prin cuplul lor ridicat si agilitatea sporita. Anul 2010 marcheaza lansarea primelelor masini electrice de serie construite cu tehnologii de cea mai recenta factura: modelul F-CELL de Clasa B alimentat cu pile de combustibil si modelul E-CELL de Clasa A, cu propulsie electrica ce foloseste o baterie.

Mercedes-Benz a oferit din 1985 sa ofere convertorul catalitic cu trei cai controlat in bucla inchisa pentru toate motoarele pe benzina.

In 1990 apare convertorul catalitic cu oxidare pentru modelele cu motor diesel. Dupa debutul la camioane, in anul 2005, apare pe piata tehnologia BlueTEC pentru cele mai curate motoare diesel din lume, introdusa apoi pentru prima data si pe piata autoturismelor cu modelul E 300 BlueTEC - un an mai tarziu.

Cheia mobilitatii compatibile cu mediul reprezinta un amestec inteligent de tehnologii diferite de propulsie: pentru calatoriile pe distante lungi, motoarele optimizate cu ardere interna cu si fara modul hibrid reprezinta cele mai eficiente solutii pentru viitorul apropiat, in timp ce autovehiculele electrice sunt ideale pentru folosirea in zonele urbane.