Cea mai scumpa scoala costa cat un MBA

Cea mai scumpa scoala costa cat un MBACea mai scumpa institutie educatioanala de pe piata locala, excluzand scolile de business, este American International School of Bucharest (AISB), din Pipera.

Scoala a fost infiintata in anul 1962 la initiativa ambasadorului american de la acea vreme si a sotiei sale, Bill si Barbara Crawford, precum si a unui grup de parinti format din diplomati americani.

La ora deschiderii oficiale, in septembrie 1962, scoala avea doi profesori si sase elevi.

Pe masura ce Romania a inceput sa atraga investitori straini si dupa aderarea la Uniunea Europeana (UE), numarul elevilor AISB a crescut constant.

Anual, aproximativ 200 de elevi se inscriu in cadrul AISB, iar numarul celor care se muta in alte tari sau alte scoli la sfarsitul fiecarui an scolar este de 100 pana la 150 de elevi. Fiecare clasa are o medie de aproximativ 16 elevi.

Campusul actual a fost deschis in 2002.

Valoarea investitiei in campusul unde isi desfasoara activitatea scoala a fost de aproximativ 20 de milioane de euro, iar banii au fost accesati cu ajutorul unui credit bancar.

Situat pe o suprafata de 10 hectare, campusul pune la dispozitia elevilor 500 de sali si alte facilitati.

“Ziua scolara incepe la ora 8 si se termina in jurul orei 15:00. Elevii urmeaza cursurile, iau parte la activitati sportive in salile de sport; studiaza in biblioteca, urmeaza cursurile de stiinte care se desfasoara in laboratoare dedicate; lucreaza in laboratoarele de informatica si petrec timp cu colegii in pauze. Elevii iau gustarile si pranzul la scoala si au posibilitatea de a se implica intr-o mare varietate de activitati extra-scolare dupa terminarea orelor de studiu, inclusiv activitati de serviciu in favoarea comunitatii”, spune Catalina Pieptea, admission officer in cadrul AISB.

Taxele anuale de scolarizare la AISB variaza intre 13.300 de euro (pentru scoala elementara) si 18.605 de euro (pentru elevii de liceu).

“Costurile acopera taxele scolare (manuale, accesul la facilitati, activitatile extra-scolare) si taxele de capital (banii sunt folositi pentru intretinerea campusului si pentru achitarea imprumutului luat pentru constructia cladirii). Acestor costuri li se adauga o taxa de inscriere de 200 de euro si taxa de inregistrare de 800 de euro care se platesc la prima inscriere”, mai spune Pieptea.

Un alt grup educational exclusivist de pe piata locala este “Lumina Institutii de Invatamant”, care a fost fondat in 1994 de catre Ragip Gokcel, cetatean turco-roman.

Pana in prezent, grupul este prezent pe piata locala a sistemelor de invatamant prescolar, primar, gimnazial si liceal.

Incepand cu aceasta toamna, grupul va intra si pe segmentul institutiilor de invatamant superior.

Institutia va pune la bataie 200 de locuri la admitere, pe patru specializari, fiecarei specializari urmand sa-i revina 50 de locuri.

Taxele de scolarizare variaza intre 2.000 de euro (pentru cetatenii care apartin Uniunii Europene) si 3.500 de euro (pentru candidatii non UE).

Pentru anul universitar 2010/2011, universitatea vizeaza doar candidati romani, urmand ca, incepand cu 2011/2012, 35-40% din numarul total de studenti sa fie din strainatate, cu precadere din Europa Centrala si de Sud-Est.

De ce isi trimit executivii straini copiii la scoli de mii de euro anual

De ce isi trimit executivii straini copiii la scoli de mii de euro anualExecutivii straini prefera sa-si trimita copiii sa studieze in cadrul unor institutii de invatamant de pe piata locala care solicita o taxa de scolarizare de cateva mii de euro anual datorita pregatirii superioar\e de care beneficiaza tinerii.

“Nivelul calitativ pe care il pot oferi anumite scoli particulare de pe piata locala, care percep taxe de scolarizare ridicate, conteaza foarte mult in alegerile pe care le fac anumiti executivi pentru copiii lor, parintii fiind obisnuiti cu un anumit sistem care impune performanta. De asemenea, certificarile recunoscute international pe care le primesc copiii dupa absolvire, le faciliteaza acestora accesul la universitati de top din strainatate. Nu in ultimul rand, aceste scoli private ofera o foarte mare transparenta, adica beneficiarul stie exact pentru ceea ce plateste”,
spune Alexandru Ghita, presedintele Educativa, organizatorul targurilor cu oferte educationale din strainatate RIUF si RIMME.

Scoala greceasca din Capitala este una din institutiile de invatamant private de pe piata locala care a fost creata de comunitatea managerilor greci si ciprioti, pentru a-si putea educa propriii copii dupa sistemul elen.

Institutia a fost deschisa in 2008, in baza unui memorandum de intelegere intre Ministerul Invatamantului National si Cultelor din Grecia si Asociatia Parintilor si Curatorilor din Bucuresti, cu ajutorul ambasadei elene din Romania.

In anul scolar 2008 – 2009, a functionat la nivel de gradinita si de scoala elementara (pana la clasa a treia).

Un an mai tarziu, scoala a avut 45 de copii inscrisi la cursuri, in vreme ce la startul anului scolar 2010 – 2011 vor fi inscrisi peste 50 de copii.

“In general, cei care isi trimit copii la scoala noastra sunt greci sau ciprioti care obtin mandate de 3-5 ani in Romania. Principalul criteriu pentru care aleg aceasta institutie este posibilitatea de a-si educa propriii copii dupa sistemul grecesc”, spune Maria Mastoraki, reprezentanta scolii grecesti.

Ziua de studiu incepe la ora 8:00 si se termina dupa-amiaza, cu o pauza de masa la 12:30 – 13:00. Dupa ora 13:00, cursanti fie studiaza o limba straina, fie iau parte la alte activitati artistice, cum ar fi dansurile tranditionale grecesti.

Taxa de scolarizare se ridica la 3.000 de euro anual, la care se adauga 200 de euro pentru transport si 120 de euro pentru masa.

In ciuda calitatii educationale pe care o ofera, cele mai scumpe scoli de pe piata locala sufera din cauza lipsei prestigiului la nivel international.

“In Marea Britanie, de exemplu, exista scoli si licee de traditie, care figureaza in diverse topuri internationale. Sunt foarte multi executivi romani care au studiat dupa alte modele educationale si acum isi dau seama ca este necesar ca, daca vor sa devina competitivi in conditiile actuale de lucru si de piata, copiii lor au nevoie de o altfel de educatie, mult mai buna decat ceea ce poate oferi sistemul romanesc”, spune Raluca Milin, cea care a dus in Romania alaturi de avocatii Alina si Sergiu Rosca, franciza EIB, o firma de consultanta in educatie lansata in urma cu 30 de ani in Germania.

Serviciile firmei se adreseaza parintilor care vor sa-si trimita copiii sa studieze la liceele private din strainate si care doresc sa beneficieze de consultanta educationala. Printre institutiile de invatamant in care sunt sfatuiti sa invete elevii se numara licee private din Marea Britanie, Statele Unite, Noua Zeelanda, Germania, Canada sau Elvetia.

Taxa medie de scolarizare pentru un liceu de prestigiu din Marea Britanie este de 20.000-25.000 de euro pe an.

Firma de consultanta educationala va trimite 10 romani la studii in Marea Britanie in aceasta toamna.

Reprezentantul Educativa apreciaza ca in cativa ani vor veni mai multe institutii educationale de prestigiu din strainate pentru a deschide locatii pe piata locala.

“Este doar o chestiune de timp pana cand scoli de prestigiu international vor incepe sa intre pe piata romaneasca. In 2-3 ani vom vedea primele licee private cu costuri anuale in intervalul 3.000 – 6.000 de euro anual in orasele mari din provincie si in 3-7 ani vom vedea primele universitati private cu un nivel calitativ ridicat, cu taxe anuale in intervalul 5.000 – 8.000 de euro. Institutiile vor veni initial cu specializari de tipul Administrarea Afacerilor / Antreprenoriat si ulterior cu alte specializari de tipul IT, Turism, Design etc”, mentioneaza Ghita.

Cele mai scumpe universitati de stat din Romania

Cele mai scumpe universitati de stat din RomaniaTaxele de scolarizare pe care le percep anumite universitati de stat de pe piata locala ajung sa rivalizeze cu cele care se platesc la scolile exclusiviste.

Astfel, la Facultatea de Muzica din cadrul Universitatii de Vest din Timisoara (UVT), taxele anuale ajung si la 10.000 de lei (2.350 de euro) pentru specializarile “interpretare muzicala canto instrumente” si “artele spectacolului”. Cele mai mici taxe de scolarizare pentru ciclul de licenta din cadrul UVT se ridica la 2.500 de lei anual (590 de euro).

De asemenea, taxe foarte ridicate de scolarizare se inregistreaza si in cazul mai multor facultati de medicina din tara.

Universitatea de Medicina si Farmacie “Carol Davila” din Bucuresti percepe o taxa anuala de studiu de 6.000 de lei (1.400 de euro), in vreme ce taxa de scolarizare la Universitatea de Medicina si Farmacie Targu Mures ajunge la 8.000 de lei (1.900 de euro) anual.

De asemenea, cei care doresc sa studieze medicina in limba engleza in cadrul Universitatii din Targu Mures trebuie sa scoata din buzunar 5.000 de euro pentru fiecare an universitar, indiferent daca sunt cetateni romani, din state apartinand Uniunii Europene (UE) sau din tari non-UE.

Cele mai mici taxe de studiu din cadrul institutiei de invatamant superior se ridica la 4.000 de lei (950 de euro) anual.

In cadrul Universitatii de Medicina si Farmacie “Gr. T. Popa” Iasi, taxele de scolarizare variaza intre 3.500 de lei si 6.000 de lei anual (825 – 1.400 de euro).

Comparativ, Academia de Studii Economice din Bucuresti (ASE), una din cele mai importante institutii de invatamant superior de pe plan local, percepe taxe de scolarizare de 2.700 (635 de euro), respectiv 3.000 de lei anual (700 de euro).