Bugetate intocmite cu strictete

Bugetate intocmite cu stricteteRigoarea selectiei furnizorilor de training este foarte mare, iar companiile solicita deseori acestora, inainte de a lua orice fel de decizie – sustinerea de sesiuni „demo”, in cadrul carora sa evalueze mai bine prestatia trainerului, metodele de livrare si impactul asupra participantilor.

"Randamentul investitiei este foarte atent masurat in timpul si la finalul sesiunilor de curs. [...] Alte particularitati in acest an, care reies din discutiile pe care le avem permanent cu departamentele de resurse umane, sunt dezvoltarea de traineri interni, solutiile de e-learning si chiar cumpararea de carti de business”, afirma Oana Scarlat, director de marketing al companiei EXEC-EDU, unul dintre cei mai importanti jucatori pe piata programelor complexe de instruire manageriala si consultanta din Romania, infiintat de ASEBUSS.

Pentru acest an, companiile multinationale si cele care au o fluctuatie mare de persoanal au aprobat bugete de training similare celor din 2009, insa departamentele de resurse umane au cautat metode de a internaliza furnizarea trainingurilor de masa sau de induction – realizate in primele saptamani dupa angajare – suplinind nevoia de instruire prin sesiuni de e-learning, programe de mentoring coordonate de seniori, proiecte cross-departamentale sau prin angajarea unui trainer intern.

De exemplu, in urma proiectului de angajare a 600 de persoane pentru furnizarea de servicii de suport in cadrul Centrului HP de servicii partajate GeBOC, compania a decis sa desfasoare intern trainingurile tehnice si de induction, fiecare angajat stabilind impreuna cu managerul direct planul anual de dezvoltare.

Pe langa programele traditionale de formare, angajatii vor beneficia si de activitati de mentorat sau cursuri on-line si solutii de e-learning – de la cursuri de initiere in project management la programe axate pe dezvoltarea unor competente de business, abilitati tehnice sau de vanzare -, toate realizate cu resurse interne.

Daca in anii 2007 si 2008 Garanti Bank a pus accent pe training in zona de leadership, in 2009 banca s-a axat pe dezvoltarea unui program intern de mentoring. Directorii din sediul central au devenit mentori pentru directorii din sucursale, o solutie de instruire care a scos din joc furnizorii externi de training.

Cu toate acestea, unele programe de training, dedicate in special middle si top managerilor au ramas pe lista activitatilor externalizate catre companiile de training.

“Au fost externalizate in special programele de leadership (dezvoltare de talente, dezvoltare manageriala, schimbare culturala). Din acest punct de vedere, tendinta este o continuare a abordarii din 2009”, afirma Diana Rosetka, general manager al companiei de training UBD.

Andrei Gosu, director general al companiei furnizoare de training Ascendis, considera ca tipurile de training desfasurate in-house in 2010 sunt cele la care trainerii interni au competente.

“De exemplu, unii dintre clientii nostri prefera sa implementeze cu resurse interne trainingurile de vanzari si sa externalizeze programele de managementul performantei. Dar avem si clienti care fac exact invers. Pentru teme repetitive, cu volume mari, majoritatea organizatiilor si-au dezvoltat cursuri interne”, considera Gosu.


Acreditarea trainerilor interni, o tendinta in 2010

Acreditarea trainerilor interni, o tendinta in 2010In urma lansarii unui curs pentru formatori, peste 80% dintre participantii la cursul EXEC-EDU s-au pregatit pentru livrarea de training in companiile din care proveneau.

Pe de alta parte, si companiile de training au fost asaltate de cereri pentru formarea de traineri dedicati unei singure companii.”In anul 2009 am avut solicitari din partea companiilor de a recomanda traineri cu experienta care sa fie angajati pe statul de plata al companiilor, fie dintre traineri deja certificati in programele noastre, fie pe care i-am certificat ulterior”, spune Rosetka.

Si Ascendis a furnizat proiecte in care a acreditat traineri interni pe programele companiei pentru a fi apoi implementate in organizatie. “Aveau traineri, dar nu aveau continut. De asemenea, am avut si clienti care ne-au solicitat ca traineri Ascendis sa se acrediteze pe programe interne pe care sa livreze ulterior. Nu exista o regula standard, insa cert este faptul ca pe parcursul intregului an care a trecut, precum si la inceputul acestui an, Ascendis a certificat CNFPA foarte multi traineri. Semn ca, in ciuda crizei economice, interesul pentru dezvoltarea angajatilor este mare”, explica Gosu.

Costul unui curs de pregatire pentru formatori autorizat CNFPA, intins pe durata a 3-5 zile, este intre 100 de euro si 500 de euro, in functie de locatia si tipul de materiale alese, potrivit portalului formare.info.

De exemplu, BRD a consolidat atat in anul trecut, cat si la inceputul lui 2010 o politica de training axata de eficientizarea costurilor. Banca a migrat dinspre programele de instruire in masa catre un sistem de testare, anterior inceperii trainingurilor, in care specialistii in resurse umane sa isi dea seama cu exactitate ce tip de competente si cunostinte sunt necesare respectivului angajat. In plus, BRD a decis implementarea unei politici de instruire la nivel local cu ajutorul trainerilor interni.

“In loc sa cheltuim bugetul pe hotel si transport pentru a aduce angajatii in acelasi loc pentru training, am preferat sa instruim un formator la nivel local, care sa furnizeze serviciul intern. [...] Majoritatea trainingurilor se realizeaza in house (n. red.: cu resurse din interiorul companiei). Doar trainingurile specializate in domeniul vanzarilor, sau alte tipuri de training efectuate la nivel de grup, se implementeaza cu ajutorul unei companii furnizoare de astfel de servicii”, afirma Adela Jansen, director executiv de resurse umane al BRD Groupe Societe Generale.

Prin infiintarea unor centre de formare in tara, BRD a economisit 39% din costuri, conform Adelei Jansen.


Managerii isi platesc singuri cursurile

Managerii isi platesc singuri cursurilePotrivit reprezentantilor EXEC-EDU, in anul de studii 2009-2010, in topul solicitarilor s-au aflat cursurile de managementul proiectelor, unde cererea s-a triplat fata de anul anterior.

„Cererea se explica prin faptul ca tot mai multe companii incep sa opereze pe baza de proiecte - sistem mult mai eficient decat cel traditional, cu un control mai bun al resurselor si cu erori minime in executie. O particularitate in acest an este si diversitatea industriilor din care provin participantii: IT & C, constructii, farma, food, retail, banking, marketing, cultura, sectorul public”, afirma Scarlat.

Cu toate ca cererea pentru cursuri de specializare si pentru programe de MBA si Executive MBA pentru top manageri a crescut in 2010 in raport cu primele doua luni ale anului trecut, companiile nu sunt dispuse sa suporte cheltuielile de instruire, un fapt obisnuit inainte de instalarea crizei. “Aproximativ 40% dintre managerii inscrisi la cursurile EXEC-EDU isi finanteaza cursurile din fonduri proprii in anul de studii 2009-2010, fata de 10-15% in anul anterior”, noteaza Scarlat.

In plus, scolile de business au decis sa acorde in 2009 discounturi
de pana la 50% pentru cursurile de MBA si EMBA. Potrivit specialistilor in resurse umane, discounturi similare vor fi aplicate si in acest an, pentru acest tip de instruire.