Radiografia pietei de M&A din Romania

Radiografia pietei de M&A din RomaniaSectorul de achizitii si fuziuni cu firme romanesti a crescut in primul semestru pana la 1,3 miliarde de euro, fata de 400 milioane de euro cat s-a inregistrat in primele sase luni ale lui 2007.

Numarul tranzactiilor anuntate in prima jumatate a lui 2008 a depasit numarul total inregistrat in primul semestru al anului trecut, conform unei analize Wall-Street. Astfel, daca in primele sase luni ale anului trecut s-au inchis 17 tranzactii, anul acesta au fost anuntate 24, cu o distributie egala pe cele doua trimestre.

Asadar, se confirma faptul ca volumele de activitate in M&A raman sus, cu o vizibila schimbare de structura, in directia unui numar mai mare de tranzactii de valoare unitara mai redusa decat anul trecut.

“Avem foarte multa vibratie in piata de M&A, in special pe zona de tranzactii mici si mijlocii. La inceputul anului imi era teama ca piata va ingheta pentru o perioada – asa cum s-a intimplat cu cea imobiliara – dar deocamdata nici vorba de asa ceva”, a declarat, pentru Wall-Street, Doru Lionachescu (foto), partener principal la una din cele mai mari case de consultanta pentru fuziuni si achizitii si finantari de pe piata locala, Capital Partners.

Acesta explica ca, deocamdata, resimtim limitat efectele crizei internationale, in principal datorita faptului ca tranzactiile romanesti sint relativ mici, deci cumparatorii tip fonduri de private equity si strategicii nu au nevoie sa se finanteze pentru achizitii. “Efectele imediate se resimt insa in ceea ce priveste pozitia de negociere a cumparatorilor potentiali -care este mult mai puternica decit anul trecut- si durata inchiderii tranzactiilor care a crescut considerabil datorita precautiei cumparatorilor. Pe ansamblu insa, volumele de activitate in M&A ramin sus, cu o vizibila schimbare de structura, in directia unui numar mai mare de tranzactii de valoare unitara mai redusa decit anul trecut”, spune Lionachescu.

Doru Lionachescu nu se asteapta la schimbari dramatice de trend sau structurale. “Cred ca piata va continua sa evolueze pe aceeasi formula: tranzactii numeroase de valori relativ mici. Anul viitor, post-electoral, ar trebui sa marcheze si deblocarea catorva proiecte mai ample care fie au tangenta directa cu sectorul public, fie sint influentate de conjuctura electorala”, argumenteaza bancherul de investitii.

Asiban-Groupama Cea mai mare tranzactie din primul semestru

Primele sase luni au adus cea mai mare tranzactie din istoria pietei asigurarilor din Romania, care a fost si cel mai mare deal din acest an: preluarea Asiban de catre francezii de la Groupama, pentru 350 milioane de euro.

Astfel, grupul francez de asigurari Groupama a platit actionarilor BRD-Groupe Societe Generale, Casa de Economii si Consemnatiuni (CEC), Banca Transilvania si Banca Comerciala Romana (BCR), 350 milioane euro pentru al treilea asigurator de pe piata romaneasca.

Dupa ce a cumparat BT Asigurari cu 100 milioane euro la sfarsitul anului trecut, Groupama a acceptat sa preia si divizia OTP Garancia Insurer de la banca OTP, una dintre cele mai importante companii de asigurari din Ungaria. In tranzactie au fost incluse si subsidiarele acesteia din Bulgaria, Romania si Slovacia.

Asiban, al treilea asigurator de pe piata romaneasca, ajunsese pe buzele multor grupuri financiare importante, ca AXA (Franta), Eureko (Olanda), Fondiaria (Italia), Aegon (Olanda), sau Generali (Italia), insa marii castigatori au fost francezii de la Groupama.

Achizitia Asiban de catre grupul francez Groupama este cea mai spectaculoasa tranzactie realizata in istoria pietei asigurarilor din Romania, iar consultantul francezilor, Raiffeisen Investment, a avut un rol decisiv in realizarea dealului.

Groupama se gandeste sa-si dirijeze afacerile din Romania in mod unitar, insa forma nu a fost inca stabilita si nici daca firmele controlate de asiguratorul francez vor fuziona, a declarat Jean-Francois Lemoux (foto), international general manager Groupama.

Locul doi vine tot din insurance

Locul doi vine tot din insuranceDe asemenea, a doua mare tranzactie corporate provine din asigurari. Vienna Insurance Group a ajuns la un acord cu Uniqa Austria Group, in ceea ce priveste preluarea integrala a asiguratorului romanesc Unita de catre Uniqa, afacere ce ar urma sa fie incheiata in al treilea trimestru al acestui an.

Tranzactia va trebui sa fie aprobata de autoritatile de supraveghere, si in special de autoritatea europeana antitrust.

"Am anuntat cu ceva timp in urma vanzarea diviziei Unita, din cadrul grupului, si am contractat banca JPMorgan pentru a organiza licitatia. Pe baza ofertelor primite, am decis sa intram in negocieri cu Uniqa", a declarat directorul executiv al Vienna Insurance Group, Günter Geyer (foto).

Grupul austriac Uniqa ar putea plati circa 230 milioane de euro pentru societatea Unita, daca pretul a fost stabilit pe baza unui raport similar cu cel al asiguratorului Asiban, au spus surse apropiate afacerii.

Munich Re, cel mai mare asigurator german, a oferit sub 150 milioane euro, pierzand astfel licitatia.


Vienna Insurance Group este unul dintre cele mai mari grupuri de asigurari din Europa Centrala si de Est, avand sediul in Viena. In afara Austriei, grupul activeaza, prin intermediul subsidiarelor si companiilor de asigurari, in Albania, Bulgaria, Germania, Estonia, Grecia, Croatie, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Macedonia, Polonia, Romania, Rusia, Serbia, Slovacia, Cehia, Turcia, Ucraina, Ungaria si Belarus. Grupul detine, de asemenea, subsidiare in Italia si Slovenia.

Bere Mures, vanduta pentru 150 mil. euro

Bere Mures, vanduta pentru 150 mil. euroCea mai mare tranzactie incheiata in primul semestru in FMCG a fost realizata de grupul olandez Heineken, care a cumparat producatorul roman de bere Bere Mures. Tranzactia va intari pozitia de lider de piata pentru Heineken in Romania, prin cresterea cotei de piata pana la 31%.

Heineken, care nu a oferit detalii legate de valoarea tranzactiei, a anuntat ca noua achizitie va avea efecte asupra rezultatelor grupului incepand cu 2009 si asupra valorii acestuia din 2012. Heineken va finanta achizitia din rezervele de lichiditate existente in prezent.

Potrivit unor surse din piata de profil, valoarea tranzactiei depaseste 150 milioane de euro. Bere Mures are o capacitate de productie de 1,6 milioane hectolitri, potrivit Heineken.

Compania Bere Mures, infiintata in anul 1992, a inregistrat anul trecut un volum al vanzarilor de 1,2 milioane de hectolitri, si are o capacitate de productie de 1,6 milioane de hectolitri.

Advent, performerul primului trimestru

Advent, performerul primului trimestruA doua mare tranzactie din primul semestru si cea mai mare care a implicat si un fond de private equity a fost incheiata de fondul american de private equity Advent, care a preluat, prin intermediul firmei Eurogenerics, producatorul roman de medicamente LaborMed. Advent, un specialist al tranzactiilor in piata pharma, a platit pentru LaborMed 123 milioane de euro.

Emma Popa-Radu (foto), in varsta de 34 de ani, conduce biroul local al fondului american de investitii Advent International, locul 13 in topul celor mai mari fonduri de private equity.

Producatorul si distribuitorul de generice Labormed isi propune ca in urmatorii 3-4 ani sa-si cvadrupleze cifra de afaceri, pana la 100 de milioane de euro si sa-si extinda afacerile prin achizitii, atat pe plan local, cat si regional.

LaborMed Pharma a fost infiintata in 1991 de un grup de medici si farmacisti romani. Grupul include producatorul de medicamente LaborMed Pharma SA si reteaua de distributie LaborMed Pharma Trading SRL.

In 2007, compania a inregistrat vanzari brute de 28 milioane de euro, sustinute de nou-deschisa fabrica, care numara circa 500 angajati si produce 80 de linii de produse.
Fondata in 1984, Advent International este una dintre cele mai mari firme de private equity din lume, cu 12 miliarde de dolari capital cumulat si prezenta in 13 tari din Europa, America de Nord, America Latina si Asia.

Advent International a intrat in Romania in 1997, investitiile sale incluzand, de-a lungul timpului, companii ca Dufa, Terapia, Brewery Holdings, Euromedia, Mobifon si Ceramica Iasi.

Valvis, exit de 100 mil. euro

Valvis, exit de 100 mil. euroJean Valvis, presedintele producatorului de lactate LaDorna, a incheiat in luna aprilie vanzarea companiei pe care o conduce catre producatorul francez Lactalis, printr-o tranzactie evaluata de presa la circa 100 de milioane de euro.

Grupul Lactalis a cumparat divizia de lactate a LaDorna, cu scopul de a-si extinde zonele de colectare a lapteluri si de a investi pe piata locala, mai ales in conditiile identificarii unui potential mare de crestere a pietei de profil, informatiilor emise de companie.

Jean Valvis (foto), creatorul brand-ului LaDorna, isi va continua activitatea in cadrul companiei circa inca sase luni, pana la finalizarea perioadei de tranzitie. Cat despre planurile de viitor, Jean Valvis nu ia in calcul intrarea pe piata imobiliara, in conditiile in care nu crede in posibilitatile acesteia de a creste intr-un ritm la fel de sustinut ca pana acum.
Grupul Lactalis, cu sediul in Laval, Mayenne, in regiunea lactaliera din vestul Frantei, este prezent in peste 150 de tari din intreaga lume. Compania are o cifra de afaceri de 9,6 miliarde euro, un numar de 33.500 de angajati si aproximativ 125 de platforme industriale. Printre marcile Lactalis se numarar President, Galbani si Lactel, Rochefort-Societe.

LaDorna are un numar de 1200 angajati pe opt platforme industriale de productie si a realizat o cifra de afaceri de 40 millioane euro in 2007. In prezent, colecteaza aproximativ 35 milioane de litri de lapte. Prin aceasta achizitie, Grupul Lactalis este activ deja in Serbia, Moldova, Ucraina si Grecia, unde Grupul LaDorna a dezvoltat propria-i structura de distributie si vanzari.

Ardaf si RAI, vandute la pachet pentru 80 mil. euro

Ardaf si RAI, vandute la pachet pentru 80 mil. euroGenerali PPF Holding cumpara la pachet societatile Ardaf si RAI printr-un acord incheiat cu actualul actionar majoritar, fondul de investitii PPF Investments, tranzactie in urma careia va controla 72,7% din Ardaf si 99,9% din RAI.

Fondul de investitii PPF Investments va incasa circa 80 milioane euro din vanzarea la pachet a societatilor romanesti de asigurari Ardaf si Rai catre Generali PPF Holding, dublu fata de investitia initiala, au spus surse din piata.

PPF Investments, fond de investitii cu capitaluri cehesti cu sediul in Insulele Jersey (teritoriu britanic din Canalul Manecii), a preluat in urma cu doi ani cei doi asiguratori - Ardaf si RAI (Roumanie Assurance International) pentru 40 milioane euro.

Tranzactia este in curs de aprobare de autoritatile de reglementare.

"Romania este o piata strategica pentru noi si una care a inregistrat in ultimii ani cele mai inalte ritmuri de crestere. In urmatorii ani, fundamentele economice excelente ale tarii vor sustine o crestere intr-un ritm cu doua cifre a pietei de asigurari", a comentat presedintele Generali PPF Holding, Sergio Balbinot (foto).

In urma tranzactiei, cota de piata a Generali pe piata romaneasca se va dubla, ajungand la 11,7%, iar forta de vanzari va se va majora la 8.000 de agenti in toata tara, potrivit reprezentantilor grupului.

DHL a cumparat Cargus pentru 50 de mil. euro

DHL a cumparat Cargus pentru 50 de mil. euroCompania germana DHL a cumparat integral firma de curierat intern Cargus, valoarea tranzactiei fiind estimata la 50 de milioane de euro, au declarat, pentru Wall-Street, atat surse din piata de profil, cat si mai multi consultanti financiari.

Achizitia se va finaliza dupa obtinerea aprobarii din partea Consiliului Concurentei si incheierea procedurilor de auditare fiscalã aferente unei astfel de tranzactii. Ambele companii isi vor dezvolta in continuare serviciile, printr-o serie de investitii importante in infrastructura operationala si prin eficientizarea proceselor interne.

"Cargus a inregistrat performante deosebite pe piata romaneasca si datorita promovarii unei abordari proactive a afacerii, asemanatoare culturii de business a DHL. Ne asteptam ca DHL si Cargus sa devina numarul unu pe piata de curierat intern din Romania", a declarat directorul general DHL International Romania, Gian Sharp (foto).

In urma finalizarii tranzactiei, DHL si Cargus vor continua sa actioneze ca entitati separate, isi vor pastra angajatii, brandul si tipurile de servicii oferite. Gian Sharp va conduce echipa de management nou formata, iar Augustin Plesea, presedintele Cargus, va continua sa faca parte din echipa de conducere a Cargus.

Exit la NCH pentru 46,3 mil. euro

Exit la NCH pentru 46,3 mil. euroCompania de investitii New Europe Property Investments, inregistrata in Insula Man, a cumparat doua firme, care detin impreuna 18 proprietati in diferite orase din Romania, de la o companie din cadrul grupului Avrig 35, pretul net al investitiei, dupa scaderea datoriilor, fiind de circa 46,3 milioane euro.

Operatiunle NCH sunt conduse de cunoscutul om de afaceri Andrei Siminel (foto).

Portofoliul pe care IGD il va prelua de la fondurile de investitii Ivington Enterprises si Broadhurst Investment cuprinde 15 magazine Winmarkt cu o suprafata totala de 147.000 metri patrati, dar si un spatiu comercial inchiriat in totalitate de catre o banca. Afacerea este preconizata a fi incheiata in aprilie. Grupul IGD este activ in domeniul retailului si al imobiliarelor si este listat la bursa italiana.

IGD a incheiat de asemenea un acord preliminar pentru achizitionarea unui alt centru comercial in Sinaia pentru suma de 16,24 milioane euro, tranzactie conditionata de restructurarea cladirii si atingerea unui nivel al chiriei de 1,35 milioane euro.

In plus, IGD va prelua integral si compania Winmarkt Management, pentru suma de 258.000 euro. Winmarkt Management este specializata in servicii profesioniste de management.

"In concordanta cu planul nostru de afaceri pentru 2008-2012, IGD profita de o oportunitate interesanta pentru a-si extinde operatiunile pe piete externe. Prin aceasta achizitie am facut primul pas in Romania, o tara care a avut printre cele mai ridicate rate de crestere din Uniunea Europeana", a declarat direcorul executiv al IGD, Filippo Carbonari.

Oresa Ventures cumpara trei fabrici de la Somaco pentru 32,5 mil. euro

Oresa Ventures cumpara trei fabrici de la Somaco pentru 32,5 mil. euroFirma Sonriso Investments, controlata de fondul suedez de investitii Oresa Ventures, a ajuns la un acord cu producatorul de materiale de constructii Somaco Bucuresti si va prelua sucursalele din Buzau, Roman si Adjud, pentru 32,5 milioane de euro.

Somaco (SOMZ) a incheiat astfel un antecontract de vanzare-cumparare cu Sonriso, in timp ce contractul propriu-zis va fi incheiat in jurul datei de 10 august

Suma va fi platita in doua transe. Prima, in valoare de 22,5 milioane euro, va fi achitata la data semnarii contractului, iar diferenta in termen de trei ani.

Fondurile obtinute in urma tranzactiei urmeaza sa fie folosite pentru sustinerea programului de investitii, de circa 15 milioane euro, pentru retehnologizare, modernizari, precum si achizitia de masini si utilaje de transport.

Odata cu cele trei sucursale, cumparatorul intentioneaza sa preia integral si cei peste 500 de angajati ai acestora, se mai arata in comunicat.

Cele trei sucursale, organizate ca structuri independente, desfasoare ca activitati productia, vanzarea si distributia caramizilor din BCA.

Un nou exit de exceptie pentru RAEF

Un nou exit de exceptie pentru RAEFFondul de investitii Romanian American Enterprise Fund (RAEF) a iesit din actionariatul Policolor Bucuresti, dupa ce a vandut, la Bursa, participatia pe care o mai detinea, reprezentand 33,23% din capitalul producatorului de lacuri si vopsele, pentru 101,1 milioane lei (27,6 milioane euro).

Actiunile au fost cedate fondurilor de investitii cipriote Romanian Investment Fund (RIF) si RC2 Limited, in baza unui contract de optiune semnat cu cele doua fonduri la jumatatea lunii mai, pentru preluarea pachetului de 33,23% din capital controlat de RAEF.

Suma incasata de RAEF este de 6,5 ori mai mare fata de investitia din 1997, momentul in care fondul de investitii a intrat in actionariatul Policolor.

Horia Manda (foto) este managing partner in cadrul companiei de investitii care administreaza fondul RAEF.

Polimex-Mostostal plateste 25 mil. euro pentru Coifer

Polimex-Mostostal plateste 25 mil. euro pentru CoiferGrupul Polimex-Mostostal, lider pe piata constructiilor din Polonia, a facut un pas hotarat pe piata locala prin achizitia producatorului de structuri metalice Coifer, tot mai curtata de investitorii straini. Valoarea finala a tranzactiei ar putea ajunge la aproximativ 25 milioane de euro.

Polimex-Mostostal a achizitionat, intr-o prima etapa, 75% din actiunile Coifer, la un pret agreat la 18,75 milioane de euro, urmand ca, in a doua etapa, polonezii sa preia si pachetul de 25% ramas, cu o suma cuprinsa intre 2,5 si 6,25 milioane de euro, in functie de rezultatele financiare ale companiei in intervalul 2008-2010.

Am decis sa ne extindem afacerea in productia de structuri metalice in pietele pe care le consideram cele mai promitatoare si profitabile in viitorul apropiat. Bazandu-ne pe experienta noastra, apreciam ca Romania este una din cele mai interesante piete din Europa, cu un potential real de crestere in industrie si sectorul constructiilor”, a declarat pentru Wall-Street Marcin Gesing, directorul de comunicare al Polimex-Mostostal.

“Produsul Intern Brut al Romaniei este mai mare fata de cel al tarii noastre. Romania beneficiaza puternic si de fondurile europene structurale”, continua Gesing, amintind ca principalele obstacole ar fi lipsa infrastructurii, standardele de calitate si forta de munca insuficienta.

Acesta a refuzat sa precizeze nivelul investitiilor bugetate pentru Coifer in aceasta etapa a tranzactiei, adaugand ca, pe viitor, grupul “se va concentra pe identificarea tintelor de achizitii din regiune, in special Romania”.

Polimex-Mostostal este lider in inginerie si constructii pe piata poloneza, fiind unul dintre cei mai mari producatori si exportatori de produse din otel din regiune.

CBRE a platit 35 mil. dolari pentru Eurisko

CBRE a platit 35 mil. dolari pentru Eurisko(CBRE), una dintre cele mai mari agentii imbiliare din lume, a anuntat in ianuarie achizitionarea concurentului Eurisko, numarul doi si cel mai mare jucator independent de pe piata imobiliara din Romania, pentru suma de 35 mil. de dolari.

Procesul de vanzare a companiei a inceput inca in octombrie 2006, iar in ultima jumatate de an, sase petitori (patru investitori strategici si doi financiari) si-au manifestat interesul de preluare a companiei, in finala ramanand doi ofertanti: CBRE si Jones Lang LaSalle.

“Tranzactia trebuia sa se fi incheiat in urma cu doua luni, insa venirea Sarbatorilor si inceputul de an au prelungit momentul inchiderii dealului”, ne declara, dupa inchiderea tranzactiei, Andrei Diaconescu (foto), partener in cadrul casei de investitii Capital Partners, care a fost adviser in procesul de vanzare a companiei de real-estate.

Potrivit acestuia, cel mai greu moment din istoria tranzactiei a fost generat de criza internationala. “Aceasta tranzactie a fost un succes extraordinar in conditiile de piata actuale”, enunta Andrei Diaconescu.

Evenimentele din ultimele luni de pe piata imobiliara din Statele Unite au influentat si piata europeana a investitiilor. Investitiile in proiecte imobiliare au scazut puternic si in Europa, astfel incat CBRE a pierdut, atat din venituri, cat si din valoarea de piata.

Pretul de vanzare a companiei s-a dublat pe parcursul procesului competitiv, ajungand la peste 24 milioane de euro, potrivit lui Andrei Diaconescu. “Decizia managerilor a fost inca de la inceput sa vanda unor investitori strategici”, a mai spus Diaconescu.

Advent a cumparat Bengoss, pentru 18,9 mil. euro

Advent a cumparat Bengoss, pentru 18,9 mil. eurodüfa Deutek a semnat achizitia intregului pachet de actiuni al companiei Bengoss Comimpex, ce comercializeaza mortare uscate sub marca Bauleiter, ca urmare a unei tranzactii in valoare de 18,9 milioane euro.

Emma Popa Radu, director al Advent International Romania, a afirmat ca fondul investeste in companii care sunt sau care vor sa devina lideri de piata.

"Suntem siguri ca si aceasta investitie va fi una de succes, un proiect promitator in care vom investi atat cunostintele adunate in domeniul pietei materialelor de constructii (prin investii precum Ceramica Iasi, düfa DEUTEK, Bolix Polonia - producator de top european), cat si competentele de management pe care le-am dezvoltat pe piata romaneasca", a afirmat Emma Popa Radu (foto), director al Advent International Romania.

Pentru aceasta tranzactie, echipa Advent a fost consiliata de Ernst & Young (financiar si taxe), CMS Cameron McKenna (juridic), Tax House (structurare fiscala), Dataroom Projects (due diligence si negocieri) si WS Atkins (mediu). Salcianu Attorneys at Law a oferit consultanta juridica vanzatorului.

Mega Image a cumparat La Fourmi pentru 18,6 mil. euro

Mega Image a cumparat La Fourmi pentru 18,6 mil. euroAchizitionarea magazinelor La Fourmi de catre Mega Image inseamna nu numai o tranzactie de 18,6 milioane de euro, ci si transformarea subsidiarei romanesti a marelui retailer belgian Delhaize Group in cel mai extins lant de supermarketuri la nivel national, fiind o amenintare la adresa celorlalti mari jucatori de pe piata de profil, precum supermarketurile Carrefour Express (fostele Artima) sau Spar.

Cumpararea lantului de supermarketuri La Fourmi, care a generat anul trecut venituri de 30 de milioane de euro, vine ca o confirmare a politicii grupului Delhaize de a-si intari prezenta pe piata romaneasca prin achizitii de magazine cu o buna localizare in zonele urbane.

“Aceasta tranzactie se potriveste perfect strategiei de crestere a Mega Image, prin intermediul magazinelor bine localizate din zonele urbane. Cele 14 supermarketuri La Fourmi ne vor intari reteaua de magazine. Ne asteptam la ample oportunitati din punct de vedere al vanzarilor si sinergii comerciale in urma acestei achizitii”, a declarat John Kyritsis (foto), director general al Mega Image.

Tranzactie de 12,2 mil. euro in real-estate

Tranzactie de 12,2 mil. euro in real-estateSpaniolii de la REALIA au investit 12,2 mil. euro pentru a intra in Romania. Compania REALIA a cumparat compania romana Parnu Real Estate SRL proprietara unui teren in sectorul 5 din Bucuresti, contra sumei de 12,2 milioane euro.

Constructia imobilelor este asteptata sa inceapa intre al patrulea trimestru din 2008 si inceputul anului 2009, dupa ce toate actele necesare proiectului au fost aprobate.

Proiectul confirma interesele companiei REALIA in Romania, una dintre tarile cu cel mai mare potential imobiliar din Europa de Est, fiind parte a planului de internationalizare al companiei.

REALIA a investit deja 1,100 miliarde euro in Franta, in principal in achizitionarea firmei SIIC de Paris, si in largirea portofoliului de cladiri din centrul Parisului.

Compania spaniola are de asemenea investitii in Portugalia, Polonia si Romania.

REALIA este una dintre companiile de top din sectorul imobiliar spaniol, fiind listata la bursa din iunie 2007. Compania, condusa de Ignacio Bayón, se ocupa in principal cu afaceri imobiliare, vanzarea de terenuri pentru centre de birouri, constructii rezidentiale si administrarea terenurilor.

UPS a cumparat Trans Courier Service

UPS a cumparat Trans Courier ServiceUPS, unul dintre cei mai mari operatori de curierat la nivel international, a aprobat, in primul trimestru al acestui an, preluarea integrala a furnizorului sau de servicii, autorizat in Romania, Trans Courier Service (TCS) SRL.

Termenii financiari nu au fost insa dezvaluiti.

Potrivit companiei, decizia de achizitie este urmarea logica a colaborarii inceputa inca din 1990, cand UPS si-a oferit pentru prima data serviciile clientilor din Romania prin intermediul Romtrans SA, compania-mama a TCS. UPS estimeaza ca va finaliza tranzactia in al doilea trimestru al anului 2008, in functie de parcurgerea etapelor contractuale ce trebuie urmate.

Ca rezultat al achizitiei, UPS va putea sa-si consolideze oferta de servicii premium pentru clientii din Romania si sa imbunatateasca calitatea serviciilor, care se prezinta deja la un standard foarte inalt, intr-o tara care inregistreaza unul dintre cele mai rapide ritmuri de crestere economica din UE, in acelasi timp continuand sa asigure clientilor siguranta privind distributia de prima clasa si accesul la pietele globale.

Vodafone a cumparat o retea GSM partenera Orange

Vodafone a cumparat o retea GSM partenera OrangeVodafone Romania a preluat 66% din reteaua de retail GSM Proton Technologies, cu sediul in Radauti, judetul Suceava, unul dintre principalii parteneri de retail ai Orange Romania. Tranzactia a fost notificata Consiliului Concurentei la finele lunii martie in vederea obtinerii avizului, potrivit datelor emise de companie.

"Prin aceasta tranzactie, Vodafone Romania SA va dobandi partile sociale reprezentand 2/3 din capitalul social al Proton Tehnologies SRL. Proprietarul Proton Tehnologies SRL, Gabriel Cristian Sandu, va ramane implicat pe termen mediu ca asociat majoritar semnificativ, cu un pachet de 34 % din actiuni si va ocupa pozitia de manager la nivel executiv in cadrul Proton Tehnologies SRL", informeaza compania.

Proton Tehnologies SRL va deveni distribuitor exclusiv pentru produsele si serviciile Vodafone, dupa un proces de rebranding al magazinelor sale. Reteaua de distributie a Proton cuprinde 73 de magazine, cele mai multe fiind situate in judetele Suceava, Iasi, Brasov, Constanta, Cluj si in Bucuresti. Proton Tehnologies isi va pastra cei peste 200 de angajati.

Vodafone Romania, care a ingregistrat 8.807.859 de clienti la 31 decembrie 2007, este o divizie a Vodafone Group Plc., grup international de telecomunicatii mobile, cu divizii in 25 de tari, pe cinci continente si cu 252,3 milioane de clienti, la care se adauga alte 40 de retele partenere. Principalii competitori ai Vodafone pe piata de telecomunicatii mobile din Romania sunt: Orange, Cosmote si Zapp.

GED a achizitionat reteaua de magazine PlusGSM

GED a achizitionat reteaua de magazine PlusGSMGED a achizitionat reteaua de magazine PlusGSM, pe care o va fuziona cu lantul Fonomat.

Reteaua de magazine GSM controlata de fondul de investitii GED Eastern Fund II si redenumita Fonomat, a fuzionat cu reteaua de magazine PlusGSM.

Reteaua Plus GSM a fost preluata prin intermediul companiei care administreaza reteaua Fonomat, rezultata din integrarea a trei retele de parteneri Orange: Dasimpex, Puls GSM si GSM Land, in urma unei tranzactii incheiate in 2006.

Plus GSM este al 3-lea in topul partenerilor Orange si opereaza un numar de 54 de magazine in zona Transilvaniei si a Munteniei, avand 240 de angajati si o cifra de afaceri de peste 12 milioane euro in 2007, in crestere cu peste 20% fata de 2006.

Vodafone mai cumpara un dealer Orange

Vodafone mai cumpara un dealer OrangeVodafone Romania a preluat integral firma Vegastel 2007 SRL din Botosani, dealer al Orange Romania, care comercializeaza produse si servicii de telefonie mobila.

ranzactia a primit avizul Consiliului Concurentei, conform prevederilor legale. Compania nu a anuntat valoarea acordului.

Reteaua de distributie a Vegastel include 60 de magazine, cele mai multe fiind situate in judetele Suceava, Botosani, Vaslui, precum si in Bucuresti.

In acestui 'deal', Vegastel va deveni dealer exclusiv pentru produsele si serviciile Vodafone, dupa un proces de rebranding al magazinelor care va avea loc in perioada urmatoare.

Italienii de la Enea cumpara IP Devel, pentru 3,2 mil. de euro

Italienii de la Enea cumpara IP Devel, pentru 3,2 mil. de euroCompania de software si servicii pentru telecomunicatii Enea a cumparat integral firma romaneasca IP Devel, pentru 3,2 milioane euro, ceea ce ii va consolida oferta de servicii si posibilitatile de extindere in Europa.

De asemenea, firma italiana va plati o suma suplimentara dupa o perioada de patru ani, in functie de performantele financiare ale companiei romanesti. Compania italiana este listata la bursa OMX Nordic Exchange din Stockholm.

"Ne potrivim perfect. Avand in vedere baza puternica de clienti a IP Devel, vom consolida oferta de servicii a Enea in Europa", a declarat Bogdan Putinica (foto), fondator al IP Devel. Acesta va ramane directorul companiei.

Asesoft Distribution plateste 7 mil. de euro pentru 25% din Curiero

Asesoft Distribution plateste 7 mil. de euro pentru 25% din CurieroAsesoft Distribution, companie care activeaza pe piata locala de distributie IT, a cumparat un pachet de 25% din actiunile companiei de posta si curierat Curiero. Tranzactia incheiata miercuri s-a ridicat la 7 milioane de euro, ceea ce evalueaza compania la 28 de milioane de euro.

“Estimam ca valoarea Curiero va ajunge in doi ani la 100 milioane de euro, iar un exit din companie se poate produce foarte usor intrucat sunt foarte multi investitori strategici interesati de jucatorii din curierat”, a declarat, pentru Wall-Street, Iulian Stanciu (foto), director general si actionar al companiei.

Negocierile pentru preluarea pachetului de 25% din actiunile Curiero au durat doar o luna si jumatate. “Nu am fost asistati de avocati, iar contabilii nostri au fost singurii consultanti financiari in cadrul tranzactiei”, a mai spus Iulian Stanciu.

In urma acestei tranzactii, actionarii Curiero sunt Asesoft Distributution si oamenii de afaceri Minea Bogdan, Coman George Cosmin si Stefan Cosmin Neagu, care detin fiecare cate 25% din companie.

De asemenea, Asesoft Distribution va plati 2 milioane de euro pentru jumatate din Combox Delivery, companie care activeaza in distributia de produse periferice, media, componente, produse sub marca proprie si alte accesorii pentru PC. Tranzactia se va finaliza in doua saptamani, a declarat Iulian Stanciu, director Asesoft Distribution.

“Combox aduce o zona de produse IT complementara gamei curente Asesoft Distribution. Tranzactia vine sa sustina intentiile declarate la inceputul anului cu privire la dezvoltarea si intarirea partenerilor nostri locali prin oferirea unei game de produse extinse si a unor programe de parteneriat solide”, a declarat Iulian Stanciu.

AllianceRoyal Computers a achizitionat Caro Group

Grupul Alliance–Royal Computers a achizitionat Caro Group, importator si distribuitor de componente si echipamente IT, devenind unul dintre primii 10 jucatori ai pietei de IT din Romania, a informat grupul.
“Valoarea tranzactiei este de aproape un milion de euro, in conditiile in care in ultimii ani, grupul Caro a inregistrat o crestere medie anuala de 30%”, a declarat CEO Caro Group, Liviu Brezae.

Contractul de achizitie a fost semnat la inceputul lunii iunie de reprezentantii managementului celor doua grupuri de IT. Caro Group este una dintre firmele cu traditie in ceea ce priveste importul si distributia de componente IT, fiind fondata in 1992. Caro a lansat si o marca proprie (“C-one”) de sisteme desktop si servere construite pe baza tehnologiilor furnizate de Gigabyte si Supermicro. Grupul include servicii de import si vanzare in cele patru magazine proprii si printr-o vasta retea de distributie la nivel national.

“Alaturi de echipa Caro, vom deveni unul dintre cei mai buni furnizori de produse si servicii IT&C de inalta calitate, pentru ca avem un portofoliu de produse impresionat la preturi exceptionale, o experienta greu de egalat pe piata romaneasca si cea mai buna echipa de specialisti”, a declarat CEO Royal Computers, Catalin Onea.

City Grill a platit 1 mil. de euro pentru cafenelele Cream Caffe

City Grill a platit 1 mil. de euro pentru cafenelele Cream CaffeCity Grill a cumparat in aprilie, de la Miki Haiblum, cele doua cafenele Cream Cafe din zonele Universitatii si Piata Romana din Bucuresti, pe care le va transforma intr-un restaurant City Grill si o cafenea City Café.

Grupul City Grill a achizitionat, saptamana trecuta, cele doua cafenele Cream Caffe din Capitala, valoarea tranzactiei fiind estimata la circa un milion de euro, au declarat surse apropiate tranzactiei.

"Investitia medie intr-o cafenea Cream Caffe este de circa 500.000 euro, iar valoarea tranzactiei s-a ridicat la circa un milion de euro", au declarat sursele

Carpatina a cumparat afacerea Herculane Water

Carpatina a cumparat afacerea Herculane WaterProducatorul de apa minerala Carpatina din Piatra-Neamt a cumparat firma Herculane Water din Baile Herculane, fabrica de imbuteliat apa plata a societatii, dar si cele doua terenuri aferente, in suprafata totala de peste 7.400 de metri patrati. Valoarea tranzactiei nu este precizata.

La 6 iunie, Carpatina a achizitionat partile sociale reprezentand 100% din capitalul social al Herculane Water si doua terenuri situate in Localitatea Lunca Varnita, actualmente str. Trandafirilor 109, Baile Herculane, jud. Caras Severin, in suprafata de 5.975,5 metri patrati si respectiv de 1.438,5 metri patrati, aferente fabricii de imbuteliat apa.

De asemenea, compania a preluat si si constructia existenta, identificata ca "fabrica de imbutaliat apa plata", precum si echipamente si bunuri mobile destinate activitatii de imbuteliere a apei minerale, potrivit comunicatului transmis pietei Rasdaq de firma Lipomin, actionarul majoritar al Carpatina.